OBICEIURI PAGANE DE PASTE SI ADEVARUL BIBLIC (I)

 Pentru prima data Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta zi evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastelor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu i-a salvat din robia in care se aflau in Egipt. (Exodul12; 13)
Desi multi sarbatoresc si astazi Pastele, majoritatea oamenilor nu mai au in vedere semnificatia acestei sarbatori. Pentru multi, Pastele nu mai are nimic de a face cu Dumnezeu, este doar un prilej de mincare si bautura.
        In ceea ce priveste crestinii, Dumnezeu a reinnoit legamantul facut cu israelitii, de data aceasta nu printr-un om, (Moise) ci prin Fiul Sau, Isus Mesia. Legamantul cel nou nu mai este un legamant facut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor sa primeasca iertarea pacatelor prin jertfa lui Isus Hristos. Legamantul cel vechi purta sigiliul sangelui unui miel care trebuia sacrificat de Pasti dupa instructiunile date de Dumnezeu. Cu ocazia iesirii din Egipt, cand au sarbatorit pentru prima data Pastele, toti evreii trebuiau sa ia un miel si sa il sacrifice. Apoi, cu sangele mielului erau unse ramele de lemn ale usilor de la casele in care locuiau acestia. In noaptea aceea, ingerul mortii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt si a omorat toti fiii intai nascuti ai egiptenilor in casele care nu aveau pe usa sangele mielului. In casele israelitilor, nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus sangele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.
        In Noul Testament mielul a fost junghiat prin Mantuitorul Isus, iar sangele lui care a curs pe lemnul rastignirii din Calvar este sangele rascumparator.
        La Cina cea de taina, in noaptea cand a fost tradat, inainte de a fi prins si arestat, Domnul Isus a instituit sarbatoarea Pastelui nou testamentar, dupa porunca ce I-a fost data de Dumnezeu.
       Dumnezeu vrea ca toti crestinii sa isi aminteasca de pretul care a fost platit pentru rascumpararea noastra din sclavia pacatului.( Luca22: 7-22)
         Foarte bine subliniata, semnificatia Pastelui evreiesc ca o prefigurare a Jertfei Mielului lui Dumnezeu: Isus Cristos! Sangele Domnului (Jertfa de la Golgota) ne fereste de mania lui Dumnezeu, ne aduce iertare de pacate, ne curateste de pacate!
         Mai mult decat atat, un crestin sarbatoreste la “Paste” :Invierea Domnului! Cristos Domnul este pastele nostru, Sarbatoritul nostru !
(1COR 5: 7 -13)Curăţaţi drojdia veche, ca să fiţi un aluat nou, fără drojdie, cum de fapt şi sunteţi, întrucât Cristos, Mielul nostru de Paşte, a fost jertfit. Aşadar, să sărbătorim nu cu drojdia veche, nici cu drojdia răutăţii şi ticăloşiei, ci cu azimele sincerităţii şi adevărului. V-am scris în scrisoarea mea să nu vă asociaţi cu cei desfrânaţi, dar nu m-am referit la oamenii desfrânaţi ai acestei lumi sau la cei lacomi şi tâlhari, sau la cei idolatri, pentru că atunci ar trebui să ieşiţi din lume.Ci vă scriu să nu vă asociaţi cu nimeni care îşi zice frate, dar este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv, sau tâlhar. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi!De ce să-i judec pe cei de afară? N-ar trebui să-i judecaţi pe cei dinăuntru? Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu. „Daţi-l afară din mijlocul vostru pe omul acela rău!”
        Interesant ca astazi foarte multi “crestini” sarbatoresc la Pasti iepurasi si oua rosii care sunt elemente pagane,fara nici o legatura cu Pastele nostru: Isus Cristos. Sa nu mai punem la socoteala betiile chefurile si destrabalarile!
  Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.
Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.
Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor idolatru.
Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.
În tainele lui Bacchus se consacra un ou.
În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.
În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.
În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.
Ilustraţia prezintă două moduri în care păgânii îşi reprezentau ouăle sacre. În partea stângă se află Oul lui Heliopolis; în partea dreaptă, Oul lui Tifon.
Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – „oul de aur”.” Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.
         The Encyclopedia Britannica spune: „Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară”.
Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt.
        Paganismul a ajuns pana acolo incat Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: „Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos”.
        Următoarele citate din The Catholic Encyclopediat sunt semnificative: „Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte… Multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte”!
         Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. „Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii. Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni”. Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. „Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos”!
        Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.
         Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: „Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate”.” The Encyclopedia Britannica spune: „Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare… Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi ,deschis’ şi ,perioadă’, iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de… Paşte”.
        Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau simboluri pagane, apartinand epocii politeiste antice, simboluri ale fertilităţii.

7 thoughts on “OBICEIURI PAGANE DE PASTE SI ADEVARUL BIBLIC (I)

  1. In primul rand, termenul “Paste”, desi in DEX apare ca fiind, totusi, corect, este o barbarie (daca pot sa-i spun asa) suferita de limba noastra romana. In traditia bisericeasca ortodoxa (cea care a reprezentat si continua sa reprezinte un etalon in ceea ce priveste limbajul literar romanesc, iar daca aveti nevoie de detalii in privinta asta, va rog sa-mi spuneti), sarbatoarea “Pastilor” nu are singular dintr-un motiv cat se poate de simplu: la evrei se sarbatoreau Pastile, iar numele acestei sarbatori este dat de acea azima (“pesah” in limba ebraica, de unde “pascha” in latina si “pasca” in limba romana) pe care ei o preparau si o mancau impreuna cu mielul pascal, dupa porunca lui Dumnezeu data la iesirea din robia egipteana. Asa cum nu putea fi vorba despre pregatirea unei sigure azime, ci despre a mai multe, este foarte firesc ca sarbatoarea sa capete un nume la plural, “Pasti”, si nu “Paste”. Exact pe acelasi principiu merge si sarbatoarea “Corturilor”, a doua cea mai importanta sarbatoare a evreilor.
    In al doilea rand, ideea “imbisericirii” unor obiceiuri pagane este departe de a fi adevarata si merge pe un princiupiu foarte apropiat de cel al icoanelor ca fiind pagane. Nici ca se poate mai fals. Aparitia “Iepurasului” de Pasti, a bradului impodobit de Craciun, pana si aparitia termenului “Craciun” nu sunt altceva decat influente ateiste (mai cu seama comuniste) raspandite tocmai pentru a lua gandul omului de la partea duhovniceasca (spirituala) a sarbatorii in sine si a-l canaliza spre partea materiala. Aceste influente au fost initial adoptate de catre crestini pentru se folosi de ele in privinta castigarii interesului copiilor pentru aceste mari sarbatori crestine. Problema este ca la presiunile facute de mass media (si aici ma refer la insistenta cu caresunt promovate toate tampeniile), multi crestini s-au familiarizat cu ele si, nefiind foarte apropiati de Biserica, le-au adoptat ca fiind scopul sarbatorii. De altfel, invatatura Bisericii critica lacomia (inclusiv cea la mancare si bautura), asadar nu poate fi vorba de o “imbisericire” a acestor obiceiuri, ci pur si simplu de o alunecare a oamenilor de la invatatura Bisericii, de la scopul sarbatorii.
    In al treilea rand, termenul “Isus Cristos” pe care cultele protestante, neo-protestante si chiar si catolicii il folosesc pentru a reda numele pamantesc al Fiului lui Dumnezeu nu are nici un temei, fiind o traducere romaneasca cel mai probabil fortata, asemanatoare fortarii formei de singular a termenului “Pasti”. In manuscrisele grecesti ale Noului Testament si in intreaga Traditie bisericeasca, numele Fiului lui Dumnezeu este redat prin “Ιησους Ηριστος”, transliterat in limba romana prin “Iisus Hristos”. Explicatia este cat se poate de simpla: atat “Ι” (majuscula “iota” dupa numele ei in alfabetul limbii grecesti) cat si “η” (minulscula “ita” dupa numele ei din alfabetul limbii grecesti) se pronunta “e” in pronuntia erasmica (limba greaca antica) si “i” in pronuntia reuchliniana (limba greaca noua). In ceea ce priveste redarea lui “Ηριστος” prin Cristos, aceasta este varianta latina (adoptata de ramura Occidentala a Imperiului Roman) si preluata de cultul catolic deoarece consoana greceasca “Η” este pronuntata asemenea unui “H” putin mai dur, inspre “C”. Totusi, crestinii din Rasarit au ramas conservatori in privinta rostirii grecescului “H”, drept pentru care si limba romana a adoptat varianta greaca (cu “H”). In concluzie, “Isus Crsitos” este o barbarie, un afront adus numelui Fiului lui Dumnezeu, nefondat.
    In al patrulea rand, in ceea ce priveste ouale rosii vopsite de Pasti, ele au un temei cat se poate de crestin, partea pagana iesind sub orice forma din discutie. In traditia crestina se relateaza faptul ca printre femeile despre care vorbesc Sfantul Evanghelist Matei (27,55), Sf. Ev. Marcu (15,40), Sf. Ev. Luca (23, 49 si 23, 55) si, oarecum, Sf. Ev. Ioan (19, 25) se numara si o oarecare Veronica, femeie care avea un cos cu oua pe care l-a asezat la poalele Crucii pe care a fost rastignit Hristos, iar Sangele Lui, picurand pe ele, le-a inrosit. Tot Veronica i-a alinat suferinta Mantuitorului, stergandu-l de sudoare cu o mahrama pe care i-a ramas imprimat Chipul si care, daca nu ma insel, se gaseste la Muzeul din Vatican. Traditia ciocnirii oualor rosii la praznicul Invierii Domnului are si temei teologic, culoarea rosie amintind de Sangele varsat de Hristos pentru mantuirea neamului omenesc, coaja oului simbolizand mormantul in care a fost ingropat Hristos, albusul simbolizand giulgiurile in care Mantuitorul a fost infasurat iar galbenusul simbolizandu-l pe Hristos cel inviat.
    In al saselea rand, focul aprins pe varful muntilor, atat de “la moda in Europa”, nu a ajuns, inca, si pe la urechile mele, drept pentru care nu pot comenta mai mult. Insa daca “imbisericirea” acestuia se refera la Lumina pe care credinciosii o primesc la inceputul slujbei Invierii Domnului, nu cred ca este nevoie de un argument mai puternic decat Lumina care se coboara din cer si aprinde lumanarea arhiereului care slujeste slujba Invierii in Biserica Sf. Mormant din Ierusalim, acel foc nematerial (in prima faza), pe care crestinii il primesc in maini si se dau cu el pe fata si pe cap fara a se arde. In ceea ce priveste acest semn al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, este important de adaugat faptul ca are loc o singura data pe an, de sarbatoarea Invierii Domnului praznuita dupa calenadul Ortodox. Despre aceasta minune exista atestari documentare incepand cu anul 700 d.Hr si o multime de alte minuni pentrecute cu evreii si cu alti necredinciosi care au incercat si continua sa incerce impiedicarea acesteia.
    In al saptelea rand, “iepurasul” de Pasti este, intr-adevar, un simbol necrestin, adoptat asemenea personajului lui “Mos Craciun” care imparte cadouri copiilor de Craciun, avand exact acelasi scop ca si acesta, si anume cultivarea in mintea copiilor a cuminteniei, in schimbul careia primeau cadouri sau nuieluse din partea acestor personaje, fictive, bineinteles. Se pare, insa, ca personajul lui “Mos Craciun” a existat, acesta fiind propritarul ieslei in care Fecioara Maria L-a nascut pe Mesia.

    Intr-un sfarsit, vreau sa-mi exprim indignarea vis-a-vis de stilul in care autorul a redactat acest articol, plin de greseli gramaticale, ortografice si de punctuatie.

    • “In al doilea rand, ideea “imbisericirii” unor obiceiuri pagane este departe de a fi adevarata si merge pe un princiupiu foarte apropiat de cel al icoanelor ca fiind pagane…”

      Domnule Ciprian, nu am stat sa citesc tot ce ati scris mai sus, m-am oprit la acest lucru pe care l-ati subliniat si anume ca icoanele nu sunt pagane. Nu pot decat sa va rog sa cititi cu atentie sporita Sfanta Scriptura, mai ales porunca a doua care spune clar : “Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul.
      (Exod 20:24)”, ca sa nu mai spun si de cele din Deuteronom 4:16 unde spune: “…vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,
      16 ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,
      …”. Este porunca lui Dumnezeu sa nu ne inchinam la nici o infatisare sau chip cioplit ci doar singurului Dumnezeu viu si adevarat ! Sa va mai reamintesc si de “sfintele moaste” ?

      • Pornind de la penultimul verset al Evangheliei de la Matei, “Mergand, invatati toate neamurile…” (Mt 28, 19), fiecare crestin are datoria de a propovadui invatatura lui Hristos tuturor oamenilor. Insa, avand in vedere toate ereziile (=greselile) aparute in timp in cadrul acestei invataturi, Sf. Apostoli au fost nevoiti sa astearna in scris cele mai importante evenimente din viata pamanteasca a Mantuitorului Hristos pentru simplul fapt ca erau constienti ca dupa moartea lor, oamenii nu ii vor mai avea ca indrumatori, iar in ucenicii lor nu vor crede, exact asa cum fac protestantii de la Reforma pana acum, ignorand intreaga Traditie si rezumandu-se numai la Sf. Scriptura. Bine, nu ca asta ar fi un lucru rau, dar faptul ca o minte omeneasca materiala pretinde ca poate interpreta si intelege intelesurile adanci ale Sf. Scripturi numai si numai “cu ajutorul lui Dumnezeu” (si nu degeaba pun ghilimelele) se dovedeste a fi cat se poate de fals pentru marea majoritate prin simplul rezultat al acestor interpretari, dintre care foaaarte multe contrazic insasi Sf. Scriptura din care au fost extrase. Faptul ca dvs v-ati rezumat la a citi doar cateva randuri din comentariul meu dovedeste cat de interesat sunteti dvs de parerea altora si va dovedeste autosuficienta in cunoasterea Sf. Scripturi, al carei continut cel mai probabil pretindeti ca il cunoasteti. Ati adus ca argument porunca a doua din Decalogul lui Moise. Avand in vedere faptul ca contextul istoric in care s-au intamplat aceste evenimente din istoria poporului evreu cel mai probabil nu il cunoasteti (sau nu va intereseaza, nu stiu…), nu aveti de unde sa cunoasteti nici indeletnicirile si obiceiurile popoarelor vecine celui ales. Culmea, multe dintre acestea sunt numite de insusi Vechiul Testament, iar cel mai important pentru discutia noastra ar fi idolatria. Daca aruncati o privire asupra definitiei teologice a termenului “idol”, veti constata ca acest “idol” nu este altceva decat o infatisare intocmai cu cea numita de versetul pe care l-ati adus ca argument, cu mentiunea ca oamenii i se inchina ca unui Dumnezeu. “Idolatria” consta in venerarea acestor “chipuri cioplite” ca si cum ele ar fi Dumnezeu, adica exact ceea ce a facut poporul evreu prin mana lui Aaron (vitelul de aur din Horeb, capitolul 32) in timp ce Moise era a doua oara pe munte. Pana aici sunt perfect de acord cu dvs. Insa, daca mai dati cateva pagini inainte, la capitolul 36, veti gasi in planurile petnru “Cortul Adunarii” vorbindu-se despre niste covoare si o perdea cu niste chipuri de heruvimi in tesaturi, iar in capitolul urmator veti afla ca in planul pentru realizarea Chivotului Legii se afla un capac la ale carui capete erau lucrati din ciocan doi heruvimi. Asta ar insemna ca Dumnezeu sa se contrazica singur? Va las pe dvs sa raspundeti.
        In ceea ce priveste argumentul din Deuteronom, daca il punem in balanta cu heruvimii din planurile pentru alcatuirea cortului, ne punem iar un semn de intrebare cu privire la contradictiile interne ale Vechilui Testament. Vreau insa sa va aduc in vedere ceva despre contextul istoric. Dupa cum am mai spus, vecinii poporului ales erau idolatrii. Chiar daca momentul istoric al aparitiei zeilor romani si greci binecunoscuti (barbati: Zeus, Prometeu, Danubius, etc; femei: Athena, Minerva, Afrodita, etc) este unul necunoscut, cu siguranta sau existat “stamosi” ai acestora care sa fi fost contemporani cu perioada la care facem referire. Cu alte cuvinte, Dumnezeu le interzice evreilor sa adopte obiceiurile pagane ale popoarelor cu care intrau adesea in contact, dar le porunceste sa sculpteze si sa teasa heruvimi. Cum este posibil? Din nou, astept raspunsul dvs.
        In ceea ce priveste Sfintele Moaste, le vom aborda dupa ce clarificam invatatura despre Sfintele Icoane. Asta daca aveti dorinta si rabdarea de a asculta punctul meu (ortodox) de vedere.
        P.S. Imi cer iertare pentru amplele mele comentarii, dar vorbim despre un subiect delicat, care necesita ample argumentari.

      • ce bine ar fiii dacă omul creat de dumnezeu ,ar citii Biblia și ar pune în aplicare și ceea ce citește ,tradițiile păgâne întunecă mintea omului și umbla în întuneric ,mi-a plăcut ce ai scrie se vede ca ai cunoștințe biblice .

  2. un mic comentariu. Lumina de pasti e un miracol care se intampla in fiecare an de pastele ortodox (nu catolic) la ierusalim cand faclia episcopului se aprinde de la un foc coborat din cer. Cat despre semnificatia luminii de pasti din nou gresesti. Lumina de pasti este legata de coborarea lui Hristos in iad. Cand Hristos a coborat in iad tot iadul a fost luminat de dumnezeirea lui si cei care mai inainte erau in intuneric au vazut lumina si cei ce l-au acceptat au fost scosi din iad. De asemenea se leaga de inceputul evangeliei dupa Luca care zice ca “1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
    2. Acesta era întru început la Dumnezeu.
    3. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
    4. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
    5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” si asa mai departe. De asemenea este legat de cuvintele Apostolului Pavel care zice ca de Paste credinciosilor a rasarit Soarele dreptatii.

    • Si ar mai fi de adaugat o intrebare: daca tortele si lumanarile nu ar fi fost inventate, cum s-ar mai fi savarsit “Cina Domnului” in catacombe? Nu stiu cat de recomandat era sa faci un foc de tabara intr-o incapere de 2 pe 2 pentru a te folosi doar de lumina lui, iar curentul electric a aparut dupa jumatatea mileniului al 2-lea…

  3. Buna ziua,
    Aveti un blog foarte frumos si cred ca v-ar place sa vedeti un studiu foarte apreciat deja in lumea intreaga, facut in 22 de ani de un profesor fara apartenenta religioasa, referitor la profetiile despre Iisus (Yeshua), despre Israel, despre cele 23 de Legaminte incheiate de Dumnezeu (YHWH Elohim) cu oamenii, descoperirea faptului ca Legile din Noul Testament, se regasesc de fapt toate in Vechiul Testament si alte lucruri interesante.

    http://salveaza-ti-viata.blogspot.fr/

    Merita citit pana la capat !

    O zi buna !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s