ÎNCHINAREA ADUSĂ MAMEI SI COPILULUl

Regina Semiramida şi zeul-copil Tamuz – cum s-a dezvoltat închinarea adusă lor sub diferite nume şi forme în diferite ţări – cum s-a contopit cu învăţătura bisericii decăzute. Titluri păgâne date Mariei

UNUL DINTRE CELE MAI remarcabile exemple ale modului în care păgânismul babilonian a continuat să existe până în zilele noastre poate fi văzut în felul în care închinarea adusă Mariei a înlocuit închinarea antică adusă zeiţei-mamă.

Istoria mamei şi copilului era în mare măsură cunoscută în Babilonul antic, dezvoltându-se într-o închinare instituită. Numeroase monumente din Babilon o înfăţişează pe zeiţa-mamă, Semiramida, cu copilul ei Tamuz în braţe.

Când locuitorii Babilonului au fost împrăştiaţi în diferite părţi ale pământului, ei au dus cu ei închinarea adusă mamei divine şi copilului ei. Aceasta explică de ce aşa multe naţiuni s-au închinat unei mame şi unui copil – într-o formă sau alta – cu multe secole înainte ca adevăratul Mântuitor, Isus Cristos, să Se nască în această lume. În diversele ţări în care s-a răspândit această închinare, mamei şi copilului li s-au dat diferite nume, căci, să nu uităm, în Babel au fost încurcate limbile.

Chinezii au avut o zeiţă-mamă numită Şingmu sau „Sfânta Mamă”. Ea este înfăţişată ţinând în braţe un copil, şi având raze de soare împrejurul capului.2

Vechii germani s-au închinat fecioarei Herta cu un copil în braţe. Scandinavii au numit-o Disa, fiind înfăţişată şi ea cu un copil. Etruscii au numit-o Nutria, iar printre druizi, lui Virgo-Patitura i s-a adus închinare ca „Mamă a lui Dumnezeu”. În India, ea era cunoscută ca Indrani, care de asemenea a fost înfăţişată cu un copil în braţe, după cum se vede în imaginea alăturată.

Pentru greci, zeiţa-mamă era cunoscută sub numele de Afrodita sau Ceres; pentru sumerieni sub numele de Nana; pentru adepţii ei din Roma antică sub numele de Venus sau Fortuna, iar copilul ei sub numele de Jupiter.3

În Asia, mama era cunoscută ca Cibele, iar copilul ca Deoius. „Dar indiferent de numele sau locul ei”, spune un scriitor, „ea era soţia lui Baal, regina fecioară a cerului, care a născut, deşi n-a conceput niciodată”.4

Imaginea alăturată o înfăţişează pe mama şi copilul sub numele de Devaki şi Crishna. Timp de secole, lui Isi, „Marea Zeiţă”, şi copilului ei Iswara li s-a adus închinare în India, unde s-au construit temple în cinstea lor.5

Când copiii lui Israel aii căzut în apostazie, şi ei au fost pângăriţi de această închinare adusă zeiţei-mamă. Aşa cum citim în Judecători 2:13 „Ei L-au părăsit pe Domnul şi au slujit lui Baal şi Aştarot”. Aştarot sau Aştoret (Astarteea) era numele prin care zeiţa era cunoscută copiilor lui Israel. Este ceva jalnic să te gândeşti că cei care îl cunoscuseră pe adevăratul Dumnezeu s-au depărtat de El şi s-au închinat mamei păgâne. Şi totuşi, tocmai aceasta au făcut ei în repetate rânduri (Jud.10:6; l.Sam.7:3,4; 12:10; l.Re.11:5; 2.Re.23:13). Unul dintre titlurile prin care zeiţa era cunoscută printre ei era acela de „regină a cerului” (Ier.44:17-19). Profetul leremia i-a mustrat pentru că se închinau înaintea ei, dar ei s-au răzvrătit împotriva avertizării lui.

În Efes, marea mamă era cunoscută sub numele de Artemis (Diana la romani). Templul dedicat ei în acest oraş a fost una dintre cele şapte minuni ale lumii antice! Zeiţei i se aducea închinare nu numai în Efes, ci în toată Asia şi în toată lumea (Fap.19:27).

În Egipt, mama era cunoscută sub numele de Isis, iar copilul ei sub numele de Horus. Este foarte obişnuit ca monumentele religioase egiptene să-l arate pe copilul Horus stând în poala mamei lui.

Această falsă închinare, după ce s-a răspândit din Babilon în diverse naţiuni, sub diferite nume şi forme, a fost instituită în cele din urmă la Roma şi în tot Imperiul Roman. Un scriitor cunoscut spune despre această perioadă: „Închinarea adusă Marei Mame… a fost foarte populară în Imperiul Roman. Inscripţiile dovedesc faptul că cei doi (mama şi copilul) au primit onoruri divine… nu numai în Italia şi în special la Roma, ci şi în provincii, îndeosebi în Africa, Spania, Portugalia, Franţa, Germania şi Bulgaria”.6

În această perioadă, când închinarea adusă mamei divine era foarte răspândită, a întemeiat Mântuitorul, Isus Cristos, Bisericanou-testamentală. Ce biserică glorioasă a fost ea în acele zile de început! Cu toate acestea, prin secolele al treilea şi al patrulea, ceea ce era cunoscut sub numele de „biserică” se îndepărtase în multe feluri de credinţa originară, căzând în apostazia despre care avertizaseră apostolii. Când a venit această „părăsire a căii adevărate”, mult păgânism a fost amestecat cu creştinismul. Păgânineconvertiţi au fost primiţi în biserica mărturisitoare, şi în numeroase cazuri li s-a permis să-şi continue multe din ritualurile şi obiceiurile lor păgâne – de obicei cu câteva restricţii şi schimbări, astfel ca să pară cât mai asemănătoare credinţa lor de până atunci cu învăţătura creştină.

Unul din cele mai bune exemple ale unei astfel de influenţe păgâne se poate vedea în modul în care a continuat închinarea adusă marei mame – doar că într-o formă uşor diferită şi având un nou nume! Mulţi păgâni fuseseră atraşi la creştinism, însă adorarea lor faţă de zeiţa-mamă era atât de puternică, încât n-au vrut s-o abandoneze. Conducătorii bisericii, gata de compromis, au înţeles că dacă ar putea găsi în creştinism analogii cu această închinare adusă zeiţei-mame, ar putea mări enorm numărul membrilor bisericii. Dar cine o putea înlocui pe „Marea Mamă” a păgânismului?

Maria, desigur, era după părerea lor persoana cea mai potrivită pe care s-o aleagă. De ce să nu-i lase ei pe oameni să-şi continue rugăciunile şi devotamentul faţă de o zeiţă-mamă, pe care s-o numească doar Maria? Este limpede că acesta a fost raţionamentul folosit, căci exact aşa s-a şi întâmplat! Puţin câte puţin, închinarea care era legată de mama păgână a fost transferată Mariei.

Dar închinarea adusă Mariei nu făcea parte din credinţa creştină originară! Este vădit faptul că Maria a fost o femeie gingaşă şi evlavioasă – special aleasă ca să dea naştere trupului Mântuitorului nostru -, dar nici unul dintre apostoli sau Isus Însuşi n-au făcut vreodată vreo aluzie la închinarea adusăMariei. După cum afirmă The Encyclopedia Britannica, în timpul primelor secole ale Bisericii nu s-a dat nici o importanţă Mariei în vreo privinţă.7 Faptul acesta este admis şi de The Catholic Encyclopedia: „Devoţiunea adusă Binecuvântatei Noastre Doamne trebuie în ultimă analiză să fie considerată ca o aplicare practică a doctrinei Comuniunii Sfinţilor. Având în vedere faptul că această doctrină nu este cuprinsă, cel puţin într-un mod explicit, în formele de început ale Crezului Apostolic, nu avem nici un motiv să fim surprinşi dacă nu întâlnim urme clare ale cultului Binecuvântatei Fecioare în „primele secole creştine”, închinarea adusă Mariei fiind o dezvoltare mai târzie.8

Până pe vremea lui Constantin – în prima parte a secolului 4 -, nimeni n-a început s-o privească pe Maria ca zeiţă. Chiar şi în această perioadă, o astfel de închinare a fost privită cu nemulţumire, aşa cum se vede clar din cuvintele lui Epiphanius, care i-a denunţat pe unii din Tracia, Arabia şi din alte locuri pentru că se închinau Mariei ca unei zeiţe şi că aduceau turte ca jertfă pe altarul ei. „Ei trebuie să i se dea cinste”, spunea el, „dar nimeni să nu se închine Mariei”.9 Totuşi, doar peste câţiva ani, închinarea adusă Mariei nu numai că a fost îngăduită, ci a şi devenit doctrină oficială la Conciliul din Efes în anul 431 d.Cr.!

La EfesAcesta era oraşul în care i s-a adus Dianei (de fapt, lui Artemis – n. tr.) închinare, din timpuri străvechi, ca zeiţă a virginităţii şi a maternităţii!10 Despre ea s-a spus că ar reprezenta puterile generatoare ale naturii, şi ca atare a fost înfăţişată cu mulţi sâni. O coroană în formă de turn, un simbol al turnului Babel, îi împodobea capul.

Când există convingeri ce însoţesc un popor timp de secole, ele nu sunt abandonate cu uşurinţă. Astfel, conducătorii bisericii din Efes, când a venit apostazia, au raţionat la rândul lor că dacă li se va permite oamenilor să-şi păstreze ideile despre o zeiţă-mamă, dacă aceasta ar putea fi inclusă în creştinism, numele ei fiind schimbat cu cel al Mariei, ar putea câştiga mulţi convertiţi. Dar nu aceasta era metoda lui Dumnezeu.

Diana din Efes

Când a venit Pavel în Efes la început, nu s-a facut nici un compromis cu păgânismul. Oamenii au fost convertiţi cu adevărat şi şi-au distrus idolii zeiţei (Fap.19:24-27). Cât de tragic e faptul că biserica din Efes, în secolele de mai târziu, a făcut compromisuri şi a adoptat o formă de închinare adusă zeiţei-mamă, Conciliul din Efes făcând-o în cele din urmă o doctrină oficială! Influenţa păgână în această decizie este vădită.

Un alt indiciu al faptului că închinarea adusă Mariei s-a dezvoltat din vechea închinare adusă zeiţei-mamă se poate vedea din titlurile ce i-au fost atribuite acesteia. Maria este adesea numită „Madona”. Conform celor spuse de Hislop, această expresie este traducerea unuia din titlurile prin care era cunoscută zeiţa babiloniană. Într-o formă zeificată, Nimrod a ajuns să fie cunoscut ca Baal. Titlul soţiei lui, divinitatea feminină, ar fi Baalti. Acest cuvânt înseamnă „doamna mea”; în latină se scrie „Mea Domina”, iar în italiană el a devenit binecunoscutul „Madonna”!”

Printre fenicieni, zeiţa-mamă era cunoscută ca „Doamna Mării”12, şi chiar şi acest titlu îi este aplicat Mariei – deşi nu este nici o legătură între Mariaşi mare!

Scripturile arată clar că există doar un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Cristos Isus (l.Tim.2:5). Cu toate acestea, romano-catolicismul învaţă că şi Maria este o „mijlocitoare”. Rugăciunile aduse ei constituie o foarte importantă parfe a închinării catolice. Nu există nici o bazăscripturală pentru această concepţie, şi totuşi acest concept nu era străin de ideile legate de zeiţa-mamă. Unul dintre nume-le pe care le purta ea era „Myllita”, adică „Mediatrix” sau mijlocitoare.

Maria este adesea numită „regina cerului”. Dar Maria, mama lui Isus, nu este regina cerului. „Regina cerului” era un titlu al zeiţei-mamă, căreia i s-a adus închinare cu secole înainte ca să se fi născut Maria. Dacă ne întoarcem pe vremea lui Ieremia, oamenii se închinau „reginei cerului” şi practicau ritualuri ce erau sacre pentru ea. Aşa cum citim în Ieremia 7:18: „Copiii strâng lemne şi părinţii aprind focul, iar femeile îşi frământă aluatul, ca să facă turte reginei cerurilor”.

Unul din titlurile prin care era cunoscută Isis era „mama lui Dumnezeu”. Mai târziu, exact acelaşi titlu i-a fost dat Mariei de către teologii din Alexandria. Maria a fost, desigur, mama lui Isus, dar numai în sen-sul naturii Sale omeneşti, al umanităţii Sale. Sensul original al expresiei „mama lui Dumnezeu” trecea dincolo de aceasta; îi atribuia mamei o poziţie glorificată, iar romano-catolicii au fost învăţaţi să se gândească la Maria cam în acelaşi mod!

Atât de ferm înscrisă era în mintea păgână imaginea zeiţei-mame cu copilul în braţe, încât atunci când a sosit vremea apostaziei, conformspuselor unui scriitor, „străvechiul portret al lui Isis şi al copilului Horus a fost acceptat nu numai în opinia oamenilor, ci şi prin aprobarea episcopală categorică ca portret al Fecioarei cu copilul ei”.13 Reprezentări ale lui Isis cu copilul ei erau adesea incluse într-un cadru cu flori. Şi această practică a fost aplicată Mariei, aşa cum bine ştiu cei ce au studiat arta medievală.

Astarteea, zeiţa feniciană a fertilităţii, a fost asociată cu semiluna, după cum se vede pe o medalie veche.

Zeiţa egipteană a fertilităţii, Isis, a fost reprezentată stând pe semilună, cu stele în jurul capului.14 În bisericile romano-catolice din toată Europa se pot vedea picturi ale Mariei exact în acelaşi mod. Imaginea de mai jos (aşa cum apare în broşurile de catehism catolice) o înfăţişează pe Astarteea. Mariacu douăsprezece stele care îi înconjoară capul, şi cu semiluna sub picioare!

În numeroase moduri, conducătorii mişcării de apostazie au încercat s-o facă pe Maria să pară asemănătoare zeiţei păgânismului şi să o înalţe pe o treaptă divină. Aşa cum păgânii aveau statui ale zeiţei, la fel au fost făcute statui ale „Mariei”. Se spune că, în unele cazuri, exact aceloraşi statui ce fuseseră folosite pentru a aduce închinare lui Isis (cu copilul ei) li s-au dat, pur şi simplu, alte nume, de Maria şi Copilaşul Cristos.

„Când a triumfat creştinismul”, spune un scriitor, „aceste picturi şi imagini au devenit cele ale madonei şi ale copilului fără vreo întrerupere în continuitate: de fapt nici un arheolog nu poate spune acum dacă unele din aceste obiecte o reprezintă pe una sau pe cealaltă”.15 Multe dintre aceste imagini cu nume schimbat au fost încoronate şi împodobite cu bijuterii – exact în acelaşi mod în care erau înfăţişate imaginile fecioarelor hinduse şi egiptene. Dar Maria, mama lui Isus, nu a fost bogată (Lc.2:24; Lev.l2:8). De unde au provenit atunci bijuteriile şi coroanele ce se văd pe statui?

Prin compromisuri – unele foarte evidente, altele mai ascunse – închinarea adusă mamei din antichitate a continuat în sânul bisericii rătăcite, înlocuind vechile nume cu cel al Mariei.

(sursa:religia tainica a Babilonului)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s