ÎNCHINAREA ADUSĂ MARIEI

Importanţă exagerată acordată Mariei. Concepţia imaculată, virginitatea perpetuă şi înălţarea la cer a Mariei examinate în lumina Scripturilor. Mătăniile-origine şi istorie

POATE CEA MAI importantă dovadă că închinarea adusă Mariei s-a dezvoltat din vechea închinare adusă zeiţei-mame păgâne este faptul că, în religia păgână, mamei i se aducea tot atâta închinare (sau mai multă) câtă se aducea fiului ei! Aceasta ne furnizează un reper important în a ne ajuta să soluţionăm astăzi taina Babilonului!

Adevăratul creştinism învaţă că Domnul Isus – şi numai EL – este calea, adevărul şi viaţa; că numai El poate ierta păcatele; că numai El, dintre toate creaturile de pe pământ, a trăit o viaţă ce nu a fost niciodată pătată de păcat; şi El este Cel căruia trebuie să I se aducă închinare –nu mama Lui. Dar romano-catolicismul – demonstrând influenţa pe care a avut-o păgânismul în dezvoltarea lui – în multe feluri o preamăreşte şi pe mama lui Isus.

Poţi călători în întreaga lume, şi fie într-o catedrală uriaşă, fie într-o capelă dintr-un sat, statuia Mariei va ocupa o poziţie proeminentă. Când se fac mătăniile (se recită din cartea de rugăciuni), Ave Maria e repetată de nouă ori, la fel ca şi rugăciunea „Tatăl Nostru”. Catolicii sunt învăţaţi că, dacă se roagă Mariei, ea le poate duce cererea la fiul ei Isus; şi întrucât ea este mama Lui, El va răspunde cererii de dragul ei. Concluzia este că Maria este mai plină de compasiune, mai înţelegătoare şi mai miloasă decât fiul ei Isus. Cu siguranţă că lucrul acesta este contrar Scripturilor! Şi totuşi, această idee a fost deseori repetată în scrierile catolice.

Un cunoscut scriitor romano-catolic, Alfonsus Liguori, a scris pe larg spunând că rugăciunile adresate Mariei sunt infinit mai eficiente decât cele adresate lui Cristos. (Liguori, întâmplător, a fost canonizat ca „sfânt” de către papa Grigore XIV în 1839 şi a fost declarat „doctor” al bisericii catolice de către papa Pius IX). Într-o porţiune a scrierilor sale, el a descris o scenă imaginară în care un păcătos a văzut două scări între pământ şi cer. Maria se afla în vârful uneia; Isus Se afla m vârful celeilalte. Când a încercat păcătosul să urce una din scări, el a văzut faţa mânioasă a lui Cristos şi a căzut înfrânt. Dar când el a urcat scara Mariei, s-a suit cu uşurinţă şi a fost primit cu braţele deschise de Maria care l-a dus în cer şi I l-a prezentat lui Cristos! Apoi totul a fost bine. Povestea era menită să arate că este mult mai uşor şi mai eficient să mergi la Cristos prin intermediul Mariei!1

Acelaşi scriitor a spus că păcătosul care îndrăzneşte să meargă direct la Cristos trebuie să păşească înaintea Lui cu teamă de mânia Sa. În schimb, dacă se va ruga Fecioarei, ea va trebui doar să-I „arate” Fiului ei „pieptul care I-a dat să sugă”, şi mânia Lui se va potoli imediat!Un astfel de raţionament e în conflict direct cu un exemplu scriptural: „Binecuvântat este pântecele care Te-a născut”, I-a spus lui Isus o femeie, „şi sânul pe care l-ai supt!” Dar Isus a răspuns: „Binecuvântaţi sunt mai degrabă cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Lc.11:27, 28).

Astfel de idei despre sâni, pe de altă parte, nu erau străine celor care se închinau zeiţei-mame păgâne. Au fost dezgropate imagini ale ei, care adesea îi arătau sânii foarte disproporţionaţi faţă de trupul ei. În cazul Dianei, pentru a-i simboliza fertilitatea, ea este înfăţişată cu nu mai puţin decât o sută de sâni!

Încercări ulterioare de a o preamări pe Maria la o poziţie glorificată în catolicism se pot vedea în doctrina „conceperii imaculate” a Mariei. Această doctrină a fost pronunţată şi definită de Pius IX în 1854 – că Binecuvântata Fecioară Maria „în prima clipă a conceperii ei… a fost ferită de orice pată a păcatului originar”.3 Este evident că această învăţătură e numai un efort în plus de a face ca Maria să se asemene cât mai îndeaproape cu zeiţa păgânismului căci, în vechile mituri, se credea despre zeiţă că ar fi avut parte de o concepere supranaturală! Istorisirile variau între ele, dar toate vorbeau despre întâmplări supranaturale în legătură cu intrarea ei în lume, că ea era superioară muritorilor de rând, că era divină. Puţin câte puţin, astfel încât învăţăturile despre Maria să nu pară inferioare celor despre zeiţa-mamă, era necesar să se înveţe că şi intrarea Mariei în această lume a implicat un element supranatural!

Este oare scripturală doctrina care spune că Maria s-a născut fără pata păcatului originar? Vom răspunde la aceasta cu însăşi The Catholic Encyclopedia: „Nu se poate aduce din Scriptură nici o dovadă directă, categorică şi strictă a acestei dogme”. Se subliniază mai degrabă că aceste idei au reprezentat o dezvoltare treptată în cadrul bisericii.”

Chiar aici trebuie explicată o deosebire esenţială – poate chiar deosebirea fundamentală – între abordarea romano-catolică a creştinismului şi concepţia generală protestantă. Doctrina romano-catolică s-a bazat parţial pe Scriptură, parţial pe tradiţii şi idei transmise de Părinţii Bisericii, şi parţial pe concepţii împrumutate din păgânism dacă aceste concepţii puteau fi „creştinizate”. Concepte din toate aceste surse au fost amestecate împreună, dezvoltate şi în cele din urmă transformate în dogme la diferite concilii catolice de-a lungul secolelor. Însă concepţia pe care Reforma protestantă a căutat să o reînvie a fost o întoarcere la Scripturi ca bază mult mai sănătoasă pentru doctrină, fără accent sau cu un slab accent pus pe ideile ce s-au dezvoltat mai târziu.

Mergând la Scripturi, nu numai că nu găsim vreo dovadă pentru ideea conceperii imaculate a Mariei, dar există dovezi ale contrariului. Deşi a fost un vas ales al Domnului, o femeie evlavioasă şi virtuoasă – o fecioară -, ea a fost la fel de omenească precum orice alt membru din familia lui Adam. „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Rom.3:23), singura excepţie fiind Isus Cristos însuşi. Ca oricine altcineva, şi Maria avea nevoie de un Mântuitor, şi ea a recunoscut foarte clar lucrul acesta când a spus: „Şi duhul meu s-a bucurat în Dumnezeu, MÂNTUITORUL meu” (Lc.l:47).

Dacă Maria a avut nevoie de un Mântuitor, nu a fost ea însăşi un mântuitor. Dacă avea nevoie de un Mântuitor, atunci şi ea avea nevoie să fie mântuită, iertată şi răscumpărată. Fapt este că divinitatea Domnului nostru nu a depins de condiţia ca mama Lui să fie o persoană divină. El a fost divin pentru că era singurul Fiu născut al lui Dumnezeu! Divinitatea îi venea de la Tatăl Său ceresc.

Ideea că Maria ar fi fost superioară altor fiinţe umane nu a fost învăţătura lui Isus. Odată cineva I-a menţionat pe mama şi pe fraţii Lui. Isus a întrebat: „Cine este mama Mea? Şi cine sunt fraţii Mei?” Apoi, întinzându-Şi mâna spre discipolii Lui, a spus: „Iată mama Mea şi fraţii Mei! Căci oricine va face voia Tatălui Meu care este în cer, el îmi este frate, şi soră, şi MAMĂ” (Mt.l2:46-50). E limpede, oricine face voia lui Dumnezeu este în acest sens la acelaşi nivel cu Maria!

În fiecare zi, catolicii din întreaga lume recită Ave Maria şi alte rugăciuni adresate Mariei. Înmulţind numărul acestor rugăciuni cu nu mărul catolicilor ce le recită, cineva a estimat că Maria ar trebui să as-culte 46.296 de cereri pe secundă! Evident că nimeni nu poate face aceasta decât Dumnezeu însuşi. Cu toate acestea, catolicii cred că Maria aude toate aceste rugăciuni; astfel că, în mod necesar, trebuie să o înalţe la un nivel divin – fie că e scriptural, fie că nu!

În încercarea de a justifica această preamărire, unii au citat cuvintele pe care le-a spus Gabriel Mariei: „Binecuvântată eşti tu printre femei” (Lc.l:28). Faptul că Maria a fost „binecuvântată între femei” nu poate face din ea o persoană divină, pentru că multe secole înainte de aceasta, o binecuvântare similară a fost pronunţată faţă de lael, despre care s-a spus: „Binecuvântată peste femei va fi Iael, soţia lui Heber chenitul…” (Jud.5:24).

Înainte de ziua Cincizecimii, Maria, împreună cu ceilalţi discipoli, s-au adunat în aşteptarea promisiunii Duhului Sfânt. Citim că apostolii „au continuat toţi într-un gând în rugăciune şi cerere, cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui” (Fap.l:14). Ilustraţia de mai sus (aşa cum apare în Official Baltimore Catechism 5este tipică pentru ideile catolice despre Maria. Se încearcă să i se acorde Mariei o poziţie centrală. Discipolii însă, în acea împrejurare, nu se uitau la Maria. Ei îşi aveau aţintită privirea spre CRISTOS Cel înviat şi înălţat, care să toarne peste ei darul Duhului Sfânt. În desen, Duhul Sfânt (în chip de porumbel) pluteşte deasupra Mariei! În ce priveşte relatarea Scripturii, însă, Singurul peste care Duhul S-a coborât în chip de porumbel a fost Isus Însuşi – nu mama Lui! Pe de altă parte, zeiţa fecioară păgână, cu numele de Iuno, a fost deseori reprezentată cu un porumbel pe cap, după cum era şi Astarteea, Cibele şi Isis!6

Alte încercări de a o glorifica pe Maria pot fi văzute în doctrina romano-catolică avirginităţii perpetue. Aceasta este învăţătura prin care se spune că Maria a rămas fecioară până la sfârşitul vieţii ei. Dar, aşa cum explică The Encyclopedia Britannica, doctrina virginităţii perpetue a Mariei n-a apărut decât cam la vreo trei sute de ani după înălţarea lui Cristos. Această fabuloasă calitate n-a câştigat recunoaşterea oficială a Romei decât la conciliul din Calcedon în anul 451.7

Conform Scripturilor, naşterea lui Isus a fost rezultatul unei conceperi supranaturale (Mt.l:23), fără un tată pământesc. Dar după ce S-a născut Isus, Maria a dat naştere altor copii – urmaşi naturali ai unirii ei cu Iosif, soţul ei. Biblia spune că Isus a fost „întâiul născut” al Mariei (Mt.l:25); ea nu spune că El era singurul ei copil. Fiind primul ei copil, desigur că se poate trage concluzia că mai târziu ea a avut un al doilea copil, posibil un al treilea copil, etc. Că aşa au stat lucrurile pare evident, deoarece sunt menţionate numele a patru fraţi: lacov, Iosif, Simon şi luda (Mt.13.-55).

Sunt menţionate şi surori. Cei din Nazaret au spus: „… Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi?” (versetul 56). Cuvântul „surori” este la plural, desigur, deci ştim că Isus a avut cel puţin două surori şi probabil mai multe, pentru că acest verset vorbeşte despre „toate” surorile Lui. De obicei, când ne referim doar la două persoane spunem „amândouă”, nu „toate”. Implicaţia e că aici se face referire la cel puţin trei surori. Dacă socotim trei surori şi patru fraţi, fraţi vitregi şi surori vitrege ale lui Isus, înseamnă că Maria a fost mama a opt copii. Scripturile spun: „Iosif… n-a cunoscut-o până ce ea nu L-a născut pe întâiul ei născut: şi el I-a pus Numele ISUS” (Mt.l:25). Iosif „n-a cunoscut-o” până ce S-a născut Isus, dar după aceea Maria şi Iosif au fost împreună ca soţ şi soţie şi li s-au născut copii. Ideea că Iosif ar fi ţinut-o pe Maria fecioară toată viaţa ei este în mod limpede nescripturală.

In vremurile de apostazie, ca şi când ar fi vrut să o identifice şi mai îndeaproape pe Maria cu zeiţa-mamă, unii învăţau că trupul Mariei n-a văzut niciodată putrezirea, că ea s-a înălţat în trup la cer şi că acum este regina cerului. Cu toate acestea, până în secolul 20 nu s-a proclamat oficial “înălţarea la cer” a Mariei ca doctrină a bisericii romano-catolice. În 1951 a proclamat papa Pius XII că trupul Mariei n-a cunoscut putrezi-rea, ci a fost luat la cer!

Cuvintele Sf. Bernard rezumă poziţia romano-catolică: „A treia zi după moartea Mariei, când apostolii s-au adunat împrejurul mormântului ei, l-au găsit gol. Trupul sacru a fost dus sus în Paradisul Ceresc… mormântul n-a avut nici o putere asupra celei care a fost imaculată… Dar nu a fost destul ca Maria să fie primită în Cer… rangul ei era inaccesibil chiar şi celui mai înalt dintre arhangheli. Maria urma să fie încoronată Regină a Cerului de către Tatăl etern: ea urma să aibă un tron la dreapta Fiului ei… Acum, zi de zi, oră de oră, ea se roagă pentru noi, obţinând favoruri pentru noi, ferindu-ne de pericol, protejându-ne de ispită, turnând binecuvântări peste noi”.

Toate aceste idei despre Maria sunt legate de credinţa că ea s-a înălţat la Cer în trup. Dar Biblia nu spune absolut nimic despre înălţarea la cer a Mariei. Dimpotrivă, Ioan 3:13 spune: „Nimeni nu s-a înălţat la cer, decât Cel care S-a coborât din cer, adică Fiul omului care este în cer” – Isus Cristos însuşi. EL este Cel ce stă la dreapta lui Dumnezeu, EL este Cel care este Mijlocitorul nostru, El este Cel care toarnă binecuvântări peste noi – nu mama Lui!

Strâns legată de ideea rugăciunii înălţată Mariei este un instrument numit „mătănii”. El constă dintr-un lanţ cu cincisprezece seturi de mărgeluţe, fiecare set fiind marcat de câte o mărgea mare. Capetele acestui lanţ sunt unite de o medalie care are înscris pe ea chipul Mariei. De aceasta atârnă un lanţ scurt, la capătul căruia se află un crucifix. Mărgelele mătăniilor ajută la numărarea rugăciunilor – rugăciuni ce sunt repetate de nenumărate ori. Deşi acest instrument este foarte folosit în cadrul bisericii romano-catolice, e clar că el nu are o origine creştină. Mătăniile erau cunoscute în multe ţări. The Catholic Encyclopedia spune: “în aproape toate ţările întâlnim un obiect pentru numărarea rugăciunilor, sau nişte mătănii din mărgele”. Se continuă prin a se cita mai multe exemple, inclusiv o sculptură din oraşul antic Ninive, menţionată de arheologul Layard, cu două femei cu aripi care se roagă în faţa unui copac sacru, fiecare ţinând nişte mătănii. Timp de secole, printre mahomedani, a fost folosită o sfoară cu 33, 66 sau 99 de mărgele pentru a număra numele lui Alah. Marco Polo, în secolul 13, a fost surprins să-1 găsească pe regele din Malabar folosind nişte mătănii confecţionate din pietre preţioase pentru a-şi număra rugăciunile. Sf. Francis Xavier şi cei care-l însoţeau au fost uimiţi să vadă că mătăniile erau familiare budiştilor din Japonia.”

Printre fenicieni, în jurul anului 800 î.Cr., era folosit un cerc de mărgele asemănător mătăniilor în închinarea adusă Astarteei, zeiţa-mamă.10 Aceste mătănii se văd pe unele monede feniciene timpurii. Brahmanii au folosit de la început mătănii cu zeci şi sute de mărgele. Cei ce se închină la Vişnu dau copiilor lor mătănii formate din 108 mărgele. Mătănii similare sunt folosite de milioane de budişti în India şi Tibet. Cel ce se închină lui Siva foloseşte nişte mătănii după care repetă, dacă e posibil, toate cele 1.008 nume ale dumnezeului său.11

Cea mai des repetată şi principala rugăciune a mătăniilor este „Ave Maria” care sună astfel: „Ave Maria, plină de har, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti între femei, şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, Isus. Sfântă Marie, Mamă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoşii, acum şi în ora morţii. Amin”. The Catholic Encyclopedia spune: „Există urme puţine sau deloc ale rugăciunii ,Ave Maria’ ca formulă devoţională acceptată înainte de anul 1050″.12 Mătăniile complete implică repetarea rugăciunii „Ave Maria” de 53 de ori, rugăciunea „Tatăl Nostru” de 6 ori, 5 Taine, 5 Meditaţii asupra Tainelor, 5 Glorie fie… şi Crezul Apostolic.

Să observăm că rugăciunea adresată Mariei este repetată de aproape nouă ori mai mult ca rugăciunea „Tatăl Nostru”! Este oare o rugăciune concepută de oameni şi îndreptată spre Maria de 9 ori la fel de importantă sau eficientă ca rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Isus şi care este îndreptată spre Dumnezeu?

Cei ce se închinau zeiţei Diana au repetat o frază religioasă de mai multe ori: „… Toţi, cu o voce, au strigat timp de două ore: Mare este Diana efesenilor(Fap.19:34). Isus a vorbit despre rugăciunea repetată ca fiind o practică a păgânilor. „Când vă rugaţi”, a zis El, „nu folosiţi repetiţii zadarnice, cum fac păgânii: căci ei cred că vor fi ascultaţi pentru multa lor vorbire” (Mt.6:7-13).

În acest pasaj, Isus a spus limpede adepţilor Lui să NU rostească rugăciune scurtă de mai multe ori. Este semnificativ faptul că după ce dat acest avertisment, chiar în versetul următor, El a spus: „De aceea rugaţi-vă în felul acesta: Tatăl nostru care eşti în cer…” – „Rugăciunea Tatăl Nostru”. Cu toate acestea, romano-catolicii sunt învăţaţi să rostească această rugăciune de nenumărate ori. Dacă această rugăciune nu avea voie să fie repetată de nenumărate ori, cu cât mai puţin o mică rugăciune făcută de om adresată Mariei!

Nouă ni se pare că memorarea rugăciunilor, apoi repetarea lor de nenumărate ori în timp ce se numără mărgelele mătăniilor, poate deveni cu uşurinţă mai mult un „test de memorie” decât o expresie spontană a rugăciunii din inimă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s