OBELISCURI, TEMPLE ŞI TURNURI

Semnificaţia obeliscurilor antice – plasarea lor în faţa templelor păgâne – obeliscul din faţa catedralei Sf. Petru. Clădiri de biserică uriaşe şi scumpe. Turnul Babel – turnuri religioase

PRINTRE NAŢIUNILE ANTICE, nu numai statui ale zeilor şi ale zeiţelor în formă umană, ci şi alte obiecte având o semnificaţie ascunsă sau tainică, precum obeliscurile, erau parte a închinării păgâne.

Diodorus vorbea despre un obelisc înalt de 40 de metri, care a fost înălţat de regina Semiramida în Babilon.1 Biblia menţionează o imagine de tipul unui obelisc de vreo 3 metri lăţime şi de vreo 30 de metri înălţime: „Poporul a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat imaginii de aur pe care o ridicaseNebucadneţar” în Babilon (Dan.3:l-7). Însă întrebuinţarea obeliscurilor era cel mai bine cunoscută în Egipt (o fortăreaţă timpurie a religiei tainice). Multe din aceste obeliscuri există încă în Egipt, iar altele au fost mutate în alte naţiuni – unul dintre acestea se află în Central Park din New York, un altul în Londra, iar altele au fost transportate în Roma.

La origine, obeliscul era asociat cu închinarea la soare. Cei din antichitate – după ce au respins cunoaşterea adevăratului Creator -, văzând că soarele dădea viaţă plantelor şi omului, s-au uitat la soare ca la un zeu, marele dătător al vieţii. Pentru aceştia, nişte obiecte verticale,

precum obeliscul, aveau şi o semnificaţie sexuală. Înţelegând că vieţii i s-a dat naştere prin unire sexuală, falus-ul a fost considerat (alături de soare) un simbol al vieţii. Acestea erau concepţii reprezentate de obelisc.2

Cuvântul „imagini” din Biblie traduce mai multe cuvinte ebraice diferite. Unul dintre aceste cuvinte, matzebahînseamnă „imagini ce stau în picioare” sau obeliscuri (l.Re.14:23; 2.Re.l8:4; 23:14; Ier.43:13; Mi.5: 13). Un alt cuvânt este hammanim ce înseamnă „imagini ale soarelui”, imagini dedicate soarelui sau obeliscuri (Is.l7:8; 27:9).

Pentru ca obeliscurile să-şi realizeze simbolismul propus, ele erau puse pe verticala – în picioare. Astfel ele indicau în sus – spre soare. Ca simbol alfalus-ului, poziţia verticală avea şi ea o semnificaţie evidentă. Având aceste lucruri în minte, este interesant de observat că atunci când a fost pronunţată judecata divină împotriva acestei false închinări, s-a spus că aceste imagini (obeliscuri) „nu vor mai sta în picioare”, ci vor fi doborâte (Is.27:9).

Când israeliţii au introdus închinarea păgână în religia lor pe vremea lui Ezechiel, ei au ridicat „o imagine a geloziei la intrarea” templului (Ez.8:5). Această imagine a fost probabil un obelisc, simbolul falus-ului, căci (după cum spune Scofield), ei s-au „dedat închinării falice”.3  Plasarea unui obelisc la intrarea unui templu păgân nu era, după cât se pare, o practică neobişnuită în acea vreme. Unul se afla la intrarea în templul lui Tum şi un altul înaintea templului lui Hator, „locuinţa lui Horus” (Tamuz).4

Destul de interesant, există un obelisc şi la intrarea catedralei Sf. Petru din Roma, după cum se poate vedea din fotografia de pe pagina următoare. Nu este doar o copie a unui obelisc egiptean, ci este exact acelaşi obelisc ce s-a aflat în Egipt în vremurile străvechi! Când religia tainelor a ajuns la Roma pe vremea păgânismului, nu numai că s-au făcut şi s-au ridicat obeliscuri la Roma, ci obeliscurile Egiptului – cu mare cheltuială – au fost aduse acolo şi ridicate de către împăraţi. Caligula, în 37-41 d.Cr., a adus obeliscul aflat acum la Vatican din Heliopolis, Egipt, la circul de pe dealul Vaticanului, unde se află acum cel de la catedrala Sf. Petru.5 Heliopolis nu este decât numele grec al oraşului Bet-Şemeş, care era centrul închinării egiptene aduse soarelui în vremurile de demult. În Vechiul Testament, aceste obeliscuri acolo sunt menţionate ca fiind „imaginile din Bet-Şemeş” (Ier.43:13)!

Exact acelaşi obelisc ce stătea odată înaintea templului antic care era centrul păgânismului egiptean, stă acum înaintea bisericii-mamă a romano-catolicismului! Lucrul acesta pare să fie mai mult decât o simplă coincidentă.

Obeliscul de granit roşu al Vaticanului este el însuşi înalt de 25 de metri (cu temelie cu tot 40 de metri) şi cântăreşte 320 de tone. În 1586, pentru a-l pune în mijloc în faţa bisericii din piaţa catedralei Sf. Petru, a fost mutat pe locul lui actual la ordinul papei Sixtus V. Bineînţeles că mutarea acestui greu obelisc – în special în acea vreme – era o sarcină foarte dificilă. Mulţi ingineri constructori au refuzat să încerce o astfel de ispravă, în special datorită faptului că papa a poruncit pedeapsa cu moartea în cazul în care obeliscul ar fi fost scăpat jos şi sfărâmat!6

În cele din urmă, un om pe numele de Domenico Fontana şi-a asumat răspunderea. Cu 45 de troliuri, 160 de cai şi 800 de lucrători, sarcina mutării a început. Era data de 10 septembrie 1586. Mulţimi de oameni au aglomerat imensa piaţă. În timp ce obeliscul era mutat, mulţimii i s-a cerut, sub pedeapsa cu moartea, să păstreze liniştea. Dar după ce obeliscul a reuşit să fie ridicat, au răsunat sute de clopote, bubuit de tunuri şi uralele puternice ale mulţimii. Idolul egiptean a fost dedicat „crucii” (crucea din vârful obeliscului se presupune că ar conţine o bucată din crucea pe care a murit Isus), a fost ţinută liturghia, iar papa a rostit o binecuvântare peste lucrători şi peste cai.7

Desenul de pe pagina următoare arată planul catedralei Sf. Petru şi al curţii circulare din faţa acesteia. În centrul acestei curţi stă obeliscul.

Această curte este împrejmuită de 248 de coloane în stil doric, un stil folosit de obicei la proiectarea templelor păgâne.

Obelisc în faţa catredalei Sf. Petru.

 

Înălţarea obeliscului de la Vatican (dintr-un desen de epocă).

 

Planul catedralei St. Petru arătând localizarea (A) marelui altar, (B) statuii lui Petru şi (C) obeliscului egiptean.

Ca şi obeliscul, coloanele păgâne erau uneori privite ca forme „tainice” ale falusului. În antreul templului păgân al zeiţei Hera aflat la Hierapolis, o inscripţie spune: „Eu, Dionisus, am dedicat aceste falus-uri Herei, mama mea vitregă”.8

Cu toate că liderii romano-catolici au împrumutat alte idei din păgânism, nu ne surprinde faptul că înălţarea unor temple complicate şi scumpe a devenit un obicei. Lideri cu o mentalitate lumească au considerat că ar trebui să se construiască temple de o splendoare mult mai mare decât cele ale străvechii religii romane.

Ştim că Dumnezeu Şi-a călăuzit poporul, sub conducerea lui Solomon, să construiască un templu – în Vechiul Testament – şi a ales să-Şi pună prezenţa acolo. Dar în Noul Testament este limpede faptul că Duhul Sfânt nu mai locuieşte în temple făcute de mâna oamenilor (Fap.17:24). Dumnezeu locuieşte acum în poporul Său – adevărata Sa Biserică – prin Duhul! Pavel spune: „VOI sunteţi templul lui Dumnezeu… Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi” (l.Cor.3:16).

Înţelegând acest mare adevăr, Biserica primară – umplută cu Duhul – n-a încercat niciodată să construiască temple din piatră şi oţel. Ei s-au străduit să predice Evanghelia. Ei nu-şi petreceau timpul cu acţiuni de strângere a banilor şi cu realizarea unor contracte copleşitoare pentru a înălţa o clădire mai arătoasă decât templul din vecinătate! Conform Manualului biblic al lui Halley, nu avem nici un document care să ateste că au existat clădiri de biserică construite înainte de 222-235 d.Cr.!

Prin aceasta nu vrem să sugerăm că este greşit să avem clădiri pentru biserică. Probabil că motivul pentru care nu au fost construite mai devreme s-a datorat faptului că primilor creştini, din cauza persecuţiilor, nu li s-a permis să deţină titlu de proprietate. Dar dacă li s-ar fi permis să se bucure de acest privilegiu, suntem siguri că asemenea clădiri ar fi fost construite simplu – nu pentru paradă exterioară. Ei n-ar fi încercat să concureze cu stilul luxos al templelor păgâne de o splendoare asemănătoare templului Dianei din Efes sau Panteonului din Roma.

Dar când biserica a ajuns să aibă putere politică şi bogăţie sub domnia lui Constantin, s-a stabilit un tipar pentru construirea unor clădiri de biserici complicate şi scumpe, care a continuat până astăzi. Ideea a ajuns să fie atât de înrădăcinată în minţile oamenilor, încât cuvântul „biserică” (pentru cei mai mulţi oameni) înseamnă o clădire. Dar în utilizarea lui biblică, cuvântul se referă la o adunare sau un grup de oameni care sunt – ei înşişi – Templul Duhului Sfânt! Oricât de ciudat poate părea lucrul acesta, o clădire de biserică ar putea fi distrusă în întregime, şi totuşi biserica reală (oamenii) să rămână.

Majoritatea clădirilor de biserică scumpe care au fost construite de-a lungul secolelor au avut ca trăsătură caracteristică un turn. Fiecare generaţie de constructori de biserici a copiat generaţia de dinainte, nepunând probabil niciodată sub semnul întrebării originea ideii. Unele turnuri au costat averi pentru a fi construite. Ele n-au adus nici o valoare spirituală. Isus, desigur, n-a construit niciodată astfel de edificii când a fost pe pământ şi nici nu a dat vreo instrucţiune pentru construirea lor după înălţarea Sa. Atunci cum de a început această tradiţie a turnurilor în arhitectura bisericilor?

Dacă cititorul ne va îngădui o anume libertate la acest punct, vom sugera o teorie care indică înapoi spre Babilon. Cu siguranţă că ne amintim cu toţii de turnul Babel. Oamenii au spus: „Să facem cărămizi…să ne construim un oraş şi un turn, al cărui vârf să ajungă până la cer” (Gen.11:3,4). Expresia „până la cer” este fără îndoială o figură de stil pentru o înălţime mare, cum a fost şi cazul când au fost menţionate cetăţi cu ziduri „până la cer” (Deut.l:28). Nu trebuie să presupunem că acei constructori ai Babelului au intenţionat să construiască exact până în cer la tronul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, există suficiente dovezi care să arate că turnul (numit de obicei zigurat) era legat de religia lor – de închinarea la soare.

„Dintre toate monumentele semeţe ale Babilonului, foarte înaltul ,zigurat’ trebuie să fi fost cu siguranţă una dintre cele mai spectaculoase construcţii din acea vreme, înălţându-se cu maiestate deasupra imensului său zid înconjurător cu o mie de turnuri… Împrejurul pieţei uriaşe se aflau încăperi destinate pelerinilor, precum şi preoţilor care aveau grijă de ,zigurat’. Koldewey a denumit această colecţie de clădiri „Vaticanul Babilonului”.9

S-a sugerat că unul dintre înţelesurile numelui zeiţei Astarteea (Semiramida), scris „Aştart”, înseamnă „femeia care a făcut turnuri”.10 Zeiţa Cibele(care a fost şi ea identificată cu Semiramida) era cunoscută ca fiind zeiţa purtătoare a turnurilor, prima (spune Ovidiu) care a ridicat turnuri în cetăţi şi care era reprezentată având pe cap o coroană în forma unui turn, aşa cum a fost şi Diana. În simbolismul bisericii catolice, turnul este un simbol al fecioareiMaria!” Oare au toate acestea vreo legătură?

Unele turnuri antice, după cum ştim cu toţii, au fost construite în scopuri militare, ca turnuri de veghe. Dar multe dintre turnurile construite în Imperiul Babilonian erau turnuri exclusiv religioase, legate de un templu! În acele vremuri, un străin, care intra într-o cetate babiloniană nu întâmpina nici o dificultate în localizarea templului ei, ni se spune, deoarece deasupra caselor cu acoperişul plat se putea vedea turnul lui!” The Catholic Encyclopedia spune: „Este un fapt uimitor că cele mai multe cetăţi babiloniene aveau un… templu-turn”.13

Este posibil ca Babilonul (ca în cazul altor lucruri pe care le-am menţionat) să fi putut fi sursa turnurilor religioase? Ne amintim că împrăştierea oamenilor a început în timp ce se construia uriaşul turn Babel. Cu siguranţă că nu este imposibil ca pe măsură ce oamenii au migrat spre diferite ţinuturi să fi dus cu ei ideea de turn. Cu toate că aceste turnuri s-au dezvoltat în diferite forme în diferite ţări, totuşi turnurile, într-un fel sau altul, au rămas!

Turnurile au fost mult timp o parte componentă a religiei chinezilor. „Pagoda” (legată de cuvântul „zeiţă”) de la Nankin este arătată în ilustraţia noastră.

În religia hindusă, „deasupra întinselor incinte ale templului erau împrăştiate pagode sau turnuri… Înălţându-se cu mult deasupra ţinutului înconjurător, oriunde puteau fi văzute de oameni, şi astfel sporea mult pietatea în închinarea lor idolatră. Multe dintre aceste pagode sunt înalte de zeci de metri şi sunt acoperite cu sculpturi ce reprezintă scene din viaţa zeilor templului sau din cea a sfinţilor importanţi”.14

Şi printre musulmani se pot vedea turnuri ale religiei lor, deşi într-o formă diferită. Imaginea din stânga prezintă numeroasele turnuri, numite minarete, de la Mecca. Turnuri cu acelaşi stil au fost folosite pe renumita biserică Sf. Sofia din Constantinopol (pe pagina următoare).

Obiceiul de a construi turnuri este familiar şi în creştinism – atât în catolicism, cât şi în protestantism. Turnul marii catedrale din Koln se ridică la 157 m deasupra străzii, iar cel al catedralei din Ulm, Germania,

este înalt de 161 m. Chiar şi mici capele au adesea un turn de vreun fel. Aceasta este o tradiţie rareori pusă sub semnul întrebării. Pe multe turnuri de biserică se află adesea o turlă, care arată spre cer! Mai mulţi autori leagă, şi poate nu pe nedrept, turlele de obeliscurile din antichitate. „Există dovezi”, spune un autor, „care arată că turlele bisericilor noastre îşi datorează existenţa lor columnelor sau obeliscurilor din afara templelor unor epoci trecute”.15Un altul spune: „Mai există si astăzi exemplare remarcabile de simboluri falice originale… clopotniţe pe biserici… şi obeliscuri… toate demonstrează influenţa strămoşilor noştri ce practicau închinarea falică”.16

Biserică Sf. Sofia din Constantinopol

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s