ÎNŞELĂTORIE RELIGIOASĂ

Pelerinaje – vânzarea indulgenţelor – vânzările făcute de Tetzel în Germania – Luther- Reforma. Purgatoriul – originea şi legendele lui – plătire pentru rugăciuni – închinarea lui Moloh

VÂNZAREA DE RELICVE, slujbe bisericeşti şi indulgenţe a devenit o mare afacere în cadrul bisericii din Evul Mediu. Papa Bonifaciu VIII a anunţat un jubileu aniversar pentru anul 1300 şi a oferit indulgenţe generoase celor care erau gata să facă un pelerinaj la catedrala Sf. Petru. Un număr de vreo 2.000.000 de oameni au venit în acel an şi au depus atâta bogăţie înaintea presupusului mormânt al Sf.Petru, încât doi preoţi au fost ocupaţi zi şi noapte să strângă banii cu grebla.1 O mare parte din aceştia au fost folosiţi de papă pentru a-şi îmbogăţi rudele – cei din familia Gaetani – care şi-au cumpărat numeroase castele şi proprietăţi splendide în Latium. Lucrul acesta i-a supărat tare pe locuitorii Romei.

Din zilele lui Constantin, biserica romană devenise foarte repede tot mai bogată. În Evul Mediu, biserica deţinea oraşe întregi şi terenuri vaste. Celor ce trăiau în ţări catolice li se cereau să plătească impozite bisericii. Aceasta nu era dăruire din inimă, ci taxe plătite „de nevoie” – un principiu cu care apostolul Pavel n-a fost de acord (2.Cor.9:6).

În acele zile, puţini oameni ştiau să scrie, aşa că preoţii erau adesea implicaţi în întocmirea testamentelor. În 1170, papa Alexandru III a decretat că nimeni nu putea face un testament valabil decât în prezenţa unui preot! Orice notar secular care întocmea un testament (altfel decât în aceste condiţii) trebuia să fie excomunicat!2 Deseori preotul era ultima persoană care se afla la căpătâiul unui om pe moarte, deoarece el îndeplinea ultimul rit, Ultima împărtăşanie. Prin această practică, biserica romană a fost mereu bine răsplătită.

Vânzarea indulgenţelor a furnizat o altă sursă de venit. Pentru a nu exista vreo neînţelegere în ce priveşte definiţia unei indulgenţe în credinţa catolică, vom apela direct la The Catholic Encyclopedia. Aici se explică faptul că păcatele comise după botez (pentru un catolic, de obicei, este botezul copiilor mici!) pot fi iertate prin sacramentul penitenţei, „dar rămâne încă pedeapsa temporală cerută de dreptatea Divină, iar această cerinţă trebuie îndeplinită fie în această viaţă, fie în lumea viitoare, adică în Purgatoriu. O indulgenţă oferă păcătosului penitent mijlocul prin care se achită această datorie în timpul vieţii lui pământeşti”. Acest punct ar trebui notat cu grijă.

Mergând mai departe, ar trebui să luăm în considerare baza, potrivit credinţei catolice, pe care sunt acordate indulgenţele. The CatholicEncyclopedia spune că baza sau sursa indulgenţelor este aşa-zisa „comoară”. Aceasta include măreaţa lucrare răscumpărătoare a lui Cristos care este ispăşirea pentru păcate (l.Io.2:2), „pe lângă aceasta” – observaţi cuvântul! – „sunt lucrările ispăşitoare ale Binecuvântatei Fecioare Maria care nu sunt micşorate de vreo pedeapsă datorată păcatului, precum şi virtuţile, penitenţele şi suferinţele sfinţilor care întrec cu mult orice pedeapsă temporală la care s-ar fi putut expune aceşti slujitori ai lui Dumnezeu”. Datorită faptelor pe care le-au făcut aceştia, mai există o provizie suplimentară sau o comoară de merite – merite care fac posibil ca membrii Bisericii care n-au fost aşa de sfinţi să aibă parte de ele prin indulgenţe! Aşa a arătat doctrina menţionată ca dogmă în bula „Unigenitus” a lui Clement VI, în anul 1334. „Potrivit doctrinei catolice, sursa indulgenţelor sunt deci meritele lui Cristos şi cele ale sfinţilor”?

Dar dacă Cristos „este ispăşirea pentru păcatele noastre”, iar sângele Lui „ne curăţă de orice păcat” (l.Io.l:7; 2:2), în ce mod pot oare meritele Marieişi ale altor sfinţi să contribuie la aceasta? Ceea ce a făcut Maria sau alţi sfinţi nu pot adăuga nimic lucrării îndeplinite a lui Cristos la Calvar. Pentru noi, o astfel de vorbărie confuză şi fără sens nu oferă nici un suport pentru doctrina indulgenţelor, ci o identifică mai degrabă cu o lucrare a omului.

Fără o bază scripturală solidă, nu e de mirare că ideea indulgenţelor a dus la atâtea abuzuri. Datorită faptului că acordarea indulgenţelor a fost de obicei legată de bani, chiar şi The Catholic Encyclopedia face asemenea afirmaţii ca: „Această practică a fost extrem de periculoasă şi a devenit curând o sursă fructuoasă a răului… un mijloc de a strânge bani… indulgenţele au fost folosite de către clerici lacomi ca mijloc de câştig bănesc… abuzurile au fost foarte răspândite”!5

Unul dintre aceste abuzuri a fost acela că unii dintre cei care au vândut indulgenţe păcătoşilor erau mari păcătoşi ei înşişi. Prin anul 1450, ThomasGascoigne, rector al Universităţii din Oxford, s-a plâns că vânzătorii de indulgenţe străbat ţara şi emit o scrisoare de iertare uneori pentru doi peni, alteori pentru un pahar cu bere, pentru o prostituată sau chiar pentru dragoste carnală.6

Pe vremea lui Martin Luther, datorită lucrărilor de construcţie de la catedrala Sf. Petru, papa a întreprins o campanie de strângere a banilor prin acordarea de indulgenţe. Johann Tetzel, cunoscut a fi un om cu o purtare urâtă, dar cu aptitudinea unui şarlatan de a strânge bani, a fost ales să vândă indulgenţe în Germania. Ceea ce urmează este relatarea unui martor ocular al intrării lui Tetzel într-un oraş german:

„Când vânzătorul de indulgenţe s-a apropiat de oraş, bula (documentul oficial al papei) era purtată înaintea lui pe o bucată de catifea şi de aur, şi toţi preoţii şi călugării, consiliul local, învăţătorii şi şcolarii lor, împreună cu toţi bărbaţii şi femeile au ieşit în întâmpinare cu steaguri, lumânări şi cu cântări, formând o mare procesiune; apoi, în sunetul clopotelor şi al orgilor, ei l-au însoţit la biserica principală; a fost instalată o cruce în mijlocul bisericii şi a fost expus drapelul papei; pe scurt, puteai crede că-L primeau pe Însuşi Dumnezeu. În faţa crucii a fost aşezat un cufăr mare de fier în care trebuiau să fie puşi banii, iar după aceea oamenii au fost convinşi în diverse moduri să cumpere indulgenţe”.

Se spune că Tetzel ducea cu el o pictură cu diavolul care chinuia sufletele în Purgatoriu şi repeta în mod frecvent cuvintele scrise pe lada de bani:Sobald der pfenning im kasten klingt, die seel’ aus dem Fegfeuer springt, care în traducere liberă însemna: De îndată ce banii sună în ladă, sufletul tulburat sare din Purgatoriu”. Cei bogaţi au făcut donaţii mari, în timp ce ţăranii loviţi de sărăcie au sacrificat ceea ce puteau ca să-i ajute pe cei iubiţi aflaţi Purgatoriu, sau să obţină iertare pentru propriile lor păcate.

Gravură în lemn din sec. 16 reprezentând vânzarea indulgenţelor.

În universităţile medievale, cei ce doreau să apere anumite opinii afişau public „teze” – declaraţii cu ideile lor – şi invitau la discuţie asupra acestor puncte. Urmând acest obicei, Martin Luther şi-a ţintuit faimoasele lui nouăzeci şi cinci de teze pe uşa bisericii castelului din Wittenberg, Germania. (Cel de-al douăzeci şi şaptelea punct al său era împotriva ideii că de îndată ce banii intrau în lada de bani, sufletele ar scăpa de Purgatoriu.) Dar Tetzel nu a predicat în biserica acestui castel. Predicarea indulgenţelor nu era permisă înWittenberg, însă mulţi oameni s-au dus de acolo ca să-l asculte pe Tetzel în Juterbog, un oraş din apropiere.

Luther a început să se pronunţe împotriva vânzării de indulgenţe şi, în cele din urmă, împotriva indulgenţelor ca atare. El a fost denunţat de papa Leo X pentru că a spus: „Indulgenţele sunt înşelătorii pioase… În faţa dreptăţii lui Dumnezeu, indulgenţele nu sunt de nici un folos celor care le câştigă pentru îndepărtarea pedepsei datorată păcatului lor real”.

Reforma a făcut o treabă bună în dezvăluirea ideii că prin cumpărarea indulgenţelor s-ar putea elibera suflete din Purgatoriu – şi astăzi nu li se mai spune oamenilor că sufletele chinuite pot fi eliberate. Cu toate acestea, chiar şi astăzi există o legătură între oferirea banilor şi rugăciunile pentru cei morţi. Deoarece preoţii trebuie să recunoască faptul că nu au de unde şti când trec de fapt sufletele din Purgatoriu în Cer, niciodată nu s-a căzut de acord în această problemă. Totdeauna există posibilitatea ca să se dea mai mulţi bani pentru cei dragi care au murit. Să te joci cu dragostea şi cu amintirile dureroase ale celor care au suferit pierderea, să iei bani pentru liturghii şi pentru rugăciuni lungi, ne aduce în minte acei preoţi evrei din vremea lui Isus cărora El le-a spus: „Voi mâncaţi casele văduvelor şi faceţi rugăciuni lungi de ochii oamenilor” (Mt.23:14).

Liturghia solemnă poate fi foarte scumpă, în funcţie de numărul de preoţi care iau parte, precum şi de numărul florilor şi lumânărilor. Se cântă cu o voce puternică. O liturghie simplă este pe de altă parte mult mai puţin scumpă – sunt folosite doar şase lumânări, şi cuvintele sunt repetate cu voce scăzută. Irlandezii au o vorbă: „High money, High Mass; low money, Low Mass; no money, No Mass!”, care înseamnă cam aşa: „Bani mulţi, liturghie solemnă; bani puţini, liturghie simplă; nici un ban, nici o liturghie!”

Morţii care n-au pe nimeni care să le plătească liturghiile sunt numiţi „sufletele uitate din Purgatoriu”. Totuşi, aceştia sunt amintiţi în rugăciuni speciale rostite în data de 2 noiembrie, „Ziua morţilor”. Dacă un catolic se teme că ar putea deveni unul dintre aceste suflete uitate, se poate înscrie în SocietateaPurgatoriană, care s-a înfiinţat în 1856. O contribuţie bănească adusă în fiecare an societăţii îl va asigura că, după moartea sa, se vor rosti rugăciuni pentru sufletul său. În timpul celui de-al doilea război mondial, arhiepiscopul de Winnipeg, într-o scrisoare din 1 martie 1944, a îndemnat mamele romano-catolice să fie garante pentru mântuirea fiilor lor din Purgatoriu prin aceea că-i plătesc suma de 40 dolari pentru rugăciuni şi liturghii în favoarea lor.

Aş dori să subliniez aici că nimeni, fie el păgân, papistaş, protestant sau penticostal, nici un papă, preot sau predicator nu poate garanta mântuirea cuiva, viu sau mort, pe baza banilor daţi pentru rugăciunile făcute în favoarea lui. Isus a spus că este greu pentru un bogat să intre în împărăţia cerului (Mt.19:23,24). Dar dacă plătirea unor bani poate ajuta o persoană să scape din Purgatoriu şi să ajungă în Cer, atunci exact opusul ar fi adevărat. În loc ca să fie „greu” pentru un bogat să intre în Cer, bogăţiile ar fi un „ajutor”!

Biblia spune: „Cei ce se încred în bogăţia lor şi se laudă cu mulţimea bogăţiilor, nici unul din ei nu-şi poate răscumpăra fratele, nici să-I dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării” (Ps.49:6,7). Dacă banii nu pot să răscumpere pe un frate cât timp este în viaţă, cum poate să-l răscumpere dacă a murit? Punctul de vedere al lui Petru e limpede în această chestiune. El a spus foarte clar că noi „NU suntem răscumpăraţi cu lucruri pieritoare ca argintul şi aurul… ci cu sângele preţios al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur şi fără pată” (l.Pt.l:18,19).

Când fostul vrăjitor din Samaria i-a oferit bani lui Petru pentru a obţine un dar al lui Dumnezeu, Petru i-a spus: “în iad cu tine şi cu banii tăi! Cum îndrăzneşti să crezi că poţi să cumperi darul lui Dumnezeu?” (Fap.8:20). Aceste cuvinte sunt luate din traducerea lui J. B. Phillips, la care el adaugă o notă de subsol: „Exact acesta este sensul cuvintelor în greacă. Ce păcat că înţelesul lor adevărat este făcut neclar prin jargonul modern”.

Ideile romano-catolice despre Purgatoriu (şi despre rugăciunile menite să-i ajute pe cei din Purgatoriu) n-au fost învăţăturile lui Cristos şi cele ale apostolilor. Ele nici n-au fost învăţate în prea mare măsură în biserica catolică până prin anul 600, când papa Grigore cel Mare a susţinut ideea unei a treia stări – un loc pentru purificarea sufletelor înaintea intrării lor în cer. Aceasta nu a devenit o dogmă oficială până la Conciliul din Florenţa în 1459.

 

 

 

Vechi desen german reprezentativ pentru arta şi ideile din Evul Mediu.

Maria este arătată ca fiind încoronată Regină a Cerurilor. Sub ea sunt îngeri şi demoni lângă

gura Purgatoriului.

În timpul secolului 12 s-a răspândit o legendă care susţinea că Sf. Patrick găsise intrarea reală în Purgatoriu. Ca să-i convingă pe cei îndoielnici, a pus să se sape o groapă foarte adâncă în Irlanda, în care s-au coborât mai mulţi călugări. După întoarcerea lor, spune povestea, ei au descris Purgatoriul şi Iadul cu o plasticitate descurajatoare. În 1153, cavalerul irlandez Owen a susţinut că şi el se coborâse prin acea groapă în lumea subterană. Au venit turişti de departe şi de aproape ca să viziteze acel loc. Mai apoi au apărut abuzuri financiare, şi în 1497 papa Alexandru VI a poruncit ca gaura să fie închisă, fiind o înşelătorie.7 Totuşi, după trei ani, papa Benedict XIV a predicat şi a publicat la Roma o predică în favoarea Purgatoriului lui Patrick!8

Credinţa despre Purgatoriu există de multă vreme. Plato (427-347 î.Cr.) vorbea de învăţători mistici din vremea lui „care se strângeau în cete la uşile celor bogaţi şi încercau să-i convingă de faptul că le-ar sta la dispoziţie o putere pe care ar fi primit-o din cer şi care i-ar face în stare ca prin jertfe şi incantaţii să îndrepte orice nelegiuire comisă de un individ anume, sau de strămoşii lui… Tainele lor ne izbăvesc de chinurile din cealaltă lume, în timp ce neglijarea lor este pedepsită printr-o soartă groaznică”.9

Au fost vremuri când atâţia budişti chinezi au venit să cumpere rugăciuni pentru izbăvirea celor dragi ai lor din Purgatoriu, încât au fost înfiinţate prăvălii speciale în acest scop. Există în scrierile sacre ale budismului o descriere amănunţită a suferinţelor din Purgatoriu. În religia lui Zarathustra, sufletele trec prin douăsprezece stadii înainte de a fi suficient de purificate pentru a intra în cer. Stoicii au conceput un loc de mijloc al iluminării pe care l-au numitEmpyrosis, adică „un loc al focului”.10

Această idee de a da bani pentru cei morţi este foarte veche, o concepţie despre care se relatează şi în Biblie. După cât se pare, israeliţii erau expuşi acestei credinţe, căci au fost avertizaţi să nu dea bani „pentru cei morţi” (Deut.26:14). După ce a prezentat dovezi amănunţite în favoarea concluziei sale, Hislop spune: „Deci, în orice sistem, cu excepţia Bibliei, doctrina Purgatoriului după moarte şi a rugăciunilor pentru cei morţi au avut un loc important”.”

Este foarte posibil ca noţiunea de Purgatoriu şi anumite idei legate de închinarea adusă lui Moloh să fi izvorât dintr-o sursă comună. Se pare că diverse naţiuni aveau ideea că focul, într-un mod sau altul, era necesar pentru curăţirea de păcat. Israeliţilor li se interzicea în mod repetat să-şi lase copiii să „treacă prin focul pentru Moloh” (Lev.18:21; Ier.32: 35; 2.Re.23:10). Lui Moloh (pe care unii îl identifică cu Bel sau cuNimrod) i s-a adus închinare „cu jertfe umane, purificări… cu mutilări, juruinţe de celibat şi virginitate, şi cu consacrarea întâilor născuţi”.12 Uneori el era înfăţişat ca un idol oribil în care ardea un foc, astfel încât jertfa pusă în braţele lui era arsă. În ilustraţie, un preot păgân a luat un copilaş de la mama lui pentru a-l oferit lui Moloh. Dacă părinţii nu voiau să dea copilul, se bătea puternic din tobe pentru a se acoperi strigătele. Cuvântul pentru tobe este tophimde unde vine cuvântul „Tophet”13, loc care este menţionat în versete precum Ieremia 7:31: „Ei au zidit înălţimea din Tofet… ca să-şi ardă fiii şi fiicele în foc”. În timp ce se auzeau tobele, muzica şi incantaţiile preoţilor, jertfele omeneşti erau mistuite deflăcari.

Este într-adevăr trist faptul că mulţimi de oameni au crezut că prin asemenea ritualuri crude, sau prin plătirea unor sume mari de bani ori prin faptele lor pot plăti pentru păcatele lor. Vestea Bună este că preţul a fost deja plătit – de către IsusCristos! Mântuirea este prin har – printr-o favoare care niciodată nu poate fi meritată prin bani, fapte sau sacrificii. „Căci prin HAR aţi fost mântuiţi prin intermediul credinţei; şi aceasta nu din voi înşivă: este DARUL lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Ef .2:8,9).

Copil mic adus ca jertfă zeului păgân Moloh.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s