„STĂPÂNI PESTE MOŞTENIREA LUI DUMNEZEU”

Cardinali —originea slujbei lor —veşmintele lor roşii. Episcopii — compararea concepţiilor scripturale şi tradiţionale. „Clerul” —guvernul bisericesc —lucrarea prezbiterilor în biserica locală. Titluri religioase

 

OAMENII CU CEL MAI ÎNALT RANG din biserica romano-catolică, după papă, sunt un grup de „cardinali”. Biblia spune că Isus Cristos a pus în biserica Sa apostoli, profeţi, evanghelişti, pastori şi învăţători (Ef.4:11). Dar nu găsim niciodată vreo indicaţie că El ar fi rânduit un grup de cardinali. Dimpotrivă, cardinalii iniţiali au fost un grup de preoţi conducători în antica religie păgână a Romei – cu mult înaintea erei creştine. O broşură publicată de „cavalerii lui Columb” cu titlul: This is the Catholic Church (Aceasta este biserica catolică) explică: “în antichitate cardinalii au fost preoţii din Roma cu rangul cel mai înalt – cuvântul este derivat din cuvântul latinesc cardo, ,balama’, şi astfel se referea la cei care erau membrii de bază ai clerului”.1

Dar de ce au fost aceşti preoţi ai Romei antice asociaţi cu cuvântul „balama”? Ei erau, evident, preoţii lui Ianus, zeul păgân al uşilor şi al balamalelor! Ianus era privit ca „zeul începuturilor” – astfel că ianuarie, luna de început din calendarul nostru, vine de la numele lui. Ca zeu al uşilor, era protectorul sau îngrijitorul lor. Chiar şi astăzi, cel ce păzeşte uşile este numit în engleză janitorun cuvânt ce provine de la numele lui Ianus!

Ianus era cunoscut ca „cel ce deschide şi cel ce închide”.2 Datorită faptului că i se aducea închinare în Asia Mică în această postură, putem înţelege mai bine cuvintele Domnului Isus adresate bisericii din Filadelfia: „lată ce spune Cel sfânt, Cel adevărat, Cel care are cheia lui David, Cel care deschide, şi nimeni nu închide, şi Cel care închide, şi nimeni nu deschide… Am pus înaintea ta o uşă deschisă” (Ap.3:7,8). Zeul păgân Ianus era o falsificare; Isus era adevăratul deschizător şi închizător!

„Colegiul cardinalilor, cu papa în frunte”, scrie Hislop, „este exact copia colegiului păgân de pontifi, cu Pontifex Maximus sau Suveranul Pontif al lor în frunte, despre care se ştie că a fost conceput după modelul marelui Conciliu original al pontifilor din Babilon!”3 Când păgânismul şi creştinismul au fost amestecate unul cu altul, cardinalii, preoţii balamalei, care slujiseră în Roma păgână, şi-au găsit în cele din urmă un loc în Roma papală.

Veşmintele purtate de cardinalii din biserica catolică sunt roşii. Păsările-cardinal (Cardinalis virginianus – n.tr.), florile-cardinal (lobelia – n.tr.) şi preoţii cardinali au toţi în comun culoarea roşie. Biblia menţionează anumiţi prinţi ai Babilonului care se îmbrăcau în haine de culoare roşie: „… Oameni zugrăviţi pe zid, imagini de caldei zugrăviţi cu cinabru” – roşu-aprins -, “încinşi cu brâie în jurul mijlocului, cu turbane pe cap, toţi prinţi arătoşi, în felul babilonienilor din Caldeea” (Ez.23:14,15). Prostituata care simbolizează religia babiloniană era îmbrăcată în haine roşu-stacojii (Ap.l7:4). Din vremuri străvechi, culoarea roşie sau stacojie a fost asociată cu păcatul. Isaia spunea în vremea sa: „Deşi păcatele voastre sunt ca stacojiul, vor fi albe ca zăpada, deşi sunt rosii ca şi carminul, vor fi ca lâna” (Is.1:18). Adulterul este menţionat uneori ca păcatul stacojiu. Culoarea roşie este asociată cu prostituţia, ca în expresia „red-light district” (cartierul unde arde lumina roşie – cartier cu case de toleranţă).

Având în vedere aceste fapte, este îndreptăţită întrebarea: De ce este folosită culoarea roşie pentru veşmintele bărbaţilor cu cel mai înalt rang din biserica romano-catolică? Nu spunem că este greşit să te îmbraci în roşu, totuşi nu pare acesta un obicei curios pentru cardinali? Să presupunem oare că apostolii au purtat astfel de veşminte? Sau este mai probabil că veşmintele roşii ale cardinalilor au fost copiate după cele purtate de preoţii din Roma păgână?

Preoţii „balamalei” din vremea păgână erau cunoscuţi ca „flamens”. Cuvântul provine de la flare, însemnând unul care aţâţă focul sacru.4 Ei erau cei ce vegheau asupra flăcării sfinte, făcându-i vânt cu misticul evantai al lui Bacchus. Asemenea culorii focului asupra căruia vegheau, hainele lor aveau culoarea flăcării – roşie. Ei erau slujitorii lui Pontifex Maximus pe vremea păgânismului, iar cardinalii de astăzi sunt slujitorii papei, care revendică de asemenea titlul de Pontifex Maximus. „Flamens”-ii erau împărţiţi în trei grupuri distincte, şi tot aşa sunt şi cardinalii – cardinali-episcopi, cardinali-preoţi şi cardinali-diaconi.

Următorii în ierarhie după papă şi cardinali sunt episcopii bisericii catolice. Spre deosebire de titlurile „papă” şi „cardinal”, Biblia îi menţionează pe episcopi. Totuşi, ca şi cuvântul „sfinţi”, cuvântul „episcop” a fost de obicei înţeles greşit. Mulţi cred despre episcop că este un slujitor de rang superior, având autoritate peste un grup de alţi slujitori şi biserici. Această idee se reflectă în cuvântul „catedrală”, care provine de la cathedraînsemnând „tron”. O catedrală, spre deosebire de alte biserici, este clădirea bisericii în care se află tronul episcopului.

Dar dacă ne îndreptăm atenţia asupra Bibliei, toţi prezbiterii sunt numiţi episcopi – nu numai cei ce slujesc în anumite oraşe speciale. Pavel l-a învăţat pe Tit să „aşeze prezbiteri în fiecare oraş” (Tit 1:5) şi apoi a continuat să vorbească despre aceşti prezbiteri ca despre nişte episcopi (versetul 7). Când Pavel a dat instrucţiuni „prezbiterilor” din Efes, a spus: „Luaţi seama la voi înşivă şi la turma peste care v-a făcut Duhul Sfânt supraveghetori (episcopi), să hrăniţi(să păstoriţi) Biserica lui Dumnezeu” (Fap.20:17,28). Cuvântul tradus „supraveghetori” este acelaşi cuvânt tradus în altă versiune prin cuvântul episcopi! Cuvântul „hrăniţi” are aici acelaşi sens cu cuvântul „păstoriţi”. Se făcea aluzie la aceşti slujitori ca la prezbiteri, episcopi, supraveghetori şi păstori – toate aceste expresii referindu-se la exact aceeaşi slujbă.

Suficient de limpede, un episcop – în Scripturi – nu era un pastor dintr-un oraş mare care stătea pe un tron şi exercita autoritate peste un grup de alţi pastori. Fiecare biserică îşi avea prezbiterii ei, şi aceştiprezbiteri erau episcopi! Acest lucru a fost înţeles de Martin Luther. „Cât despre episcopii pe care îi avem acum”, a remarcat el, „despre aceştia Scripturile nu ştiu nimic; ei au fost instituiţi… astfel încât unul să poată stăpâni peste mulţi”.5

Încă înainte ca Noul Testament să fi fost încheiat, era nevoie să se dea avertizări cu privire la doctrina nicolaiţilor (Ap.2:6). Potrivit lui Scofield, cuvântul „nicolaiţi” vine de la nikao„a cuceri”, şi laos,„popor, laici”, definiţie care, dacă este corectă, „se referă la cea mai timpurie formă a noţiunii de ordin preoţesc sau de ,cler’, care mai târziu a împărţit o frăţietate egală (Mt.23:8), în ,preoţi’ şi ,laici'”.6

Cuvântul „preot” în sensul lui adevărat se referă la fiecare credincios creştin – nu numai la conducătorii ecleziastici. Petru i-a învăţat pe prezbiteri să nu fie „stăpâni peste mostenirea lui Dumnezeu” (l.Pt.5:l-3). Cuvântul tradus „moştenire” este kleeron şi înseamnă „cler”! După cum explică The Matthew Henry Commentary, tuturor copiilor lui Dumnezeu li se dă titlul de „moştenire sau cler al lui Dumnezeu… cuvântul nu e restrâns niciodată în Noul Testament doar la slujitorii oficiali ai religiei”.

Respingând o împărţire artificială între „cler” şi „laici”, nu vrem să spunem că prezbiterii sau pastorii n-au voie să primească respectul şi cinstea cuvenită, „mai ales cei ce se ostenesc cu Cuvântul” (l.Tim.5:17). Dar din cauza acestei împărţiri, prea adesea oamenii dintr-o biserică sunt înclinaţi să pună toată responsabilitatea pentru lucrarea lui Dumnezeu pe seama pastorului. În realitate, Dumnezeu are o lucrare pentru toţi copiii Săi. Aceasta nu înseamnă că toţi sunt chemaţi să slujească de la amvon! – însă nici faptul de a da un pahar cu apă rece nu rămâne fără răsplată (Mt.10:42). Ar fi bine ca fiecare din noi să ne rugăm: „Doamne, ce vrei să fac?” (Fap.9:6). În Noul Testament, nu este pusă întreaga lucrare a bisericii pe umerii unui singur individ. Bisericile erau de obicei păstorite de o pluralitate de prezbiteri, aşa cum arată numeroase pasaje biblice. „Ei au rânduit prezbiteri (plural) în toate bisericile” (Fap.14:19-23) şi în „fiecare oraş” (Tit 1:5). Expresii cum ar fi „prezbiterii (plural) bisericii” sunt folosite în mod obişnuit (Fap.20:17; Iac.5:14).

Toţi cei ce au fost spălaţi de păcatele lor prin sângele lui Cristos sunt „preoţi pentru Dumnezeu” şi sunt o „preoţie împărătească, regală” (Ap.1:6; l.Pt.2:9). Preoţia tuturor credincioşilor este în mod limpede poziţia nou-testamentală. Deoarece însă oamenii s-au înălţat ca „stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu”, enoriaşii au fost învăţaţi că au nevoie de un preot căruia să-şi spună păcatele, un preot care să-i stropească, un preot care să le dea maslul, un preot care să le oficieze liturghii, etc. Ei au fost învăţaţi să depindă de un preot om, în timp ce adevăratul Mare Preot, Domnul Isus, a dispărut din orizontul lor ascuns după un nor negru de tradiţii omeneşti.

Spre deosebire de Elihu care nu a vrut sa linguşească şi să dea vreunui om un titlu de onoare (Iov 32:21), cei ce s-au înălţat pe ei înşişi ca „stăpâni” peste oameni au început să-şi ia titluri nescripturale şi – în unele cazuri – titluri care au fost destinate numai lui Dumnezeu! Ca avertisment împotriva acestei practici, Isus a spus: „Să nu numiţi pe nimeni tată pe pământ: căci Unul singur este Tatăl vostru, adică Cel din cer. Şi nici să nu vă lăsaţi numiţi învăţători: căci Unul singur este învăţătorul vostru, anume Cristos. Dar cine este cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Şi cine se va înălţa pe sine va fi umilit; şi cine se va umili pe sine însuşi va fi înălţat” (Mt.23:9-12).

Este greu de înţeles cum poate o biserică ce pretinde că-L are pe Cristos ca întemeietor al ei să înceapă – după câteva secole – să folosească exact titlurile pe care El i-a spus să NU le folosească! Cu toate acestea, episcopul Romei a început să fie numit cu titlul de „papă”, care

nu e altceva decât o variaţie a cuvântului tată. Preoţii catolici sunt numiţi părinte. Să nu uităm că una din ramurile de frunte ale „tainelor” care au ajuns în Roma în perioada ei de început a fost mitraismul. În această religie, cei care prezidau ceremoniile sacre erau numiţi „părinţi”.7 Un articol despre mitraism din The Catholic Encyclopedia spune: „Părinţii (folosit aici ca titlu religios) conduceau închinarea. Mai-marele părinţilor, un fel de papă, care a trăit totdeauna la Roma, era numit ,Pater Patrum'”.8

Acum, dacă păgânii din Roma îşi numeau preoţii cu titlul de „părinte”, iar Cristos ne-a spus să nu numim pe nici un om „tată, părinte”, de unde a provenit obiceiul romano-catolic de a numi pe un preot cu acest titlu – de la Cristos, sau de la păgânism?

Chiar şi Biblia dă exemplul unui preot păgân care este numit părinte. Un om cu numele de Mica i-a spus unui tânăr levit: „Locuieşte cu mine, şi să-mi fii părinte şi preot” (Jud.17:10). Mica era un adult care avea un copil al lui; levitul era „un tânăr”. Titlul de „părinte” era evident folosit într-un sens religios, ca desemnare preoţească. Mica dorea ca acesta să fie un preot-părinte în „casa dumnezeilor lui”. Acesta a fost un tip de catolicism, căci deşi tânărul preot a pretins că vorbeşte Cuvântul „DOMNULUI” (Jud.18:6), închinarea era în mod limpede amestecată cu idoli şi păgânism.

Biserica romano-catolică foloseşte titlul „Monsignor”, care înseamnă „Domnul Meu”. Este oarecum un titlu general, explică The Catholic Encyclopedia, şi poate fi folosit corespunzător în adresarea către mai mulţi din înalţii conducători ai bisericii. “În loc să te adresezi patriarhilor cu ,Vostra Beatitudine’, arhiepiscopilor cu ,îndurarea voastră’, episcopilor cu ,Domnul Meu’, abaţilor cu ,Domn îndurător’, cineva poate să-i salute pe toţi în mod egal cu Monsignor fără să încalce vreo etichetă”.9 Unul din sensurile prefixului „arhi” este stăpân. Folosirea de titluri cum ar fi de arhipreot, arhiepiscop, arhidiacon este ca şi cum ai spune stăpâne-preot, etc. Superiorul ordinului dominicanilor este numit „Stăpân Generar. Nu trebuie decât să cităm din nou cuvintele lui Cristos, care sunt în contrast cu asemenea titluri: „Nici să fiţi numiţi stăpâni: Căci Unul singur este Stăpânul vostru, anume Cristos”.

Chiar titlul de „reverend”, biblic vorbind, este întrebuinţat numai pentru Dumnezeu. Apare doar o singură dată în Scriptură (în versiunea King James – n.tr.): „Sfânt şi reverend (venerabil, respectabil) este Numele Său” (Ps.111:9). Cuvântul reverend vine din latinescul revere şi a fost folosit prima dată pentru clerul englez în timpul secolului 15, ca titlu de respect. Variaţii ale acestui titlu sunt acestea: TheReverend (Preot) – Venerabilul (abate, etc.); The Very Reverend (Decan) – Prea-venerabilul; The Most Reverend (arhiepiscop, mitropolit) – înalt Prea-sfinţitul; şi The Right Reverend (episcop) – Preasfinţitul.

Comentând pe marginea folosirii tocmai a acestor titluri, cunoscutul predicator din Londra, C. H. Spurgeon, a spus: “în ce mă priveşte, doresc să fiu cunoscut de acum încolo doar ca un slujitor al lui Dumnezeu, şi vreau ca umblarea şi modul meu de viaţă să dovedească faptul că sunt într-adevăr slujitorul Lui. Dacă va fi ca eu, slujitorul lui Dumnezeu, să fiu stimat de fraţii mei creştini în vreo măsură, lucrul acesta nu se va întâmpla datorită faptului că înaintea numelui meu a fost pus, de către un conciliu, un atribut furat de la Dumnezeu, nici nu va fi datorită faptului că gulerul meu are nasturi la spate sau că haina mea are o croială ca cea de cleric, ci doar de dragul lucrării mele”.

Când Isus a vorbit împotriva titlurilor măgulitoare, îl interesa în mod special umilinţa şi egalitatea discipolilor Lui. N-ar trebui atunci să respingem presupusa autoritate a acelor funcţii înalte, în care oamenii caută să se facă pe sine „stăpâni peste moştenirea lui Dumnezeu”? Şi în loc ca oamenii să primească glorie, n-ar trebui oare ca gloria să fie dată lui Dumnezeu?

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s