Zel creştin sau fanatism religios

   de Dan Bercian

PreachingTheGospel-748291

Domnul Isus Hristos spunea că nu poţi fi ucenicul Lui dacă nu laşi totul pentru El. Evanghelistul Matei, la capitolul 10 al cărţii sale, consemnează cuvintele spuse de Domnul Isus:
34 „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa.
36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.
37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
38 Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.
39 Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”

Sabia adusă de Domnul este diferenţa care se va face între cei ce cred în El şi trăiesc la înălţimea chemării Sale şi cei ce nu cred în El sau au o credinţă superficială. Credinţa autentică în Domnul Isus va aduce despărţire chiar între cei de acelaşi sânge, va aduce conflict, uneori chiar moarte, după cum spunea Domnul în acelaşi capitol 10 din aceeaşi Evanghelie: 21 „Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî.
22 Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”


          Chemarea Domnului Isus şi binecuvântările promise de El sunt condiţionate de o renunţare totală la orice şi de o dedicare totală pentru cauza Evangheliei şi a Împărăţiei lui Dumnezeu. În multe cazuri, de fapt toate cazurile în care găsim că Domnul a adresat unui om chemarea de a-L urma, aflăm această condiţie a renunţării la tot, chiar la viaţă. Cei chemaţi sunt îndemnaţi să caute Împărăţia şi lucrurile de sus şi să se dezlege complet de dorinţa de a căuta pe cele pământeşti, trecătoare. În final credinţa creştină este autentică şi ucenicia faţă de Hristos reală abia atunci când predarea este totală. Altfel apar sincope pe drum, rătăciri de la cale, abandonarea drumului la un moment dat, părăsirea lui Hristos şi, odată cu aceasta, dezastrul. O tânără care a pornit pe calea credinţei în urmă cu circa un an de zile constată acum că pocăinţa nu este pentru ea, că este o cale prea îngustă. Ce trist că nu a ştiut de la început că această cale este îngustă şi foarte îngustă. Ce trist că cineva a înşelat-o spunându-i altceva.
          În contrast cu ceea ce spunea Mântuitorul despre modul radical în care un om trebuie să privească această chemare de a-L urma pe El, vedem aproape tot spectrul religios de astăzi. Oamenilor li se promite o cale uşoară iar harul lui Dumnezeu prin care aduce iertare şi mântuire, prin credinţa în Domnul Isus Hristos, a fost ieftinit peste măsură de mult, mergându-se până acolo încât oamenilor li se spune că nu mai trebuie să facă nimic altceva decât să creadă.

Ucenicia şi renunţarea sunt considerate fapte care anulează harul. În felul acesta s-a ajuns să se propovăduiască o altă evanghelie, falsă, chiar dacă are pretenţia de adevărată.
Falsitatea religiei de astăzi vine şi din această renunţare (cu voie sau fără voie) la dedicarea cerută de Domnul Isus celor ce pretind că sunt urmaşii Lui. Este religia confortului, a toleranţei, a mărturisirii cu gura fără susţinere în fapte, a traiului firesc, a asemănării cu lumea neregenerată de puterea Duhului Sfânt, a oamenilor religioşi dar nenăscuţi din Dumnezeu.
S-a ajuns până acolo că a căuta să te dedici în totalitate lui Dumnezeu, a căuta să asculţi de porunca Domnului Isus de a-L urma pe El renunţând la tot, de a asculta de cerinţele Lui pentru a fi ucenic autentic, să fie considerat fanatism religios. Şi nu doar lumea neregenerată de Dumnezeu vede lucrurile aşa ci chiar şi marea majoritate a lumii creştine.
Citeam azi un articol în ziar, articol în care fostul prim ministru al Marii Britanii, Tony Blair, spunea că lupta definitorie pentru secolul XXI va fi cea împotriva extremismului religios. Tony Blair nu este oricine şi afirmaţiile lui trebuie luate în considerare. Prin urmare eu cred că în viitor se va duce o luptă intensă pe această direcţie.
Problema este cum definim extremismul religios. Cine sunt extremiştii religioşi. Acum ne gândim la talibani şi la islamiştii radicali, dar oare nu vor fi puşi în aceeaşi situaţie şi creştinii radicali?
Evident că între creştinii radicali (vorbim despre ucenicii autentici ai lui Isus) şi islamiştii radicali este o diferenţă ca de la cer la pământ. De fapt diferenţele sunt multe. Una ar fi că ucenicii lui Isus promovează pacea şi dragostea pentru aproapele iar musulmanii radicali promovează ura şi războiul. Dar, în final, cred că toţi vor fi puşi în aceeaşi oală, şi aceasta şi cred că se urmăreşte.
Citind afirmaţiile lui Tony Blair mă gândeam cât de diferite sunt de afirmaţiile Domnului Isus. Domnul Isus spunea că un om trebuie să lase totul pentru El iar un lider al lumii de azi spune că acest lucru, dedicarea totală faţă de Mântuitorul Isus Hristos, va fi cel mai mare pericol al sec. XXI şi că împotriva acestui pericol guvernele lumii vor lupta (este o datorie a lor să lupte) cu cea mai mare putere.
În urmă cu câteva zile în Anglia s-a dat liber la căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Actualul prim-ministru, David Cameroon, afirma că acest pas este unul memorabil pentru Anglia, o mare reuşită a democraţiei. Oare cum va fi catalogat un creştin care nu va fi de acord cu afirmaţia aceasta şi care va mărturisi că cei ce comit astfel de acte păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Probabil că extremist religios.
Este adevărat că sunt extremişti religioşi în sensul rău al cuvântului chiar şi între creştini, oameni care Îl mărturisesc pe Dumnezeu dar care nu au cunoscut niciodată dragostea Lui şi sunt mânaţi de ură şi resentimente faţă de toţi care nu gândesc ca şi ei. Au fost şi vor fi întotdeauna. Şi aceştia fac un mare deserviciu lucrării lui Dumnezeu. Însă nu despre ei vorbim atunci când aducem în discuţie dedicarea totală faţă de Dumnezeu şi adevărata ucenicie ci vorbim despre cei ce au hotărât să urmeze întru-totul modelul de viaţă al Domnului Isus.
I-ar fi greu Domnului Isus Hristos azi într-o lume în care Tony Blair ar fi prim-ministru. Ar fi etichetat ca extremist şi pedepsit. La fel şi Pavel şi toţi cei ce au înţeles cu adevărat chemarea Domnului Isus la ucenicie. Şi la fel ne va fi şi nouă dacă Îl vom urma cu adevărat pe Domnul Isus Hristos. Dar poate fi ceva mai frumos şi mai onorant pentru un om decât să fie ucenicul lui Isus Hristos? Nu va fi greu pentru cei ce au înţeles chemarea Lui şi care au gustat din bunătatea lui Dumnezeu. Ei vor putea spune ca şi Pavel:”Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21).
Dacă Îl aşezăm pe Domnul Isus Hristos azi în tiparele liderilor lumii tragem concluzia că a fost un extremist religios, în sensul bun al cuvântului. Domnul Isus nu s-a jucat de-a religia ci şi-a găsit desfătarea în a împlini voia Tatălui din cer şi a duce la îndeplinire planul Său de mântuire pentru omenire. Apostolul Ioan spunea că „cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6 ). Adică nici creştinul autentic nu are altă cale. Pentru că dacă nu rămânem în El nu avem viaţa (1 Ioan 5 cu 12: „Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” ), iar dacă rămânem în El vom trăi cum a trăit El: angajaţi total în a face voia lui Dumnezeu.
Cerându-ne să ne temperăm zelul creştin de fapt liderii lumii ne cer să ne lepădăm de Hristos. O fac subtil, dar asta fac. Care va fi rezultatul dacă vom asculta de ei?
În Anglia democrată şi tolerantă a lui Tony Blair bisericile se închid sau se transformă în baruri, spaţii comarciale sau apartamente moderne. În jur de 30 de biserici pe an au această soartă. Cum s-a ajuns aici? Prin superficialitatea „credincioşilor” şi a traiului lumesc, prin lipsa dăruirii şi dedicării faţă de Mântuitorul Isus Hristos, prin neascultarea de chemarea Lui la ucenicie.
Dacă primii apostoli ar fi avut un Tony Blair prim-ministru şi ar fi ascultat de el Evanghelia nu ar fi ajuns până la marginile pământului şi nici războaie religioase nu ar fi fost, pentru că eram toţi o apă şi-un pământ. Dar mărturisirea lui Hristos a adus sabia pentru cei ce mărturiseau Numele Lui şi iertarea şi mântuirea pentru mulţi dintre cei ce, o vreme, au folosit sabia împotriva acestor ucenici dedicaţi. După cum mărturisea uimit un om al lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, care îi ierţi pe cei ce te răstignesc şi îi răstigneşti pe cei ce te iubesc şi te urmează!”

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s