OBICEIURI PAGANE DE PASTE SI ADEVARUL BIBLIC (I)

 Pentru prima data Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta zi evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastelor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu i-a salvat din robia in care se aflau in Egipt. (Exodul12; 13)

Desi multi sarbatoresc si astazi Pastele, majoritatea oamenilor nu mai au in vedere semnificatia acestei sarbatori. Pentru multi, Pastele nu mai are nimic de a face cu Dumnezeu, este doar un prilej de mincare si bautura.

        In ceea ce priveste crestinii, Dumnezeu a reinnoit legamantul facut cu israelitii, de data aceasta nu printr-un om, (Moise) ci prin Fiul Sau, Isus Mesia. Legamantul cel nou nu mai este un legamant facut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor sa primeasca iertarea pacatelor prin jertfa lui Isus Hristos. Legamantul cel vechi purta sigiliul sangelui unui miel care trebuia sacrificat de Pasti dupa instructiunile date de Dumnezeu. Cu ocazia iesirii din Egipt, cand au sarbatorit pentru prima data Pastele, toti evreii trebuiau sa ia un miel si sa il sacrifice. Apoi, cu sangele mielului erau unse ramele de lemn ale usilor de la casele in care locuiau acestia. In noaptea aceea, ingerul mortii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt si a omorat toti fiii intai nascuti ai egiptenilor in casele care nu aveau pe usa sangele mielului. In casele israelitilor, nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus sangele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.

        In Noul Testament mielul a fost junghiat prin Mantuitorul Isus, iar sangele lui care a curs pe lemnul rastignirii din Calvar este sangele rascumparator.

        La Cina cea de taina, in noaptea cand a fost tradat, inainte de a fi prins si arestat, Domnul Isus a instituit sarbatoarea Pastelui nou testamentar, dupa porunca ce I-a fost data de Dumnezeu.

       Dumnezeu vrea ca toti crestinii sa isi aminteasca de pretul care a fost platit pentru rascumpararea noastra din sclavia pacatului.( Luca22: 7-22)

         Foarte bine subliniata, semnificatia Pastelui evreiesc ca o prefigurare a Jertfei Mielului lui Dumnezeu: Isus Cristos! Sangele Domnului (Jertfa de la Golgota) ne fereste de mania lui Dumnezeu, ne aduce iertare de pacate, ne curateste de pacate!

         Mai mult decat atat, un crestin sarbatoreste la “Paste” :Invierea Domnului! Cristos Domnul este pastele nostru, Sarbatoritul nostru !

(1COR 5: 7 -13)Curăţaţi drojdia veche, ca să fiţi un aluat nou, fără drojdie, cum de fapt şi sunteţi, întrucât Cristos, Mielul nostru de Paşte, a fost jertfit. Aşadar, să sărbătorim nu cu drojdia veche, nici cu drojdia răutăţii şi ticăloşiei, ci cu azimele sincerităţii şi adevărului. V-am scris în scrisoarea mea să nu vă asociaţi cu cei desfrânaţi, dar nu m-am referit la oamenii desfrânaţi ai acestei lumi sau la cei lacomi şi tâlhari, sau la cei idolatri, pentru că atunci ar trebui să ieşiţi din lume.Ci vă scriu să nu vă asociaţi cu nimeni care îşi zice frate, dar este desfrânat sau lacom, sau idolatru, sau bârfitor, sau beţiv, sau tâlhar. Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi!De ce să-i judec pe cei de afară? N-ar trebui să-i judecaţi pe cei dinăuntru? Pe cei de afară îi va judeca Dumnezeu. „Daţi-l afară din mijlocul vostru pe omul acela rău!”

        Interesant ca astazi foarte multi “crestini” sarbatoresc la Pasti iepurasi si oua rosii care sunt elemente pagane,fara nici o legatura cu Pastele nostru: Isus Cristos. Sa nu mai punem la socoteala betiile chefurile si destrabalarile!

  Numeroase obiceiuri de Paşte şi-au avut începutul printre religiile necreştine. Ouăle de Paşte, de exemplu, sunt colorate, ascunse, căutate şi mâncate – un obicei practicat astăzi cu nevinovăţie şi deseori legat cu un timp de distracţie şi de joacă pentru copii. Dar, în antichitate, lucrurile au stat cu totul altfel.

Oul era un simbol sacru printre babilonieni, care credeau o legendă veche despre un ou de o mărime uimitoare, care a căzut din Cer în râul Eufrat. Din acest ou minunat – potrivit mitului antic – a ieşit zeiţa Astarte (Easter), şi oul a devenit simbolul ei.

Druizii antici purtau un ou ca simbol sacru al ordinului lor idolatru.

Procesiunea lui Ceres în Roma era precedată de un ou.

În tainele lui Bacchus se consacra un ou.

În China se foloseau ouă vopsite sau colorate în sărbătorile lor sacre.

În Japonia, un obicei antic era acela de a da o culoare arămie oului sacru.

În Europa de nord, în vremurile păgâne, ouăle erau colorate şi folosite ca simboluri ale zeiţei primăverii.

Ilustraţia prezintă două moduri în care păgânii îşi reprezentau ouăle sacre. În partea stângă se află Oul lui Heliopolis; în partea dreaptă, Oul lui Tifon.

Printre egipteni, oul era asociat cu soarele – „oul de aur”.” Ouăle lor vopsite erau folosite ca jertfe sacre în timpul Paştelui.

         The Encyclopedia Britannica spune: „Oul ca simbol al fertilităţii şi al vieţii reînnoite apare la egiptenii şi perşii antici, care aveau şi obiceiul de a vopsi şi de a mânca ouă în timpul sărbătorii lor de primăvară”.

Cum a ajuns atunci acest obicei să fie asociat cu creştinismul? Se pare că unii au căutat să creştinizeze oul sugerând că aşa cum puiul iese din ou, tot aşa Cristos a ieşit din mormânt.

        Paganismul a ajuns pana acolo incat Papa Paul V (1605-1621) a desemnat o rugăciune: „Binecuvântează, O Doamne, Te implorăm, această creatură a Ta, oul, ca să devină hrană folositoare pentru slujitorii Tăi, mâncându-l în amintirea Domnului nostru Isus Cristos”.

        Următoarele citate din The Catholic Encyclopediat sunt semnificative: „Din cauză că folosirea ouălor era interzisă în timpul postului Paştelui, ele erau aduse la masă în ziua de Paşte, erau vopsite în roşu pentru a simboliza bucuria de Paşte… Multe obiceiuri păgâne importante care sărbătoreau întoarcerea primăverii au fost preluate pentru sărbătoarea noastră de Paşte”!

         Aşa a fost cazul cu un obicei popular în Europa. „Focul de Paşte este aprins pe vârful munţilor dintr-un foc nou, obţinut prin frecarea a două bucăţi de lemn; acesta este un obicei de origine păgână la modă în toată Europa, semnificând victoria primăverii asupra iernii. Episcopii au emis edicte aspre împotriva focurilor profanatoare de Paşte, dar n-au reuşit să le desfiinţeze pretutindeni”. Şi atunci ce s-a întâmplat? Observaţi cu atenţie. „Biserica a adoptat practica în cadrul sărbătorii Paştelui, raportând-o la stâlpul de foc din pustie şi la învierea lui Cristos”!

        Au fost oare adoptate obiceiuri păgâne în biserica romano-catolică, dându-le o înfăţişare creştină? Lucrul acesta este recunoscut în mod limpede.

         Un alt citat din The Catholic Encyclopedia priveşte iepurele de Paşte: „Iepurele este un simbol păgân şi a fost totdeauna un semn de fertilitate”.” The Encyclopedia Britannica spune: „Ca şi oul de Paşte, iepurele de Paşte a ajuns în creştinism din antichitate. Iepurele este asociat cu luna în legendele Egiptului antic şi ale altor popoare… Prin faptul că um, cuvântul egiptean pentru iepure, înseamnă şi ,deschis’ şi ,perioadă’, iepurele a ajuns să fie asociat cu ideea de periodicitate, atât lunară, cât şi omenească, şi cu începutul unei vieţi noi atât în cazul tânărului, cât şi al tinerei, şi deci un simbol al fertilităţii şi al renaşterii vieţii. În această calitate, iepurele a ajuns să fie asociat cu ouăle de… Paşte”.

        Aşadar, atât iepurele de Paşte, cât şi ouăle de Paşte erau simboluri pagane, apartinand epocii politeiste antice, simboluri ale fertilităţii.