David Wilkerson – Amagirea din zilele de pe urma

Descoperirea cutremuratoare a pastorului John Mulinde

Aș dori să vă descriu puțin contextul dinainte de vizitarea Domnului. În 1987, când mi-am dedicat viața slujirii, am renunțat la slujba mea pentru a intra în slujire cu normă întreagă și simțeam adânc în inima mea că Domnul mă cheamă să predic Evanghelia. Aveam oarecum sentimentul că trebuie să merg la națiuni și să predic Cuvântul lui Dumnezeu națiunilor. Dar în timp ce eram încă angajat – lucram într-o companie de importexport – Domnul a început să-mi vorbească și să-mi spună: „Vreau să trăiești și să umbli prin credință. Aș vrea să nu te încrezi în nimic și să nu depinzi de nimic, nici măcar de propria ta putere, de propria ta înțelepciune sau de propria ta pricepere. Vreau să-Mi dai totul Mie și să trăiești prin credință.” Însă felul în care înțelegeam ce înseamnă să trăiești prin credință era foarte îngust. Eu credeam ca El vrea să renunț la jobul meu și că El va avea grijă de mine financiar, ceea ce am și făcut. Am plecat și mi-am dat demisia. Lucram în postul de director executiv al companiei. Am renunțat la job și m-am lansat în lucrarea de păstorire. Dar El continua să-mi spună: „Vreau să trăiești prin credință, ceea ce înseamnă că trebuie să-Mi dai Mie totul și să iei tot ce îți dau Eu.”

Marching to Zion (Marsand spre Sion) – Adevarata fata a Israelului

Steven L. Anderson este pastor al bisericii “Faithful Word Baptist Church” si a pus bazele ei in anul 2005. “Faithful Word Baptist Church” este o biserică baptistă total independentă, de modă veche, studiind Biblia doar in versiunea King James si centrata pe câștigarea de suflete pentru Hristos.”  În anul 2015, adunarea numara în jur de 150 de enoriași. Steven impreuna cu alti crestini au creat un documentar despre istoria reala a statului Israel modern (dupa reintregirea statului in anul 1948), aducand lumina in trupul lui Isus Hristos asupra minciunilor, vicleniilor si manipularilor cu care ne-am obisnuit sa fim condusi in cadrul institutiilor aservite sistemului antihristic. Nu va dorim “vizionare placuta” ci “o inima buna” !

Pentru subtitrare in limba romana apasati pe settings/subtitles/romanian.

 

 

War Room – Camera de rugăciuni 2015

War Room – Camera razboiului 2015, film online subtitrat în Română

Soţii Tony (T.C. Stallings) şi Elizabeth Jordan (Priscilla Shirer) au o casă mare, o fiică frumoasă şi foarte mulţi bani de cheltuit. În ciuda aparentului succes de care se bucură, căsnicia lor nu trece prin cele mai fericite momente. Tony este un vânzător în domeniul farmaceutic şi e atât de ocupat încât abia apucă să petreacă timpul alături de fiica lui, Danielle (Alena Pitts) – el a devenit abuziv verbal faţă de Elizabeth şi are gânduri de-a o înşela cu o altă femeie pe care o tot vizează.

Elizabeth, o agentă imobiliară, se duce la serviciu cu bătrâna doamnă Clara (Karen Abercrombie) pentru a-i vinde casa acesteia. Clara simte că Elizabeth se află sub un stres foarte mare şi îi sugerează să se lupte pentru căsnicia lor prin rugăciunile pentru Tony. Clara îi arată lui Elizabeth un dulap special pe care l-a dedicat rugăciunii şi pe care l-a denumit drept „Camera de Război” deoarece, aşa cum spune ea, „pentru a sta drept şi a lupta cu inamicul tău trebuie mai întâi să îngenunchezi şi să te rogi”.

Pe măsură ce Elizabeth începe să se roage în mod serios pentru soţul ei, Tony este plecat într-o călătorie de afaceri, însă ia şi cina cu o frumoasă femeie care îl invită în apartamentul ei. Când este aproape gata să plece cu ea, el începe să aibă greţuri şi merge la baie pentru a vomita. La scurtă vreme după aceea, Tony este concediat din cauza umflării cifrelor vânzărilor sale. Realizând că a ajuns la cel mai jos nivel, el se reorientează la rândul său spre Dumnezeu.

Urmăreşte online filmul War Room – Camera de rugăciuni 2015, cu subtitrare în Română şi calitate HD.

https://ok.ru/video/38048828132

Activist PRO VACCIN, lect. univ. Mihai Gafencu: „Copilul nu-i al părinților, e al nostru!” VIDEO

Daniel Roxin:

Într-o dezbatere despre obligativitatea vaccinării, un activist pro vaccin, lect. univ. dr. Mihai Gafencu, face declarații halucinante. Printre alte lucruri, personajul pretinde, nici mai mult nici mai puțin, că: „copilul nu-i al părinților, e al nostru!”. Măi, să fie! O fi și acest domn școlit în Norvegia, la Barnevernet, mă gândesc…

Nu doar că individul susține un demers totalitar dar, precum în societățile comuniste, e de părere că copilul e un bun al societății, părinții neavând, se pare, decât rolul de a-l aduce pe lume. De aici încolo, indivizi precum Mihai Gafencu, știu mai bine ce trebuie făcut cu el.

Vizionați cele 5 minute de mai jos ca să vedeți cum pune problema!

 

Sursa rodiagnusdei.wordpress.com

Valeriu Ghilețchi – LIBERTATEA RELIGIOASA – al doilea discurs la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE)

agnus dei - english + romanian blog

Valeriu Ghilețchi: primul discurs a fost cu privire la practica separării copiilor de familiile lor, cazul Bodnariu, acesta e cu privire la libertatea religioasă…

 

Poziția Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului privind practica separării copiilor de familiile si părinții lor…

Valeriu Ghilețchi:  Ieri i-am adresat o întrebare Comisarului European pentru Drepturile Omului cu privire la familia Bodnariu si practica luării copiilor din familie. Am fost plăcut surprins de răspunul Comisarului, citez: “Separarea copiilor de părinți este o chestiune mai largă si aici se cere maximă prudență, pentru că noi trebuie să ne întrebăm care este cel mai bun interes pentru copil?

Cel mai bun interes pentru copil este aproape întotdeauna să fie cu părinții săi. Doar în cazuri extreme si excepționale, când copilul poate suferi daune serioase din cauza comportamentului părinților, copilul ar trebui separat temporar de părinți. Noi trebuie să intervenim pentru a susține familiile ca ele să…

View original post 51 more words

Te urmaresc tata !

Zac Poonen – Traieste o viata de biruinta (Partea a III a)

Zac Poonen – Traieste o viata de biruinta (Partea a II a)

Zac Poonen – Traieste o viata de biruinta (Partea I)

Ca în zilele lui Noe…

˝37. Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intâmpla si la venirea Fiului omului.
38. In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie,
39. si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului.˝ 
Acestea sunt cuvintele Domnului Isus, adresate ucenicilor pe Muntele Măslinilor, și relatate de evanghelistul Matei, în Evanghelia sa, la capitolul 24.
Ucenicii îL provoacă pe Domnul cu trei întrebări, dar primesc răspuns doar la una: ˝Care va fi semnul venirii Tale?˝ (Matei 24:3b)
Trec peste o listă întreagă de semne premergătoare întoarcerii Sale și mă grăbesc să ajung la versetul citat mai sus, la început: ˝Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma (la fel) se va întâmpla și la venirea Fiului omului.

De ce oare compară Domnul Isus perioada premergătoare reîntoarcerii Sale, cu vremea lui Noe, respectiv perioada de dinainte de Potop?
La prima vedere, termenii de ˝mâncau, beau, se însurau și se măritau˝, sunt absolut normali și necesari unei societăți, atât cea contemporană lui Noe cât și societatea veacului 21. Din punctul meu de vedere, problema este alta, și nu degeaba accentuează Domnul acești termeni, aceste activități ale oamenilor, vrând, parcă, să ne dea de înțeles că ei păcătuiau în felul acesta înaintea lui Dumnezeu. Încă de la crearea lui (sau de când se naște) omul mănâncă, bea, iar apoi vine o vreme, la maturitate, când se căsătorește. Pași absolut naturali în viață.
A mânca și a bea, pentru generația lui Noe însemna ÎMBUIBARE, și probabil că nu se deosebea cu nimic mai mult decât ceea ce înseamnă (din păcate) pentru societatea vestică din sec 21, ˝a te hrăni˝. Unii oameni, într-adevăr, doar se hrănesc; alții, se îmbuibă. Și acesta este un păcat înaintea lui Dumnezeu.
Un alt păcat mare, care caracteriza societatea ˝pre potop˝, era pervertirea relațiilor sexuale. Da, ei se însurau și se măritau, dar cum?
Geneza, capitol 6, versetele 1-4, descrie modul în care se se petreceau aceste… ˝necesități˝:

1. Cand au inceput oamenii sa se inmulteasca pe fata pamantului si li s-au nascut fete,
2. fiii lui Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase; si din toate si-au luat de neveste pe acelea pe care si le-au ales.
3. Atunci Domnul a zis: “Duhul Meu nu va ramane pururi in om, caci si omul nu este decat carne pacatoasa: totusi zilele lui vor fi de o suta douazeci de ani.”
4. Uriasii erau pe pamant in vremurile acelea si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime, oameni cu nume.

Nu intru în detalii cine erau ˝fiii lui Dumnezeu˝, încă se discută mult pe această temă, dar cert este că acolo se petrecea ceva ce era o urâciune atât de mare înaintea lui Dumnezeu, încât El a hotărât că este momentul să distrugă tot ce a creat, tocmai pentru a împiedica acest rău să se propage și mai mult. Probabil că și în lumea animală, relațiile erau la fel de pervertite ca și între oameni.
Uitându-ne în jur, vedem (dacă vrem să vedem) ușor paralela făcută de Domnul între perioada de atunci și cea de acum; două civilizații pe care le despart mii de ani distanță dar parcă cea din urmă nu ar fi altceva decât reîncarnarea celei dintâi.
Dacă pentru unii pâinea cea de toate zilele este un lux, pentru alții nu reprezintă mare lucru; o aruncăm cu cea mai mare ușurință la coșul de gunoi.
Am rămas stupefiat să văd câtă pâine, și alte produse de panificație, se aruncă, din cauză că este ˝veche˝. Am citit undeva că cu hrana pe care o aruncă o familie de europeni, în medie pe zi, trăiește o familie în Asia, familie formată din același număr de membrii ca cei care o aruncă.
În ceea ce privește relațiile, dezastru. Citesc regulat în presa din România și unele publicații din Vest, și nu exagerez dacă spun că aproape zilnic citesc știri de genul: ˝Actrița Jodie Forster are o nouă iubită; Ministrul de externe al Germaniei a participat la organizarea…alături de partenerul său de viață…, et c˝. Ieri citeam de liderul unui partid politic din Austria, care în urmă cu câteva luni s-ar fi căsătorit cu iubitul lui. Recent,o campioană la sărituri cu schiurile, tot din Austria, a intrat în viața de căsnicie împreună cu prietena ei, cu care are o relație de mai mulți ani. Aceași ˝soartă˝o împărtășește și o campioană la schi din Suedia. Un olandez cere să fie eutanasiat (și i se respectă dorința), pentru că în urma unor opereții de schimbare de sex, nu-i place cum arată și are dureri groaznice, fizice și psihice, et c˝. Toate aceste știri nu sunt altceva decât vârful unui aisberg al imoralității. Nimeni nu știe cu exactitate care sunt consecințele pe termen mediu și lung ale acestei ciume, numită pe nedrept: dragoste, relație romantică, căsnicie, parteneriat, et c. Cert este că atât în vremea lui Noe, cât și în vremea lui Lot, Dumnezeu nu s-a lăsat batjocorit la nesfârșit, ci a luat inițiativă, distrugâng în totalitate atât ˝lumea veche˝ cât și orașele Sodoma și Gomora, orașe care se făceau vinovate, în special, de păcatul homosexualității.

Soarta societății pervertite în care trăim este pecetluită de Dumnezeu. Este doar o chestiune de timp până când El își va revărsa mânia aprinsă asupra unei lumi de nelegiuiți. Exemplu ne este Sodoma și Gomora. Asta, mă rog, pentru cine mai crede Biblia. Dar după cum lumea nu mai crede, trendul este să mergi înainte, spre distrugere totală, întocmai ca boul spre măcelărie.

˝4. Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit, ci i-a aruncat in Adanc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata;
5. daca n-a crutat El lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cand a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti;
6. daca a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire,
7. si daca a scapat pe neprihanitul Lot, care era foarte intristat de viata destrabalata a acestor stricati;…˝ (2Petru 2:4-6)

 

Sursa : http://alexpop7620.wordpress.com

 

Apocaliptic event – Fenomene meteorologice extreme

Zac Poonen – Dobândirea înțelepciunii

 

Zac Poonen – Cum sa traim cum a trait Isus ?

Controlul populaţiei prin glutamatul de monosodiu

Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor. 
Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nici o măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat. 
În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai-marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri. De ce?

De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?
Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede; se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG. Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (cf. JECFA Toxicology Study, FAO Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).

În literatura de specialitate, „şoareci trataţi cu MSG” este o expresie sinonimă cu obezitatea, letargia şi creşterea nivelului de insulină. De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG (cf. Factors affecting the voluntary intake of food by sheep, Colucci P.E., Grovum W.L., 1993). Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.

Glutamatul distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie
Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (cf. Monosodium-L-glutamate-induced convulsions–I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).

Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere
MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”. Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (cf. Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).
Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară. Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (cf. Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006).

Glutamatul afectează pruncul încă din pântecele maicii sale
În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească barieră pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale. Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987).
„S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei. Activarea excesivă a receptorilor de glutamat şi supraîncărcarea intracelulară cu calciu indusă de către MSG, care, în cele din urmă, conduce la moartea neuronilor, ar putea rezulta într-o reducere a capacităţii de învăţare şi memorare a puilor de şoareci, dacă mama a fost tratată cu MSG pe când purta puiul în pântece” (cf. Transplacental neurotoxic effects of monosodium glutamate on structures and functions of specific brain areas of filial mice, Gao J., Wu J., Zhao X.N., 1994).
În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

Glutamatul potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare
Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor. Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele. Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi?
Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat –, de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?

Hrana şi războiul împotriva populaţiei
Suntem martorii unui „război împotriva populaţiei” fără precedent, unul în care omului i se cere o atenţie sporită faţă de ceea ce se întâmplă în jur, pentru a evita ceea ce altfel i-ar putea distruge viaţa, fără ca măcar să-şi dea seama de ce a ajuns atât de neputincios şi lipsit de vlagă. Ajungem treptat asemenea puilor din crescătoriile de păsări – o masă de carne, obezi, fără memorie şi iniţiativă, cu dată de expirare cât mai recentă, înhămaţi mai degrabă la căruţa morţii. Şi – dacă se poate – fără urmaşi!
Paradoxul epocii noastre este nu numai acela că în societăţile abundente oamenii sunt subnutriţi, ci mai ales că, în societatea informaţiei, omul este tot mai dezinformat. Altfel cum ne-am putea explica faptul că, deşi avem acces la atâta informaţie, totuşi nu ştim ceea ce se petrece cu adevărat în jurul nostru?
Acest război perfid împotriva omului mizează însă nu numai pe dezinformarea lui, ci pe ceea ce este mai propriu omului după Cădere: pofta. Ceea ce aduce nou epoca noastră, a alimentelor procesate la nivel industrial, este esenţializarea poftei sau, mai degrabă, a elementului chimic care o produce. Tocmai de aceea, soluţia trebuie căutată în asceza plină de discernământ pe care Biserica o învaţă de mii de ani. Aşadar, mai mult decât niciodată, trebuie să fim înţelepţi ca şerpii şi curaţi ca porumbeii…

Petru Molodeţ

 

Zel creştin sau fanatism religios

   de Dan Bercian

Domnul Isus Hristos spunea că nu poţi fi ucenicul Lui dacă nu laşi totul pentru El. Evanghelistul Matei, la capitolul 10 al cărţii sale, consemnează cuvintele spuse de Domnul Isus:
34 „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.
35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa.
36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.
37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
38 Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.
39 Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”
Sabia adusă de Domnul este diferenţa care se va face între cei ce cred în El şi trăiesc la înălţimea chemării Sale şi cei ce nu cred în El sau au o credinţă superficială. Credinţa autentică în Domnul Isus va aduce despărţire chiar între cei de acelaşi sânge, va aduce conflict, uneori chiar moarte, după cum spunea Domnul în acelaşi capitol 10 din aceeaşi Evanghelie: 21 „Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî.
22 Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”

          Chemarea Domnului Isus şi binecuvântările promise de El sunt condiţionate de o renunţare totală la orice şi de o dedicare totală pentru cauza Evangheliei şi a Împărăţiei lui Dumnezeu. În multe cazuri, de fapt toate cazurile în care găsim că Domnul a adresat unui om chemarea de a-L urma, aflăm această condiţie a renunţării la tot, chiar la viaţă. Cei chemaţi sunt îndemnaţi să caute Împărăţia şi lucrurile de sus şi să se dezlege complet de dorinţa de a căuta pe cele pământeşti, trecătoare. În final credinţa creştină este autentică şi ucenicia faţă de Hristos reală abia atunci când predarea este totală. Altfel apar sincope pe drum, rătăciri de la cale, abandonarea drumului la un moment dat, părăsirea lui Hristos şi, odată cu aceasta, dezastrul. O tânără care a pornit pe calea credinţei în urmă cu circa un an de zile constată acum că pocăinţa nu este pentru ea, că este o cale prea îngustă. Ce trist că nu a ştiut de la început că această cale este îngustă şi foarte îngustă. Ce trist că cineva a înşelat-o spunându-i altceva.
          În contrast cu ceea ce spunea Mântuitorul despre modul radical în care un om trebuie să privească această chemare de a-L urma pe El, vedem aproape tot spectrul religios de astăzi. Oamenilor li se promite o cale uşoară iar harul lui Dumnezeu prin care aduce iertare şi mântuire, prin credinţa în Domnul Isus Hristos, a fost ieftinit peste măsură de mult, mergându-se până acolo încât oamenilor li se spune că nu mai trebuie să facă nimic altceva decât să creadă.

Ucenicia şi renunţarea sunt considerate fapte care anulează harul. În felul acesta s-a ajuns să se propovăduiască o altă evanghelie, falsă, chiar dacă are pretenţia de adevărată.
Falsitatea religiei de astăzi vine şi din această renunţare (cu voie sau fără voie) la dedicarea cerută de Domnul Isus celor ce pretind că sunt urmaşii Lui. Este religia confortului, a toleranţei, a mărturisirii cu gura fără susţinere în fapte, a traiului firesc, a asemănării cu lumea neregenerată de puterea Duhului Sfânt, a oamenilor religioşi dar nenăscuţi din Dumnezeu.
S-a ajuns până acolo că a căuta să te dedici în totalitate lui Dumnezeu, a căuta să asculţi de porunca Domnului Isus de a-L urma pe El renunţând la tot, de a asculta de cerinţele Lui pentru a fi ucenic autentic, să fie considerat fanatism religios. Şi nu doar lumea neregenerată de Dumnezeu vede lucrurile aşa ci chiar şi marea majoritate a lumii creştine.
Citeam azi un articol în ziar, articol în care fostul prim ministru al Marii Britanii, Tony Blair, spunea că lupta definitorie pentru secolul XXI va fi cea împotriva extremismului religios. Tony Blair nu este oricine şi afirmaţiile lui trebuie luate în considerare. Prin urmare eu cred că în viitor se va duce o luptă intensă pe această direcţie.
Problema este cum definim extremismul religios. Cine sunt extremiştii religioşi. Acum ne gândim la talibani şi la islamiştii radicali, dar oare nu vor fi puşi în aceeaşi situaţie şi creştinii radicali?
Evident că între creştinii radicali (vorbim despre ucenicii autentici ai lui Isus) şi islamiştii radicali este o diferenţă ca de la cer la pământ. De fapt diferenţele sunt multe. Una ar fi că ucenicii lui Isus promovează pacea şi dragostea pentru aproapele iar musulmanii radicali promovează ura şi războiul. Dar, în final, cred că toţi vor fi puşi în aceeaşi oală, şi aceasta şi cred că se urmăreşte.
Citind afirmaţiile lui Tony Blair mă gândeam cât de diferite sunt de afirmaţiile Domnului Isus. Domnul Isus spunea că un om trebuie să lase totul pentru El iar un lider al lumii de azi spune că acest lucru, dedicarea totală faţă de Mântuitorul Isus Hristos, va fi cel mai mare pericol al sec. XXI şi că împotriva acestui pericol guvernele lumii vor lupta (este o datorie a lor să lupte) cu cea mai mare putere.
În urmă cu câteva zile în Anglia s-a dat liber la căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Actualul prim-ministru, David Cameroon, afirma că acest pas este unul memorabil pentru Anglia, o mare reuşită a democraţiei. Oare cum va fi catalogat un creştin care nu va fi de acord cu afirmaţia aceasta şi care va mărturisi că cei ce comit astfel de acte păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu? Probabil că extremist religios.
Este adevărat că sunt extremişti religioşi în sensul rău al cuvântului chiar şi între creştini, oameni care Îl mărturisesc pe Dumnezeu dar care nu au cunoscut niciodată dragostea Lui şi sunt mânaţi de ură şi resentimente faţă de toţi care nu gândesc ca şi ei. Au fost şi vor fi întotdeauna. Şi aceştia fac un mare deserviciu lucrării lui Dumnezeu. Însă nu despre ei vorbim atunci când aducem în discuţie dedicarea totală faţă de Dumnezeu şi adevărata ucenicie ci vorbim despre cei ce au hotărât să urmeze întru-totul modelul de viaţă al Domnului Isus.
I-ar fi greu Domnului Isus Hristos azi într-o lume în care Tony Blair ar fi prim-ministru. Ar fi etichetat ca extremist şi pedepsit. La fel şi Pavel şi toţi cei ce au înţeles cu adevărat chemarea Domnului Isus la ucenicie. Şi la fel ne va fi şi nouă dacă Îl vom urma cu adevărat pe Domnul Isus Hristos. Dar poate fi ceva mai frumos şi mai onorant pentru un om decât să fie ucenicul lui Isus Hristos? Nu va fi greu pentru cei ce au înţeles chemarea Lui şi care au gustat din bunătatea lui Dumnezeu. Ei vor putea spune ca şi Pavel:”Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21).
Dacă Îl aşezăm pe Domnul Isus Hristos azi în tiparele liderilor lumii tragem concluzia că a fost un extremist religios, în sensul bun al cuvântului. Domnul Isus nu s-a jucat de-a religia ci şi-a găsit desfătarea în a împlini voia Tatălui din cer şi a duce la îndeplinire planul Său de mântuire pentru omenire. Apostolul Ioan spunea că „cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:6 ). Adică nici creştinul autentic nu are altă cale. Pentru că dacă nu rămânem în El nu avem viaţa (1 Ioan 5 cu 12: „Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” ), iar dacă rămânem în El vom trăi cum a trăit El: angajaţi total în a face voia lui Dumnezeu.
Cerându-ne să ne temperăm zelul creştin de fapt liderii lumii ne cer să ne lepădăm de Hristos. O fac subtil, dar asta fac. Care va fi rezultatul dacă vom asculta de ei?
În Anglia democrată şi tolerantă a lui Tony Blair bisericile se închid sau se transformă în baruri, spaţii comarciale sau apartamente moderne. În jur de 30 de biserici pe an au această soartă. Cum s-a ajuns aici? Prin superficialitatea „credincioşilor” şi a traiului lumesc, prin lipsa dăruirii şi dedicării faţă de Mântuitorul Isus Hristos, prin neascultarea de chemarea Lui la ucenicie.
Dacă primii apostoli ar fi avut un Tony Blair prim-ministru şi ar fi ascultat de el Evanghelia nu ar fi ajuns până la marginile pământului şi nici războaie religioase nu ar fi fost, pentru că eram toţi o apă şi-un pământ. Dar mărturisirea lui Hristos a adus sabia pentru cei ce mărturiseau Numele Lui şi iertarea şi mântuirea pentru mulţi dintre cei ce, o vreme, au folosit sabia împotriva acestor ucenici dedicaţi. După cum mărturisea uimit un om al lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, care îi ierţi pe cei ce te răstignesc şi îi răstigneşti pe cei ce te iubesc şi te urmează!”

 

 

Cele mai periculoase E-uri din alimente

Monoglutamatul de sodiu (E 621/ MSG) acţionează ca otrava la nivelul celulelor

Aditivii alimentari reprezintă orice substanţă care, în mod normal, nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic. Practic, 80% dintre români nu ştiu ce presupune o alimentaţie sănătoasă. Monoglutamatul de sodiu (E 621) este unul dintre cele mai periculoase E-uri care se găsesc în alimente de larg consum, acest aditiv acţionând ca o adevărată otravă la nivelul celulelor, degradând, în special, neuronii.

De ce să evitaţi sarea chinezească

– Monoglutamatul de sodiu (MSG, E 621 sau sarea chinezească) este un ingredient sintetizat dintr-un aminoacid, utilizat în alimentele din nenumărate supermarketuri, restaurante, în special cele chinezeşti, cafenele, şcoli şi se regăseşte în condimente, mezeluri, semipreparate, pufuleţi, biscuiţi, chipsuri, supe la plic, conserve, lactate, alimente fast-food şi junk food etc. Chiar şi preparatele pentru sugari şi alimentele pentru copii conţin această otravă, chiar dacă copiii şi sugarii, care sunt de patru ori mai sensibili decât adulţii la efectele toxice ale acestor substanţe chimice, sunt cei mai expuşi riscului.

– Monoglutamatul de sodiu creează dependenţă, iar în cazul copiilor aceasta este cea mai periculoasă.

– „Monoglutamatul de sodiu este o excitotoxină, ceea ce înseamnă că suprasolicită celulele până la punctul de degradare, acţionând  ca o otravă. A doua parte a ecuaţiei este că monoglutamatul de sodiu poate fi literalmente ascuns în etichetele produselor alimentare. Astfel, monoglutamatul de sodiu se ascunde în spatele a 25 de nume, precum bulion, cazeină, hidrolizat, autolizad, aromă de fum, potenţator de aromă sau gust, gelatină, extract de drojdie, proteină vegetală hidrolizată, cazeinat de sodiu sau potasiu, proteină texturată, gelatină, sirop de orez sau de orez brun şi multe altele, ceea ce îl face extrem de dificil de identificat”, după cum spune dr. Blaylock, autor al cărţii „Excitotoxine”.

Unde găsim aditivii periculoşi pentru sănătate

– E 102: Tartrazina, un colorant interzis în câteva ţări din UE, dar permis în România. Poate produce tumori, afecţiuni grave ale ficatului etc. Se găseşte în bomboane, acadele, băuturi răcoritoare cu aromă de portocale etc.

– E110: Sunset yellow – colorant galben. Cancerigen. Dulciuri, prăjituri, budinci sucuri. Produce, astm, disfuncţii ale percepţiei gustului, distrugeri cromozomiale, spasme vasculare, blocarea enzimelor digestive, tumori renale

– E123: Amarant – colorant roşu. Cancerigen, interzis în SUA şi Rusia. Poate fi găsit în vinurile roşii de masă (slabe) sau în vinurile roşii contrafăcute, lichioruri, icre, dulciuri, jeleuri, brânză topită.

– E124: Ponceau 4R – colorant roşu. Toxic interzis în SUA. Mezeluri.

– E127: Eritrozina – colorant roşu. Poate duce la apariţia cancerului tiroidei la animale, posibil şi la om. Alcool, îngheţată, prăjituri, bomboane, sucuri răcoritoare.

– E128: Roşu 2 G – colorant. Mutagen şi toxic. Interzis în SUA şi Australia. Carne de hamburgeri.

– E 211: Acidul benzoic şi derivaţii săi, posibil cancerigen, interzis în SUA, dar permis la noi. Unele băuturi răcoritoare.

– E 213: Benzoat de calciu. Conservant cancerigen, produce migrene, agravează astmul. Acest aditiv se găseşte în conserve şi preparate din carne.

– E 220/E 228: Sulfiţi – conservanţi. Provoacă alergii. Carne de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin, oţet din vin.

– E 230: Bifenil – conservant. Toxic, interzis în Australia. Citrice.

– E 231: Ortofenilfenol – conservant. Toxic, posibil cancerigen. Interzis în SUA şi Australia. Citrice.

E 233: Tiabendazol – conservanţi. Toxic. Interzis în Australia. Citrice. E 249/E 252: Nitraţi şi nitriţi – conservanţi. Posibil cancerigen. Mezeluri şi alimente conservate prin sărare, brânza. E 320: Butil-hidroxi-anisol BHA-conservant. Posibil cancerigen. Conservant, cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, supe concentrate, sosuri, gumă de mestecat. E 385: EDTA. Este un antioxidant ce poate fi găsit în maioneză, sosuri, sucuri, produse ce conţin fructe de mare şi peşte. Poate produce dezechilibre minerale, afecţiuni ale rinichilor, inhiba coagularea sângelui şi enzimele. E 425: Glucomanan – agent de textură. Toxic respirator. Jeleuri. E 621: Glutamat monosodic MSG. Provoacă efecte neurotoxice. Condimente, supe concentrate. E 95: Acetsulfam K – îndulcitor. Posibil cancerigen, interzis în SUA. Guma de mestecat, produse zaharoase, băuturi răcoritoare. E 954: Zaharină – îndulcitor. Posibil cancerigen. Guma de mestecat, produse dulci, băuturi răcoritoare.

Ce otrăvuri conţin răcoritoarele fără zahăr

 

E211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aromă de citrice conţin o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se cunoaşte că provoacă urticarie şi agravează astmul. Asociaţia consumatorilor din Piaţa Comună Europeană, împreună cu Institutul de Oncologie din Germania, îl considera cancerigen, însă în România este permis; interzis în SUA, se arătă în studiul „Atitudini şi percepţii faţă de alimentaţia sănătoasă” realizat de compania de cercetare de piaţă EXACT. E330 (acid citric) – produce afecţiuni ale cavităţii bucale (afte) şi are acţiune cancerigenă. Se găseşte în cele mai multe sucuri care se află în comerţ, în muştar (sub formă de arome), în conservele de ciuperci. E 338 (acid fosforic) – produce tulburări digestive (indigestie, vomă, colici abdominale ş.a.); folosit şi în preparatele din brânză. E 951 (aspartam) este un îndulcitor artificial des folosit şi poate fi sursa a peste 70 de tipuri de boli; cancerigen. Întâlnit în guma de mestecat, în produsele zaharoase, în băuturile răcoritoare; interzis în SUA. Folosirea aspartamului are şi alte efecte nocive asupra sănătăţii: cefalee, insomnie, tulburări de vedere, auz şi memorie, oboseală, palpitaţii şi predispune la îngrăşare. În acelaşi timp, E 951 joacă un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, a sclerozei multiple, malformaţiilor şi diabetului. Cafeină – un alcaloid care în cantităţi mari provoacă palpitaţii, creşterea presiunii sangvine, vomă, convulsii, diaree, micţiuni frecvente, insomnie, crampe stomacale, tremurături ale mâinilor, spasme musculare, scăderea calcemiei.

 

Articole care circula pe internet !

Biserica în case (II)

Echilibrul doctrinar şi tolerarea

În întâlnirile informale şi deschise ale adunărilor în grupuri mici, învăţătura poate fi cercetată de oricine poate citi. Surorile şi fraţii care se cunosc şi se iubesc unii pe alţii sunt dispuşi să analizeze cu respect şi punctele de vedere diferite de ale lor şi, chiar dacă grupul nu ajunge la un consens, dragostea, nu doctrina, continuă să îi lege unii de alţii. Orice învăţătură dată de oricine din grup, inclusiv de prezbiteri/pastori/supraveghetori este analizată de toţi ceilalţi în dragoste, deoarece Învăţătorul trăieşte în fiecare dintre ei (vezi Ioan 2:27). Evaluările implicaţiilor şi cântărirea modelelor biblice împiedică deviaţiile doctrinare.

Această abordare diferă foarte mult de standardele bisericilor instituţionale moderne, unde doctrina bisericii este stabilită de la bun început şi nu poate fi modificată. Drept urmare, doctrinele greşite trăiesc veşnic, iar doctrina în sine devine turnesolul acceptării. Tot din acest motiv, un singur punct dintr-o predică poate avea drept rezultat o adevărată emigrare. Cei care nu sunt de acord cu punctul respectiv vor căuta îndată altă biserică unde să găsească un pastor cu a cărui învăţătură să fie de accord. Aceştia preferă să plece, decât să rămână, deoarece ştiu că nu are nici un rost să vorbească cu pastorul despre diferenţele lor doctrinare. Chiar dacă ar reuşi să îl convingă să îşi schimbe punctul de vedere, ar trebui să îşi păstreze noua poziţie ascunsă de ceilalţi oameni din biserică, ce nu ar fi de acord cu el, şi de cei care îi sunt superiori în denominaţia respectivă (ca de exemplu episcopii). Diferenţele doctrinare din bisericile instituţionale produc pastori care sunt cei mai abili politicieni din lume, oratori care se exprimă în generalităţi şi care evită orice ar putea naşte controverse, lăsându-i pe toţi să creadă că este în tabăra lor.

Ce se întâmplă în timpul adunării unei biserici în casă

Bisericile în case nu trebuie să fie identice ca formă. Este loc pentru o gamă mare de variaţii. Fiecare bisercă în casă ar trebui să reflecte nuanţele culturale şi sociale specifice – unul dintre motivele pentru care bisericile în case pot fi foarte eficiente în evanghelizare, mai ales în ţările care nu au o tradiţie culturală creştină. Membrii bisericilor în case nu îşi invită vecinii într-o clădire complet străină care are ritualuri complet străine de ale lor – obstacole majore în calea convertirii. Ei îşi invită vecinii la masă împreună cu alţi prieteni.

Servirea mesei împreună este o componentă foarte importantă a bisericii în case. În multe cazuri aceasta implică sau reprezintă Cina Domnului şi fiecare biserică individuală poate decide modul în care îi poate evidenţia cel mai bine semnificaţia spirituală. După cum am menţionat anterior, la origine Cina Domnului a fost de fapt masa pascală, având ea însăşi semnificaţie spirituală. Celebrarea Cinei Domnului ca element principal sau ca parte a servirii mesei împreună este un obicei preluat de la adunările primilor credincioşi. Despre aceştia citim:

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni… Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă (Fapte 2:42, 46; subliniere personală).

Primii credincioşii frângeau literal pâinea, mâncând împreună, ceea ce se întâmpla practic la fiecare masă. Avea oare această frângere a pâinii în timpul mesei vreo semnificaţie pentru primii creştini? Biblia nu spune clar acest lucru. Totuşi, William Barclay scrie în cartea sa intitulată Cina Domnului următoarele: „Nu este nici un dubiu că Cina Domnului a început sub forma servirii mesei în familie sau între prieteni într-o casă privată… Ideea unei bucăţi mici de pâine şi a unei guri de vin nu are absolut nici o legătură cu Cina Domnului care, în varianta ei originară, era luată între prieteni, în casele lor.“ Este uimitor faptul că fiecare teolog modern este de acord cu Barclay, şi totuşi, în acest aspect, biserica perpetuează modelul tradiţional şi nu pe cel al Cuvântului lui Dumnezeu!

Isus le-a poruncit ucenicilor să îşi înveţe ucenicii să păzească tot ce le-a poruncit El; deci atunci când le-a poruncit să frângă pâinea şi să bea împreună din vin spre amintirea Lui, ei îşi vor fi învăţat ucenicii să facă la fel. Se putea face acest lucru în timpul unei mese obişnuite? Conform cuvintelor lui Pavel adresate credincioşilor din Corint se pare că da:

Când vă adunaţi dar în acelaşi loc [şi nu vorbeşte despre clădirea bisericii, deoarece nu exista nici una], nu este cu putinţă să mâncaţi cina Domnului. Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat (1 Cor. 11:20-21; subliniere personală).

Şi-ar mai avea rostul asemenea cuvinte dacă Pavel s-ar fi referit la Cina Domnului aşa cum o practică bisericile moderne? Ai auzit vreodată de probleme apărute în timpul slujbei din bisericile moderne deoarece unii îşi iau cina adusă de ei, alţii rămân flămânzi iar alţii se îmbată când iau Cina Domnului? Asemenea cuvinte aveau sens numai dacă Cina Domnului era luată în contextul servirii mesei împreună. Pavel continuă:

Ce! N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu [nu uita, Pavel nu se referea la o clădire, ci la o adunare de oameni care formau biserica lui Dumnezeu], şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud (1 Cor. 11:22).

Cum ar fi putut fi oamenii făcuţi de ruşine dacă ceea ce se întâmpla nu era în contextul unei mese luate împreună? Pavel sublinia faptul că unii din credincioşii corinteni care ajungeau mai devreme la întâlnirile lor îşi terminau mâncarea fără să îi mai aştepte şi pe ceilalţi să sosească. Dacă venea cineva atât de sărac încât nu avea ce să împartă cu ceilalţi la masă, nu numai că era lăsat flămând, dar îl şi făceau de ruşine deoarece era evident că nu adusese nimic.

Imediat după aceasta Pavel a scris mai multe despre Cina Domnului, un sacrament pe care el „îl primise de la Domnul“ (1 Cor. 11:23) şi le-a spus din nou ce s-a întâmplat la prima Cină a Domnului (vezi 1 Cor. 11:24-25). Apoi i-a atenţionat să nu ia Cina Domnului în chip nevrednic, afirmând că dacă nu se vor cerceta pe ei înşişi îşi vor mânca şi bea propria osândă, manifestată prin neputinţe, boli şi moarte prematură (vezi 1 Cor. 11:26-32).

Apoi a concluzionat,

Asftel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă (1 Cor. 11:33-34).

În acest context, jignirea adusă Cinei Domnului era îndreptată spre credincioşi. Pavel i-a avertizat din nou că cei care consumau singuri mâncarea pe care ar fi trebuit să o împartă cu alţii erau în pericolul de a fi judecaţi (sau disciplinaţi) de Dumnezeu. Soluţia era simplă. Dacă îi era cuiva atât de foame încât nu îi mai putea aştepta pe ceilalţi, era bine să mănânce ceva înainte de a veni la întâlnire. Iar cei care ajungeau primii trebuiau să îi aştepte pe cei care întârziau la masă, eveniment care includea sau era considerat Cina Domnului.

Analizând întregul pasaj, pare evident că ceea ce le spunea Pavel era că dacă motivul pentru care se strângeau împreună era Cina Domnului, ar fi trebuit să o facă într-un mod care să Îi facă plăcere Domnului şi care să reflecte dragoste şi respect unul pentru celălalt. Oricum, este clar ca lumina zilei că biserica timpurie practica Cina Domnului în case, fără oficierea clerului şi în contextul obişnuit al servirii mesei. Noi de ce nu facem aşa?

Pâinea şi Vinul

Natura elementelor Cinei Domnului nu este cel mai important lucru. Dacă ne-am chinui să imităm perfect Cina Domnului ar trebui să ştim mai întâi ingredientele precise din care era făcută pâinea şi strugurii din care era făcut vinul. (Unii din patriarhii bisericii din primele secole specificau clar că vinul trebuia diluat cu apă, altfel Împărtăşania era practicată incorect.)

Pâinea şi vinul erau elementele cele mai obişnuite folosite la masa evreiască. Ceea ce este important este semnificaţia spirituală. Să nu ignorăm spiritul legii, în timp ce îi respectăm cu sfinţenie litera!

Nu este necesar ca masa servită împreună să aibă un caracter extrem de solemn. Creştinii timpurii, după cum am citit deja, „frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă“ (Fapte 2:46; subliniere personală). Seriozitatea este însă cu siguranţă adecvată momentului în care se celebrează sacrificiul lui Isus şi se consumă produsele specifice. Autoevaluarea este întotdeaună bine venită înainte de luarea Cinei, după cum indică şi seriozitatea cuvintelor prin care Pavel îi avertizează pe credincioşii din Corint în 1 Corinteni 11:17-34. Orice încălcare a poruncii lui Hristos de a ne iubii unii pe alţii este o invitaţie adresată lui Dumnezeu de a ne disciplina. Orice neînţelegere sau dezbinare ar trebui rezolvată înainte de masă. Fiecare credincios ar trebui să se evalueze pe sine şi să îşi mărturisească păcatele, ceea ce, conform cuvintelor lui Pavel, ar fi echivalentul lui „a se judeca pe sine“.

Manifestarea Duhului Sfânt prin Trup

Luarea mesei împreună ar putea avea loc înainte sau după închinare, învăţătură şi împărtăşirea darurilor spirituale. Fiecare biserică în case îşi poate stabili forma, iar aceasta poate varia de la o întâlnire la alta.

În Scriptură se vede foarte clar că adunările bisericii timpurii erau destul de diferite de serviciile religioase din bisericile instituţionale. 1 Corinteni 11-14 ne vorbeşte în mod deosebit despre ceea ce se întâmpla atunci când se întâlneau primii creştini şi nu avem nici un motiv să gândim că nu poate şi nu trebuie folosit şi astăzi acelaşi model. Este de asemenea clar că ceea ce descria Pavel că se întâmpla în adunările bisericii timpurii nu putea avea loc decât în grupuri mici. Logistic vorbind, ceea ce descria Pavel nu se putea întâmpla într-o întâlnire în plen.

Eu sunt primul care admite că nu înţelege tot ceea ce a scris Pavel în aceste patru capitole din 1 Corinteni. Totuşi, pare destul de evident că cele mai remarcabile caracteristici ale întâlnirilor descrise în 1 Corinteni 11-14 erau prezenţa Duhului Sfânt printre ei şi manifestarea acestuia în membrii trupului. El dădea daruri spirituale fiecărei persoane în parte pentru zidirea întregului trup.

Pavel enumeră cel puţin nouă daruri spirituale: profeţia, vorbirea în limbi, tălmăcirea, cuvinte de înţelepciune, cuvinte de cunoaştere, deosebirea duhurilor, darul vindecărilor, credinţa şi săvârşirea minunilor. El nu afirmă că toate aceste lucruri erau folosite la fiecare întâlnire, dar cu siguranţă implică posibilitatea manifestării lor, iar în 1 Corinteni 14:26 pare să se rezume la câteva dintre cele mai des întâlnite manifestări ale Duhului Sfânt:

Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul o învăţătură, altul o descoperire, altul o vorbă în altă limbă, altul o tălmăcire, toate să se facă spre zidirea sufletească.

Să analizăm fiecare din aceste cinci manifestări frecvente şi apoi, într-unul din capitolele următoare, vom vorbi despre cele nouă daruri spirituale enumerate în 1 Corinteni 12:8-10.

1. Cântarea

Primul pe listă este cântarea sau psalmul. Psalmii puşi în inimă de Duhul Sfânt sunt menţionaţi de Pavel şi în alte două scrisori către biserici, subliniindu-le importanţa pe care o au în adunările creştinilor.

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului (Efes. 5:18-19).

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră (Col. 3:16).

Diferenţa dintre psalmi, cântări de laudă şi cântări duhovniceşti nu este foarte clar delimitată, dar ideea principală este aceea că toate au la bază cuvintele lui Hristos, sunt inspirate de Duhul Sfânt şi ar trebui cântate de creştini pentru a se învăţa şi îndemna unii pe alţii. Desigur, multe din cântările de laudă şi corale pe care le-au cântat credincioşii de-a lungul istoriei se înscriu în mod normal în una dintre aceste categorii. Din nefericire, multora dintre cântările de laudă şi corale moderne le lipseşte profunzimea biblică, dovedind astfel că nu sunt inspirate de Duhul Sfânt şi, deoarece sunt atât de superficiale, nu au nici o valoare reală de a-i învăţa sau îndemna pe credincioşii. Totuşi, credincioşii care se adună în bisericile în case ar trebui să se aşteapte ca Duhul Sfânt nu numai să îi inspire pe membrii să aleagă cântece creştine bine cunoscute, vechi sau noi, dar să şi dea unora dintre ei cântări speciale care să poată fi folosite spre zidirea tuturor. Într-adevăr, ce minunat este ca bisericile să aibă propriile cântări inspirate de Duhul Sfânt!

2. Învăţătura

A doua pe lista lui Pavel este învăţătura. Acest lucru indică o dată în plus faptul că în astfel de întâlniri oricine poate împărtăşi învăţături inspirate de Duhul Sfânt. Bineînţeles, fiecare învăţătură ar trebui cercetată şi văzută dacă este în conformitate cu învăţătura apostolilor (întrucât toată lumea stăruia în această învăţătură, vezi Fapte 2:42, iar noi ar trebui să facem la fel). Dar observă că nu există nici o indicaţie, nici aici nici oriunde în Noul Testament, care să spună că aceaşi persoană ar trebui să ţină o predică săptămânală când se întruneşte biserica, dominând astfel întâlnirea.

În Ierusalim erau şi adunări mai mari, la Templu, unde propovăduiau apostolii. Ştim că şi prezbiterilor li s-a dat responsabilitatea de a da învăţătură în biserici şi că unii oamenii sunt în mod deosebit chemaţi la această lucrare. Pavel a dat multă învăţătură, în public sau în case (vezi Fapte 20:20). Însă în contextul întâlnirilor mai restrânse, Duhul Sfânt s-ar putea să îi folosească şi pe alţii să dea învăţătură, nu numai pe apostoli, pe prezbiteri sau pe învăţători.

Când vine vorba despre învăţătură, s-ar părea că avem un avantaj mare faţă de biserica timpurie – acela că putem aduce Bibliile personale la întâlniri. Pe de altă parte, poate tocmai accesul nostru facil la Biblie este cel care ne-a ajutat să dezvoltăm doctrine elevate despre a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima noastră şi a ne iubi aproapele ca pe noi înşine, răpindu-ne tocmai vitalitatea pe care ar trebui să ne-o inspire Cuvântul lui Dumnezeu. Am fost îndoctrinaţi până în pânzele albe. Multe studii biblice în grupuri mici sunt la fel de irelevante şi plictisitoare ca şi predicile de duminică dimineaţă. O regulă bună pe care să o luăm în calcul referitor la învăţătura dată în biserica în case spune aşa: când copiii mai mari nu reuşesc să îşi ascundă plictiseala, înseamnă că probabil părinţii lor rezistă cu stoicism. Copiii sunt barometre foarte bune pentru depistarea adevărului.

3. Revelaţia

Al treilea dar pe care îl menţionează Pavel este „descoperirea“. Aceasta poate însemna orice le este revelat de Dumnezeu membrilor trupului. De exemplu, Pavel menţionează în mod specific cum este posibil ca unui necredincios care participă la o întâlnire a creştinilor să îi fie dezvăluite „tainele inimii“ prin intermediul prorociei. Rezultatul este acela că s-ar putea să se simtă „judecat“ şi „chemat să dea socoteală“ şi că „va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, într-adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru“ (1 Cor. 14:24-25).

Vedem încă o dată că prezenţa reală a Duhului Sfânt era un element aşteptat la întâlnirile bisericii şi că se întâmplau lucruri supranaturale datorită prezenţei Lui. Creştinii timpurii credeau cu adevărat în promisiunea lui Isus că „acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Mat. 18:20). Dacă Isus Însuşi era în mijlocul lor, puteau avea loc şi minuni. Ei se închinau literal „prin Duhul lui Dumnezeu“ (Fil. 3:3).

În orice caz, prorocia, despre care vom vorbi imediat mai mult, poate conţine elemente care dezvăluie inimile oamenilor. Însă revelaţia poate fi dată şi prin alte mijloace, precum vise sau viziuni (vezi Fapte 2:17).

4. Vorbirea în limbi şi tălmăcirea

În al patrulea rând Pavel a enumerat două daruri care merg mână în mână: vorbirea în limbi şi tălmăcirea (interpretarea vorbirii în limbi). Corintul abunda şi abuza de vorbirea în limbi. Mai precis, oamenii vorbeau în limbi în timpul întâlniri bisericii şi nu era nimeni care să traducă, astfel că nimeni nu înţelegea ce se spunea. Ne-am putea întreba de ce să îi învinuim pe corinteni, când de fapt Duhul Sfânt era Cel care le dăduse darul vorbirii în limbi fără să le dea şi darul tălmăcirii. Există un răspuns destul de satisfăcător la această întrebare şi îl voi aborda într-unul din capitolele ulterioare. În orice caz, Pavel nu le-a interzis să vorbească în limbi (aşa cum fac multe biserici instituţionale), ci a interzis interzicerea vorbirii în limbi, declarând că aceasta este porunca Domnului (vezi 1 Cor. 14:37-39)! Era un dar care, folosit adecvat, putea zidi trupul şi confirma prezenţa supranaturală a lui Dumnezeu în mijlocul lor. Dumnezeu era Cel care le vorbea prin oameni, amintindu-le adevărul şi voia Lui.

Pavel a pledat destul de mult în capitolul 14 pentru superioritatea prorocie faţă de vorbirea în limbi neinterpretată. El i-a încurajat mult pe corinteni să îşi dorească să profeţească, ceea ce indică faptul că darurile Duhului Sfânt se manifestă mai degrabă printre cei care şi le doresc. De asemenea, Pavel i-a mustrat pe credincioşii tesaloniceni: „Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi prorociile“ (1 Tes. 5:19-20). Acest lucru demonstrează că focul Duhului poate fi „stins“ de credincioşi prin îmbrăţişarea unei atitudini greşite faţă de darul prorociei. Tocmai de aceea darul prorociei se manifestă atât de rar printre creştinii contemporani.

Primii paşi

Bisericile în case sunt create de Duhul Sfânt prin lucrarea unui om care le plantează sau prin prezbiteri/pastori/supraveghetori cărora Dumnezeu le-a dat această viziune. Nu uita că un prezbiter/pastor/episcop biblic poate fi ceea ce bisericile instituţionale numesc „creştin matur“. Nici un plantator de biserici în case nu are nevoie de educaţie teologică oficială.

De îndată ce Duhul Sfânt dă unui fondator viziunea bisericii în case, acesta trebuie să Îi ceară lui Dumnezeu în rugăciune alţi oameni care ar dori să i se alăture. Domnul îl va pune în contact cu oameni care au aceaşi viziune, confirmându-i călăuzirea. Sau poate va fi călăuzit spre necredincioşi receptivi pe care să îi aducă la Hristos şi pe care să îi ucenicizeze apoi în biserica în casă.

Cei care sunt la începutul aventurii de a avea o biserică în casă ar trebui să anticipeze faptul că va fi nevoie de timp până când membrii se vor simţi confortabil unii cu ceilalţi şi până vor învăţa să se raporteze şi să fie călăuziţi de Duhul Sfânt. Vor exista şi examene şi greşeli pe acest drum. Concepte ca participarea fiecărui membru, conducerea biblică prin slujire, prezbiteri care echipează, călăuzirea Duhului Sfânt, înzestrarea cu daruri, servirea mesei şi o atmosferă neformală dar totuşi spirituală, sunt destul de străine celor care sunt familiarizaţi cu serviciile religioase din bisericile instituţionale. De aceea, într-o nouă biserică în casă ar fi înţelept să existe o abordare plină de har şi răbdare. Forma iniţială poate fi similară unui studiu bilbic de casă, unde o persoană conduce închinarea, o alta împărtăşeşte un mesaj pregătit dinainte şi apoi se poate încheia cu un moment de rugăciune, părtăşie şi apoi servirea mesei. Totuşi, deoarece forma biblică a bisericilor în case este studiată de grup, prezbiterii/pastorii/supraveghetorii ar trebui să încurajeze membrii să dea tot ce au mai bun de dragul lui Dumnezeu. Şi apoi, bucură-te de rezultate!

Întâlnirile în bisericile în case se pot ţine prin rotaţie în casa fiecărui membru sau în casa unei persoane care o pune la dispoziţie în fiecare săptămână. Unele biserici în case se întâlnesc ocazional în locuri publice când vremea este frumoasă. Timpul şi locul întâlnirii nu trebuie să fie neapărat duminică dimineaţă, ci oricând este cel mai bine pentru membrii. În încheiere, este bine să începi un grup mic, cu nu mai mult de doisprezece oameni.

Biserica ideală

Ar putea pastorul unei biserici în casă să aibă mai mult success în ochii lui Dumnezeu decât cel care conduce o mega-biserică ce deţine o clădire impunătoare şi mii de participanţi în fiecare duminică? Da, dacă face ucenici care împlinesc poruncile lui Isus şi care fac la rândul lor alţi ucenici, conform modelului Lui şi nu adună capre spirituale o dată pe lună pentru a privi un concert şi a asculta o cuvântare antrenantă sfinţită de câteva texte scripturale scoase din context.

Pastorul decis să urmeze modelul bisericii în case nu va avea niciodată o comunitate mare. Dar pe termen lung va aduce mai multe roade durabile, pentru că ucenicii lui vor face la rândul lor ucenici. Mulţi dintre pastorii care au comunităţi „mici“ de 40-50 de oameni şi care se luptă pentru mai mulţi ar trebui să îşi revizuiască modul de a gândi. S-ar putea ca biserica lor să fie deja prea mare. Poate ar trebui să înceteze să se mai roage pentru o clădire mai mare şi să înceapă să se roage pentru lideri pe care să îi pună peste două noi biserici în case. (Te rog, atunci când se întâmplă acest lucru nu dai noii biserici un nume şi ţie titlul de „episcop“!)

Trebuie să eradicăm concepţia că, atunci când vine vorba de biserici, cu cât sunt mai mari, cu atât mai bine. Dacă am fi sinceri şi am judeca pe baza Scripturii, comunităţile singulare ce constau din sute de spectatori ce nu sunt ucenici şi care se întâlnesc în clădiri specifice sunt chiar bizare. Dacă vreunul din apostolii originari ar vizita bisericile instituţionale moderne s-ar lua cu mâinile de păr!

Este foarte interesant că cea mai indigenă mişcare de evanghelizare contemporană este mişcarea gen „întoarcerea la origini“ a bisericilor chineze în case, care a adoptat o strategie deosebită pentru evanghelizarea lumii a treia. Cei implicaţi spun: „nu dorim să construim nici o clădire, niciunde! Această formă permite răspândirea rapidă a Evangheliei, este mai greu de depistat de autorităţi şi ne permite să ne canalizăm toate resursele în lucrarea practică de evanghelizare.“ Iată un exemplu biblic şi înţelept de urmat!

Biserica în case (I)

de David Servant

Când oamenii aud pentru prima dată termenul de biserică în case, de obicei presupun în mod eronat că singura diferenţă dintre aceasta şi bisericile instituţionale constă în mărimea şi abilităţile necesare susţinerii „lucrării“. Oamenii ajung uneori la concluzia că biserica în case nu poate face o lucrare la fel de calitativă ca cea desfăşurată în biserici ce deţin o clădire proprie. Dar, dacă definiţia „lucrării“ este contribuţia adusă în procesul formării de ucenici, în ajutarea lor să devină asemenea lui Hristos şi în echiparea acestora pentru slujire, atunci bisericile instituţionale nu oferă nici un avantaj, ci sunt chiar dezavantajate. Desigur, bisericile în case nu pot oferi cantitatea activităţilor multilaterale desfăşurate în bisericile instituţionalizate, dar pot excela printr-o lucrare reală.

Unii oameni contestă ideea că bisericile în case sunt biserici adevărate doar pentru că le lipseşte clădirea. Dacă aceşti confraţi ar fi trăit în perioada primelor trei sute de ani ai bisericii, ar fi contestat autenticitatea fiecărei biserici în parte, deoarece acestea nu aveau clădiri. Adevărul este că Isus a afirmat: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor“ (Mat. 18:20). Isus nu a spus nimic despre loculunde ar trebui să se întâlnească credincioşii. Şi a promis că şi acolo unde vor fi doi credincioşi El va fi prezent dacă se întâlnesc în Numele Lui.

În capitolul anterior am enumerat câteva din avantajele bisericii în case faţă de cele instituţionale. Aş dori să încep acest capitol prin a enumera alte câteva motive pentru care modelul bisericii în case reprezintă o alternativă biblică validă care poate fi foarte eficientă în împlinirea scopului de a face ucenici. Mai întâi, însă, permite-mi să spun din capul locului că scopul meu nu este acela de a ataca bisericile instituţionale şi pastorii lor. Există o mulţime de pastori evlavioşi şi sinceri în aceste biserici care fac tot ce le stă în putere pentru a fi pe placul Domnului prin orânduielile stabilite. Şi tocmai pentru că ştiu ce slujbă grea au doresc să le prezint o alternativă care îi va ajuta să suporte mai puţine pierderi şi să fie mai eficienţi şi mai fericiţi în acelaşi timp. Modelul bisericii în case este unul biblic şi care are potenţialul de a conduce la eficientizarea uceniciei şi la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Şi eu am fost mai mult de douăzeci de ani pastor instituţional şi mi-am dat toată silinţa să împlinesc tot ce ştiam atunci. Dar numai după ce am vizitat timp de câteva luni mai multe biserici duminica dimineaţa am înţeles pentru prima dată ce înseamnă să nu fii altceva decât un „spectator“. Mi s-au deschis ochii şi am început să înţeleg de ce atât de mulţi oameni sunt lipsiţi de entuziasmul de a merge la biserică. Pentru că, aşa cum făceau aproape toţi ceilalţi în afară de pastor, stăteam în bancă şi aşteptam politicos să se termine slujba. Abia atunci puteam interacţiona cu ceilalţi ca participant şi nu ca spectator plictisit. Această experienţă a fost unul dintre catalizatorii care m-au determinat să mă gândesc la o alternativă mai bună şi să studiez modelul bisericii în case. Am fost surprins să descopăr că în lume există milioane de biserici în case şi am ajuns la concluzia că acestea au câteva avantaje consistente faţă de bisericile instituţionale.

Singurul model de biserică din Biblie

În primul rând şi cel mai important, în Noul Testament nu sunt menţionate în nici un loc biserici instituţionale care se întâlneau în clădiri speciale, în timp ce bisericile în case erau clar standardul bisericii timpurii:

• “După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau” (Fapte 12:12; subliniere personală).

• „…Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case…“ (Fapte 20:20; subliniere personală).

• “Spuneţi sănătate Priscilei şi lui Acuila….Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor” (Rom. 16:3-5a; subliniere personală; vezi, de asemenea, Romani 16:14-15 unde sunt menţionate alte două biserici în casele din Roma).

• “Bisericile din Asia vă trimit sănătate. Acuila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimit multă sănătate în Domnul” (1 Cor. 16:19; subliniere personală).

• “Spuneţi sănătate fraţilor din Laodicea, şi lui Nimfa, şi Bisericii din casa lui” (Col. 4:15; subliniere personală).

• “…către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta…” (Filimon 1:2; subliniere personală).

S-a argumentat că singurul motiv pentru care biserica timpurie nu şi-a construit biserici este acela că nu se maturizase încă. Însă această „copilărie“ a durat câteva decenii bune, conform consemnărilor istorice din Noul Testament (şi mai bine de două secole după). Deci, dacă semnul maturizării bisericii este construirea de clădiri, biserica apostolilor despre care citim în cartea Fapte nu s-a maturizat niciodată.

Aş sugera că motivul pentru care nici unul dintre apostoli nu a construit vreo biserică este acela că un astfel de lucru ar fi fost socotit cel puţin în afara voii lui Dumnezeu, având în vedere că Isus nu dăduse acest exemplu şi nici nu lăsase instrucţiuni în privinţa aceasta. El făcea ucenici fără a avea nevoie de clădiri speciale şi Îşi învăţase ucenicii să facă şi ei la rândul lor ucenici. Pur şi simplu nu consideraseră că aveau nevoie de clădiri speciale. Când Isus le-a spus ucenicilor să mergă în lume şi să facă alţi ucenici, aceştia nu s-au gândit în sinea lor: „Ceea ce doreşte Isus de la noi este să construim clădiri în care să le predicăm oamenilor o dată pe săptămână.“

Adminstrarea biblică a bunurilor

Aceasta conduce la cel de al doilea avantaj al bisericilor în case comparativ cu bisericile instituţionale: Modelul bisericii în case promovează o administrare evlavioasă a resurselor membrilor ei, ceea ce reprezintă cu siguranţă un aspect important al uceniciei. Nici un ban nu se irosea pe construirea, cumpărarea, închirierea, repararea, extinderea, redecorarea, încălzirea sau răcorirea bisericii. Drept urmare, ceea ce s-ar fi irosit pe clădiri putea fi folosit pentru a-i hrăni şi a-i îmbrăca pe cei săraci, pentru a răspândi Evanghelia şi pentru a face ucenici, aşa cum făceau cei din Faptele Apostolilor. Gândeşte-te la ce s-ar fi putut face pentru Împărăţia lui Dumnezeu dacă miliardele de dolari cheltuiţi pe construirea bisericilor ar fi fost folosiţi la răspândirea Evangheliei şi pentru ajutorarea săracilor! Aproape că nici nu ne putem imagina.

Mai mult, bisericile în case formate din nu mai mult de 20 de oameni puteau fi supravegheate de prezbiteri/pastori/supraveghetori „care construiau corturi“ (adică neplătiţi), ceea ce este foarte posibil dacă acestea sunt formate din mai mulţi creştini maturi. Astfel de biserici nu ar avea în principiu nevoie de bani pentru a putea funcţiona bine.

Desigur, Biblia lasă de înţeles că prezbiterii/pastorii/supraveghetorii ar trebui să fie plătiţi conform muncii lor, astfel încât cei care îşi dedică tot timpul lucrării să poată trăi de pe urma ei (vezi 1 Tim. 5:17-18). Dărnicia a zece salariaţi dintr-o biserică în casă poate ajuta pastorul să trăiască decent. Cinci persoane care dăruiesc îi pot oferi pastorului libertatea de a investi jumătate din timpul său în lucrare.

Bisericile în case nu au nevoie de lucrări cu copii şi tinerii, deoarece această responsabilitate biblică revine părinţilor, iar oamenii din bisericile în case îşi dau silinţa să împlinească ceea ce spune Biblia şi nu normele creştine culturale. Tinerii creştini care nu au părinţi credincioşi pot fi integraţi în bisericile în case şi ucenicizaţi, aşa cum se procedează şi în bisericile instituţionale. Nu ţi-ai întrebat niciodată de ce în Noul Testament nu se menţionează nimic despre „pastorii de tineret“ şi „de copii“? Astfel de lucrări nu existau în primii 1900 de ani de creştinism. De ce au devenit dintr-o dată atât de importante, în special în ţările vestice bine dezvoltate?

În ultimul rând, în special în naţiunile sărace, pastorilor le este aproape imposibil să închirieze sau să deţină o clădire pentru biserică, dacă nu sunt sponsorizaţi de creştinii din vest. Consecinţele nedorite ale acestei dependenţe se extind. Totuşi, adevărul este că timp de 300 de ani această problemă nu exista în creştinism.

Sfârşitul familiilor împărţite

Un alt avantaj remarcabil pe care îl au bisericile în case este următorul: ucencizarea copiilor şi a tinerilor. Una dintre cele mai mari erori săvârşite de bisericile instituţionale actuale (mai ales de cele numeroase din Statele Unite) este aceea că le oferă copiilor şi tinerilor lucrări excepţionale. Totuşi, ascund faptul că marea majoritate a copiilor care participă ani de zile la întâlnirile grupului şi se simt bine, nu se mai întorc niciodată în biserică după ce „îşi părăsesc cuibul“.

În plus, bisericile care au pastori pentru copii şi adolescenţi promovează părinţilor în mod constant ideea falsă că fie sunt incapabili, fie nu sunt responsabili de creşterea spirituală a copiilor lor. „Avem noi grijă de maturizarea spirituală a copiilor dumneavoastră. Suntem profesionişti.“

Sistemul acesta este destinat eşecului, întrucât crează un cerc vicios de compromisuri din ce în ce mai mari. Totul începe cu părinţii care caută biserici în care să se simtă bine copii.

Pastorii seniori de succes doresc ca bisericile lor să crească, iar pastorii pentru copii şi tineret pleacă de multe ori de la întâlnirile comitetului presaţi de faptul că trebuie să creeze programe „relevante“ care să îi ajute pe copii să se simtă bine. Succesul grupului de tineret este în mod special apreciat în funcţie de numărul participanţilor. Pastorii de tineret se surprind făcând tot ce este necesar pentru a-i păstra, ceea ce duce de multe ori la compromiterea vieţii spirituale veritabile.

Copii şi tinerii sunt în mod natural mai uşor de modelat în bisericile în case, deoarece înţeleg astfel ce înseamnă o comunitate reală de creştini şi au mai multe şanse de a interacţiona, de a pune întrebări şi de a se raporta la oameni de alte vârste ca parte a familiei creştine. În bisericile instituţionale sunt expuşi permanent unui spectacol şi unui mod „distractiv“ de învăţare, înţeleg foarte puţin sau chiar deloc ce înseamnă comunitatea, sunt de obicei foarte conştienţi de ipocrizia perversă existentă şi, ca şi la şcoală, învaţă să se raporteze doar la semenii de vârsta lor.

Ce să faci în aceste adunări mixte cu copiii care plâng şi devin nerăbdători?

Ar trebui să te bucuri întotdeauna de ei, putând să iei şi măsuri practice pentru a avea grijă de ei atunci când fac probleme. De exemplu, pot fi duşi în altă cameră pentru a se juca sau li se pot da culori şi hârtie pentru a sta pe covor şi a colora. Într-o comunitate care se întâlneşte în case, sugarii şi copiii mici nu reprezintă probleme de care să vrei să scapi lăsându-i pe mâna unui supraveghetor străin. Ei sunt iubiţi de toţi cei din familia extinsă. Un copil care începe să plângă într-o biserică instituţională este de multe ori privit ca o perturbare a serviciului formal şi devine o situaţie jenantă pentru părinţii care s-ar putea să simtă privirile insistente şi dezaprobatoare ale străinilor. Un copil care începe să plângă într-o biserică în casă este înconjurat de familie şi nimeni nu se supără că i s-a reamintit astfel că au în mijlocul lor un mic dar din partea lui Dumnezeu – un copil pe care l-au ţinut cu toţii în braţe. Părinţii ai căror copii sunt necontrolaţi pot fi învăţaţi cu blândeţe de către alţi părinţi ce să facă în aceste situaţii. Încă o dată, între credincioşi există relaţii sincere, pline de afecţiune. Ei se cunosc şi se iubesc unii pe ceilalţi.

Pastori fericiţi

Aşteptările cerute de la majoritatea pastorilor instituţionali crează în mod natural tensiuni care uneori le distrug însăşi relaţia cu propria familie. Pastorii sunt descurajaţi din multe motive. Trebuie să fie în acelaşi timp politicieni, judecători, angajaţi, psihologi, coordonatori de activităţi, contractori de clădiri, consilieri maritali, vorbitori în public, manageri, cititori de gânduri şi administratori. De multe ori se trezesc în competiţii acerbe cu alţi pastori pentru a căpăta o parte mai mare din trupul lui Hristos. Le rămâne foarte puţin timp pentru disciplinele spirituale. Mulţi se simt prinşi în capcana propriei vocaţii şi plătiţi necorespunzător. Comunităţile lor le sunt clienţi şi angajatori. Şi uneori aceşti angajatori şi clienţi îţi pot face viaţa foarte dificilă.

În schimb, pentru pastorul bisericii în casă lucrurile sunt mult mai uşoare. În primul rând, dacă trăieşte o viaţă exemplară de ucenicie şi îi învaţă pe alţii să împlinească poruncile lui Isus fără a face compromisuri, vor fi puţine capre doritoare să facă parte din acel grup. De fapt, adunările în case ţin la distanţă multe capre, aşa că va avea de păstorit mai mult oi.

În al doilea rând, îşi poate iubi şi uceniciza toate oile deoarece nu are decât doisprezece – douăzeci de adulţi de supravegheat. Se poate bucura de o oarecare apropiere, întrucât el este într-un fel tatăl familiei. Le poate oferi timpul pe care îl merită. În cadrul familiei strâns unite ce formează biserica în case, pastorul va fi încurajat de membrii să dea socoteală, deoarece le este cel mai bun prieten şi nu un actor oarecare pe o scenă.

Pastorul bisericii în case poate petrece mult timp dezvoltând lideri pentru noi biserici în case, astfel ca atunci când se vor multiplica, liderii să fie pregătiţi. Nu trebuie să îşi privească cei mai promiţători lideri cum îşi retrag darurile spirituale din biserică pentru a merge la un institut teologic în altă zonă.

Ar avea, de asemenea, timp să dezvolte altă lucrarea în afara comunităţii locale. Poate că ar putea lucra în închisori, în azile sau s-ar putea implica în evanghelizarea personală a refugiaţilor sau a oamenilor de afaceri. În funcţie de experienţa sa, ar putea dedica o bună parte din timp plantării altor biserici în case sau mentorării tinerilor pastori ai bisericilor în case care s-au format în timpul lucrării lui.

El nu este deloc stresat că trebuie să fie un orator performant duminică dimineaţă. Nu este nevoie să pregătească o predică succintă, întrebându-se în acelaşi timp cum ar putea mulţumi atâţia oameni care sunt la niveluri spirituale atât de diferite.  Îşi poate desfăta inima privind felul în care Duhul Sfânt îl foloseşte pe fiecare membru din adunare şi îl încurajează să îşi folosească darurile spirituale. Poate lipsi de la întâlniri şi totul să meargă foarte bine şi fără el.

Nu are nici o clădire care să îi distragă atenţia, nici angajaţi pe care să îi coordoneze.

Nu are nici un motiv să concureze cu alţi pastori locali.

Nu mai există nici un „comitet al bisericii“ care să-i facă viaţa mizerabilă şi în cadrul căruia neînţelegerile referitoare la măsurile interne abordate sunt la ordinea zilei.

Pe scurt, acesta poate fi ceea ce l-a chemat Dumnezeu să fie şi nu ceea ce îi impune creştinismul secular să fie. Nu este nici actorul principal, nici preşedintele unei companii, nici pivotul central. Este o persoană care face ucenici şi care echipează sfinţii.

Oi Fericite

Bisericile în case autentice şi biblice reprezintă ceea ce îşi doresc şi îi împlinesc pe credincioşii autentici. Toţi credincioşii veritabili tânjesc după relaţii cu alţi creştini, deoarece dragostea lui Dumnezeu a fost vărsată din plin în inima lor. Astfel de relaţii sunt trăsături şi rezultate ale bisericii în case. Este ceea ce Biblia numeşte părtăşie,împărtăşirea neprefăcută a experienţelor personale cu alţi fraţii şi surori. Bisericile în case crează un context în care credincioşii pot acţiona „unii faţă de alţii“ aşa cum ar trebui şi cum este menţionat şi în multe pasaje din Noul Testament. În cadrul bisericilor în case, credincioşii se pot îndemna, încuraja, zidi, consola, învăţa, sluji unul pe celălalt şi se pot ruga unul pentru celălalt. Se pot îndemna la lucruri bune şi la dragoste, îşi pot mărturisi păcatele unul altuia, îşi pot purta poverile, se pot sfătui cu psalmi şi cu cântece de laudă. Pot plânge împreună cu cei ce plâng şi se pot bucura cu cei ce se bucură. Astfel de lucruri nu se întâmplă prea des în timpul întîlnirilor de duminică din bisericile instituţionale unde credincioşii stau jos şi asistă. Membrul unei biserici în case mi-a spus: „Când cineva din trup este bolnav, nu am sentimentul că duc mâncare unui străin pentru că m-am înscris pe lista «lucrării cu alimente». Duc mâncare unei persoane pe care o cunosc şi pe care o iubesc.“

Credincioşii adevăraţi se bucură să interacţioneze şi să se implice în vieţile celorlalţi. Pasivitatea de a sta şi a asculta predici irelevante sau redundante an după an le insultă inteligenţa şi nevoile spirituale. Ei preferă mai degrabă să aibă posibilitatea de a împărtăşi lucrurile personale pe care le-au învăţat cu privire la Dumnezeu şi la Cuvântul Său, iar bisericile în case le oferă această şansă. Urmând mai degrabă exemplul biblic decât cel cultural, fiecare persoană are „o cântare, o învăţătură, o descoperire, o vorbă în altă limbă, o interpretare“ (1 Cor. 14:26). În bisericile în case nimeni nu este pierdut în mulţime sau exclus dintr-un grup.

Credincioşii autentici doresc să fie folosiţi în slujba lui Dumnezeu. În biserica noastră în casă fiecare are posibilitatea de a-i binecuvânta pe alţii, iar responsabilităţile sunt împărţite astfel încât nimeni nu este extenuat, aşa cum sunt de obicei membrii dedicaţi ai bisericilor instituţionale. Fiecare poate cel puţin să aducă ceva de mâncare pentru a o servi împreună, ceea ce în Scriptură este numită „masă de dragoste“ (Iuda 12). Masa luată în bisericile în case urmează exemplul originar al Cinei Domnului, care făcea parte din cina pascală. Cina Domnului nu este „gustarea sfîntă a lui Dumnezeu“, aşa cum spunea un băieţaş dintr-o biserică instituţională. Ideea de a mânca o bucată de pâine şi a bea puţin vin înconjurat de străini câteva secunde din timpul serviciului divin este complet străină de Biblie şi de bisericile în case. Înţelesul sacramental al Comuniunii este foarte diferit în contextul în care ucenicii care se iubesc unii pe alţii servesc masa împreună.

Într-o biserică în casă închinarea este simplă, sinceră şi participativă, nu doar spectacol. Credincioşii autentici se bucură să se închine lui Dumnezeu în duh şi în adevăr.

Mai bine să nu te fi născut niciodată – Steve Lawson

1Corinteni 2:2 “… Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.”

Apocaliptic event – Numaratoarea inversa pana la necazul cel mare (septembrie 2013)

Acoperirea Capului sau Acoperirea Mintii? (Autoritatea in famile instituita de Dumnezeu)

Un punct de vedere biblic si istoric
de Laurent J. LaBrie

Parul si basmaua au fost sursele multor lupte si dezbinari in diferite grupuri. Un grup de pocaiti din Lugoj s-a despartit, atunci cand a avut loc o discutie despre unde trebuie sa fie legata basmaua. Stim ca nimeni nu va intra in imparatia lui Dumnezeu prin basma. Fie ca crezi sau nu ca basmaua este o necesitate, noi, care suntem crestini, si credem ca Duhul Sfant traieste in noi si ne calauzeste, nu trebuie sa incercam sa lucram in locul Lui. Noi, care credem si traim prin Evanghelie, adica prin harul lui Dumnezeu, trebuie sa permitem oamenilor sa aiba propria convingere. Vom vedea ca acest studiu ca independent de convingerea personala o cearta sau o dezbinare duce la un pacat si mai mare decat portarea sau neportarea basmelei. Nu conteaza cum aratam fizic, noi suntem toti frati in Hristos si trebuie sa actionam in asa fel incat lumea sa vada acest lucru si sa ajunga sa-L cunoasca pe Dumnezeu.

Articolul acesta nu este scris ca sa isi schimbe convingerea despre basma. Daca esti, insa, convins si nu vrei sa inveti mai mult, opreste-te si nu citi mai departe. Daca crezi ca esti mai apropiat(a) de Dumnezeu pentru ca porti o basma pe cap sau pentru ca sotia ta o poarta si totusi vrei sa stii de ce atat de putini crestini fac lucrul acesta sau daca vrei sa stii mai multe din Biblie, citeste mai departe.

Versetul despre acoperirea capului se gaseste in 1 Corinteni 11. Faptul ca ideea aceasta este intalnita numai o singura data in Noul Testament este foarte important. Trebuie sa intelegem legatura acestui pasaj cu restul Bibliei care este Cuvantul lui Dumnezeu, nu Cuvintele Lui. intreaga Biblie are un singur mesaj si toate partile ei se armonizeaza perfect.

Ca sa intelegem ce a vrut Pavel sa spuna si cum a fost inteles de corinteni, trebuie sa stim care era modul lor de gandire. intelegerea si interpretarea Bibliei in mod corect se cheama “exegesis”. Cand am citit un studiu despre acest subiect, am vazut ca oamenii au probleme cu doua legi ale “exegesis”, si anume:

-Nu inteleg limba greaca.
-Nu sunt constienti de istoria si cultura celor carora le-a scris Pavel.
Contextul pasajului din 1 Corinteni 11 este: Sa nu fim dezbinati si sa nu facem ca ceilalti sa se poticneasca. De fapt, pasajul despre acoperirea capului femeii este inconjurat de aceasta tema (cap. 10:31-33, 11:16). in toata Biblia, intelegerea contextului este necesara pentru a o interpreta si aplica in mod corect.

Pavel incepe in capitolul 10, versetul 23 sa vorbeasca despre har in relatiile noastre cu ceilalti. Si anume, sa nu mancam sau sa bem intr-un mod care ar influenta pe cineva sa se poticneasca, pentru a ii putea atrage pe oameni in imparatia lui Dumnezeu.

In Vechiul Testament, acoperirea capului reprezenta o expresie a modului in care oamenii isi aratau tristetea sau poate rusinea (2 Samuel 15:30, Estera 6:12 si Ieremia 14:3-4). Biblia ne spune ca este o vreme randuita pentru toate lucrurile, inclusiv pentru plangere (Eclesiastul 3:4). Deci, pentru evrei in timpul Vechiului Testament existau momente in care isi acopereau capul si altele in care si-l descopereau. In orice studiu biblic, obiectivul este sa intelegem ceea ce vrea scriitorul sa spuna. Ca sa fie inteles, Dumnezeu, prin scriitor, trebuia sa scrie in asa fel incat cititorii sa inteleaga. Pentru ca si noi sa ajungem la aceeasi intelegere, trebuie sa inlocuim modul nostru de gandire cu al corintenilor. Adica, trebuie sa ne scoatem din minte mentalitatea unui roman din secolul XXI si sa gandim ca un corintean din secolul I. Pentru a putea face aceasta, trebuie sa intelegem cateva lucruri:

Cultura evreiasca/crestina a primelor biserici.
Cultura greaca a corintenilor.
Contextul acestui pasaj si motivatia pentru care Dumnezeu l-a inspirat pe Pavel sa-l scrie.
Daca nu cunoastem istoria si citim ceva scris despre trecut, vom intelege gresit un anumit pasaj. De exemplu, daca citim despre masini din secolul XVIII, ar fi gresit sa credem ca existau automobile pe atunci.

Cultura Evreiasca
Evreii au fost calauziti de Vechiul Testament si, mai tarziu, de o carte intitulata “Talmud”. La inceput, crestinii frecventau templele evreilor pana cand au fost alungati din ele. O deosebire intre crestini si evrei a fost facuta pentru prima data in Antiohia (Fapte 11:26). Isus a introdus Evanghelia ca implinire a legii si a vorbit impotriva legii fariseilor. Deci, crestinii au fost calauziti mai mult de Vechiul Testament decat de Talmud. Talmudul ne spune ca exista o practica, dar nu o lege, atat pentru barbati, cat si pentru femei de a-si acoperi capul in cazul in care se plimbau mai mult de 2,5 metri (Shulchan Aruch, Orach Chayim, Capitolul 2). Numele pentru ceea ce purtau pe cap era “yarmulke”. Mai tarziu, au inceput sa-si acopere capul si in case, chiar si baietii (Capitolul 8). Li s-a interzis sa se roage, sa citeasca textele sfinte sau chiar sa rosteasca numele lui Dumnezeu cu capul descoperit. In Talmud mama unui preot, pe care il cheama Nahman bar Iitsac, nu i-a permis acestuia sa-si descopere capul, acest lucru reprezentand teama sa de Dumnezeu. Un alt motiv pentru care si-au acoperit capul, a fost si pentru a se deosebi de neamuri. Talmudul le-a calauzit pe femeile credincioase casatorite, divortate si vaduve sa-si acopere capul. Nu era nevoie ca femeile care nu fusesera casatorite sa si-l acopere. Pentru barbati aceste lucruri reprezentau o sugestie, pentru femei, insa, erau lege (Shulchan Aruch, Orach Chayim, Cap. 75).

Cultura greaca
Biserica din Corint a fost plantata de Pavel, un evreu, in cultura greaca in perioada imperiului roman. Ceea ce putem vedea in cea mai mare parte a scrisorii catre corinteni este o reconciliere dintre culturile din est si vest. In cultura rasaritului acoperirea capulului reprezenta un semn de respect. In cultura apusului reprezinta exact opusul acestei situatii atat pentru acea perioada, cat si in zilele noastre. Oamenii din Grecia, Roma si Romania atunci si acum isi exprima respectul prin descoperirea capului. In Imperiul roman sclavii isi acopereau capul, iar oamenii liberi il purtau descoperit (Rich,T. Judaism 101.http://www.jewfaq.org/index.htm, 9 iunie 1999). In Grecia numai femeile care se casatorisera usor si de multe ori, mergeau in public cu capul descoperit. Prostituatele aveau capul descoperit si ras.

Pentru ca Hristos l-a eliberat pe om de legile fariseilor [adica de la taierea imprejur (1Corinteni 7:19), de la mancarea necurata (Romani 14:14), de la porunca sa se casatoreasca (1Corinteni 7:38),] corintenilor le-a fost neclar ce trebuie facut. Multe persoane au folosit libertatea in mancarea necurata (Romani 14:15) si in oprirea casatoriei (1Timotei 4:3). Ar fi fost un mare pericol daca femeile corintene si-ar fi folosit libertatea sa mearga pe strada fara ceva pe cap.
Pentru a intelege mai bine acest pasaj din Scriptura sa facem un tabel al deosebirilor dintre biserica rasaritului (Colosae, Efes, Galat, Ierusalim, Philadelphia, etc) si cultura vestica (Corint, Philipi, Roma, Tesalonic, etc) in care Pavel a plantat biserici.

1 Corinteni 11

Motivul pentru care Pavel a scris aceasta scrisoare era ca sa elimine certurile (1:10) dintre ei prin har si pace (1:3). Contextul capitolului 11 este prezentat in 10:31-32. “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu. Sa nu fiti pricina de pacatuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.” (Aceste persoane sunt reprezentate in tabelul nostru). Adica, baza pentru capitolul 11 o reprezinta libertatea harului lui Dumnezeu, care trebuie sa fie limitata in functie de ceea ce reprezinta un exemplu bun pentru ceilalti. Astfel, Dumnezeu, prin Pavel, nu va deschide o discutie despre lucrari cu o implicatie spirituala in Cer asupra unor baze practice pe pamint. Pavel nu este un lucrator neinvatat, ci un “mester-zidar” (3:10), un student al Bibliei, foarte invatat in carti. Nu trebuie sa ma credeti, ci doar sa cititi pasajul.

Acoperirea despre care Pavel discuta are loc atat in adunare, cat si in afara ei. Natura culturii le-a convins deja pe femei sa poarte basmaua pe strazile din Corint pentru a nu fi considerate necredincioase sotilor lor. Barbatii nu si-au acoperit capul pentru a nu parea sclavi. Deci, Pavel a scris mai mult despre comportamentul din cadrul bisericii, unde crestinii sunt in majoritate, iar neamurile sunt vizitatorii care vin sa auda Cuvantul lui Dumnezeu.

Versetul 3 spune:”Hristos este capul oricarui barbat”, iar cand vorbeste despre femei nu scrie oricarei, nici nu are articolul hotarat -lor (femeilor) pentru a sugera ca se refera la toate femeile. Daca spunem ca Pavel se adreseaza tuturor barbatilor si tuturor femeilor, in loc de sotilor si sotiilor inseamna sa nu intelegem versetul 3 si mesajul intregului Nou Testament. Daca nu sunteti convinsi sau nu credeti versetul acesta, cititi restul Bibliei. Nu mai exista femei si barbati (Galateni 3:28). Isus le-a dat femeilor si neamurilor drepturi pe care nu le avusesera pana atunci (Ioan 4:9). Barbatii sunt chemati sa se supuna femeilor, precum si femeile sunt chemate sa se supuna barbatilor (Efeseni 5:21).

Neacoperirea capului unei femei din Corint era o rusine pentru sot si o nesupunere in fata lui, precum si o dovada care facea lumea sa creada ca este prostituata, pentru zilele noastre lucrul acesta s-ar traduce, sa zicem, prin faptul ca o femeie ar atinge posteriorul unui barbat pe strada.

Femeile trebuie sa dea cinste sotilor lor, la fel cum si barbatii trebuie sa dea cinste sotiilor lor (Romani 12:10). Pentru ca Dumnezeu l-a creat mai intai (Geneza 3) pe barbat, el raspunde direct lui Hristos. Barbatul raspunde pentru actiunile lui, cat si pentru cele ale intregii sale familii pentru ca sa nu se poticneasca nimeni.

Versetul 5: Pavel foloseste cuvantul orice in versetul 5, cand vorbeste despre acoperirea capului, pentru ca indiferent de starea ei civila, pentru femeile din Corint era o rusine sa se roage si sa proroceasca cu capul descoperit. Harul Evangheliei a eliberat-o insa pe femeie de lege. Purtarea basmalei are radacini in cultura Rasaritului si nu in Biblie. Atunci de ce Pavel povatuieste purtarea ei? Motivul trebuie sa fie scris mai inainte. Iata capitolul 10, versetul 31. Motivul este cultura.

Versetul 6: In cultura greaca raderea capului era un semn de curvie, ceva mai mult decat casniciile usoare cu barbat dupa barbat. O data am vazut cineva sa scrie ca acest cuvant daca nu inseamna daca, ci pentru ca. Prin schimbarea aceasta omul a vrut sa dovedeasca faptul ca este impotriva naturii sa nu se poarte basma. in momentul in care el schimba intelesul de la un punct de nesiguranta la ceva sigur, se schimba si multe versete din Biblie unde este folosit cuvantul acesta. Pavel foloseste acelasi cuvant in capitolul urmator, versetul 17, unde scrie: “daca intregul trup ar fi un ochi”. Daca am schimba cuvantul in acest verset, atunci el ar spune: “pentru ca intregul trup este un ochi”, in felul acesta Trupul lui Hristos ar arata foarte ciudat!

“Fiecare cuvant al Domnului isi dovedeste adevarul” (Proverbe 30:5). Nu avem voie sa schimbam cuvintele Lui. Faptul ca Pavel foloseste daca arata ca el nu este sigur in ceea ce priveste aceasta idee si le permite corintenilor sa judece pentru ei insisi.

Versetul 7: acest verset este bazat pe Geneza 1:26, Psalm 8:5 si Isaia 44:13. In Vechiul Testament barbatii isi acopereau capul in momente de mare tristete sau rusine. Datorita iertarii pe care o primim in Isus Hristos, nu avem motiv sa fim rusinati. Raspunsul potrivit pentru rusine este pocainta si intoarcerea la Dumnezeu (Fapte 3:19). Dupa ce pacatele noastre sunt sterse, nu avem motiv sa ne simtim rusinati. Acoperirea capului arata o neintelegere a Evangheliei si aduce rusine Capului nostru. Capul femeii este barbatul ei care este raspunzator pentru ea. Talmudul spune: “rusinea sotiei este rusinea sotului.” In Grecia, sclavii isi acopereau capul. Dumnezeu este stapanul nostru si nu suntem sclavii nimanui (1Corinteni 7:23), ci prietenii lui Hristos (Ioan 15:15) si gloria lui Dumnezeu pe pamant (Psalm 8:5).

Versetele 8-9: vedem intarit iarasi scopul lui Dumnezeu pentru crearea barbatului si femeii, mai mult decat ordinea in care Adam si Eva au fost creati (Geneza 2:18).

Versetul 10: se poate vedea ca exista o legatura intre versetele 10 si 7 formata de cuvintele “de aceea”. Versetele 8 si 9 formeaza o clauza parentetica care explica ideea lui despre “femeia, slava barbatului”. Unii oamenii inlatura aceste cuvinte si sustin ideea potrivit careia acoperirea capului micsoreaza dorinta ingerilor. Nu are nici o importanta daca aceste cuvinte sunt interpretate fie ca o dorinta sexuala, fie ca o dorinta de putere asupra lui Hristos, sunt sigur insa ca ingerii vad multe alte lucruri in viata noastra de zi cu zi care ar putea sa le provoace dorintele intr-o masura mult mai mare decat capul neacoperit al unei femei in biserica!!!

Fiecare cuvant din Biblie este important (Proverbele 30:5, Matei 5:18, 1Timotei 3:16). Semnificatia este ca daca noi il facem de rusine pe Dumnezeu, ii facem de rusine pe toti slujitorii Lui. Slujba tuturor ingerilor si a tuturor fiintelor din Rai este sa-I aduca lauda (Evrei 12:1, Isaia 6:3 )

Versetul 11: chiar daca Eva a fost luata din Adam, nu suntem independenti unul fata de celalalt. Noi depindem unul de celalalt si suntem raspunzatori unul pentru celalalt. Deci, trebuie ca barbatul sa nu o faca de rusine pe femeie, si nici femeia sa nu-l faca de rusine pe barbat.

Versetul 13: Pavel incheie discutia despre teologie si incepe sa le aduca aminte corintenilor ca si ei sunt calauziti de Duhul Sfant (3:16, 6:17, 12:3, 12:13), la fel ca si el (12:13). In sfarsit, aplicarea acestor cuvinte este adresata celor care traiesc in cultura respectiva. Oamenii care spun ca intrebarea pe care o pune Pavel in versetul 13 este mai mult o declaratie, decat o intrebare, vor face adesea apel la exemplul in care Pavel foloseste o intrebare retorica in Romani 6:1. Totusi, ei ignora faptul ca, in Romani, Pavel continua intrebarea retorica cu un raspuns pentru a se asigura ca cititorii nu vor interpreta gresit punctul sau de vedere. In 1Corinteni el lasa aceasta intrebare deschisa dezvoltarii unui proces rational in care usa este deschisa aplicarii diferite a harului; in cazul acesta: daca ceea ce este normal din punct de vedere cultural, trebuie sa se schimbe si sa devina ceea ce exista in Israel. Acesti oameni isi cunosteau cultura mai bine decat Pavel, astfel el ii calauzeste, insa nu le da o porunca: “Sa nu “. Prin aceste discutii, el explica prin propriul sau proces de gandire ca, daca acesti oameni ar merge la o alta biserica intr-o alta societate, ar trebui sa inteleaga ca practica acoperirii capului ar putea fi diferita.

Versetele 14 si 15: Pavel ii lasa sa judece din nou din Biblie, dar bazat pe cum ii calauzeste Duhul Sfant, pentru ca vrea ca ei sa aplice Biblia in cultura lor si nu in cultura evreilor. El recunoaste cat de diferita este cultura greaca de cea evreiasca. Pavel NU spune ca este o rusine pentru barbat sa aiba parul lung, ci ii intreaba daca lucrurile nu stau asa in cultura din care fac parte. De fapt, Pavel a avut parul lung si l-a taiat pentru ca “facuse o juruinta” (Fapte 18:18). Nu stim despre ce fel de juruinta este vorba, dar stim ca n-a fost din cauza Scripturii, a naturii sau a culturii. Oare ar spune Pavel ca lui Isus trebuie sa-i fi fost rusine cu parul Sau lung? De fapt, in cultura poporului lui Dumnezeu cei mai devotati Domnului au fost cei care nu s-au tuns, fiind sub juruinta, nu au baut alcool si nici n-au mancat struguri. Acesta a fost crezul nazarit dat de Dumnezeu poporului Sau (Numeri 6:1-12, Judecatori 13:5, 16:17). Oare Dumnezeu ne spune sa facem ceva rusinos? Aici se intelege ca Pavel ne spune ca era bine pentru femeile din Corint ca sa-si acopere capul tot timpul, chiar si pe strazile Corintului. Parul lung era considerat in cultura lor mai frumos decat cel scurt. Acest lucru este valabil in mod general, si nu doar in biserica. Pavel face o paralela intre acoperirea capului si par. In cultura corintenilor parul lung la femei era considerat ca ceva “natural”, insa pentru barbati parul lung era ceva “iesit din comun”. De aceea, acoperirea capului pe care Pavel o foloseste ca o paralela cu parul este “iesita din comun” la barbati, insa “naturala” pentru femei. Faptul ca, in Israel, parul lung reprezenta un legamant nazarit si a fost purtat si de Isus, iar acoperirea capului era poruncita de insusi Dumnezeu ne arata ca ceea ce era considerat “iesit din comun” pentru corinteni, era ceva “natural” pentru evrei. Aceasta este o alta dovada ca nu era vorba despre respectul pentru Dumnezeu in adunare. Oare ai putea sa te tunzi cand vii la biserica si sa-l pui la loc atunci cand te intorci acasa?

Versetul 16: versetul acesta este rezumatul si cheia intregii discutii si din cauza acestui motiv anumite persoane in schimba pentru a-l adapta propriilor idei. Ideea pe care Pavel vrea sa o comunice aici reprezinta cea mai mare problema a corintenilor si motivul pentru care el a scris aceasta scrisoare. Prima problema despre care scrie se intalneste pentru prima data in capitolul 1, versetul 10 si este vorba despre – dezbinare. Daca inca nu esti convins, poti vedea ca Pavel foloseste cuvantul dezbinare in scrisoarea catre corinteni mai mult decat in toate celelalte scrisori catre biserici luate impreuna. Nu avem voie sa facem legi (Luca 11:46, Coloseni 2:20-23, 1Timotei 4:1-6, Evrei 13:9, Matei 15:9, Marcu 7:7, Romani 6:14-15) care aduc dezbinari in Trup (Romani 16:17, 1Corinteni 1:10, 3:3, 11:18, 2Timotei 2:14). Trebuie sa aratam intelegerea asupra Evangheliei Harului lui Dumnezeu punand in practica harul in relatiile noastre cu altii. Primul lucru pe care Dumnezeu il vrea de la noi este sa-L iubim (Matei 22:38, Marcu 12:30) si sa-L slavim in adevar si in har (1Corinteni 4:23) aratand celor din lume slava Sa si a miresei Sale prin cuvintele si faptele noastre de dragoste (Ioan 15:12, 1Ioan 2:7-11, 3:23). Aceasta este temelia principala a tutoror legilor (Matei 22:40).
Oamenii care spun ca biserica are obligatia de a certa nu inteleg pe deplin mesajul de dragoste al lui Hristos, si astfel continua de fapt ca niste farisei. Isus i-a mustrat: “strecurati tantarul si inghititi camila!” (Matei 23:24). In concluzie, care este mesajul lui Pavel pentru corinteni si cum putem noi sa actionam intr-un mod in care nu-L vom supara pe Isus in legatura cu acoperirea capului?

Interpretare
Toate versetele ne arata ca motivul pentru acoperirea capului a existat pentru ca sa nu se dea o marturie gresita despre femei. Discutia lui Pavel nu se refera la fetele care nu ajunsesera la varsta maritisului.

Ordinea autoritatii in familie (vezi versetul 3) este Dumnezeu Tatal – Dumnezeu Fiul – Sotul – Sotia – Copiii. Adam si Eva au fost sot si sotie. Sa spunem ca ordinea nasterii lui Adam si a Evei arata ordinea autoritatii in afara familiei este gresit. Ideea aceasta nu ia in seama intreaga Biblie. Galateni 3:28 ne spune ca nu mai exista parte barbateasca si parte femeiasca. Dar aceasta se aplica numai in afara familiei. Cand un om intra in legamantul casniciei, acesta isi asuma toate drepturile si responsabilitatile. Numai atunci, barbatul are dreptul sa-si foloseasca organele in mod sexual. Numai atunci femeia poate sa-si foloseasca darurile de la Dumnezeu pentru nasterea copiilor.

Ideea ca femeia devine femeie atunci cand se casatoreste nu este una noua, ci este cunoscuta inca de la Talmud – despre care am discutat – si de la Vechiul Testament unde o femeie necasatorita era numita domnisoara. in cultura ebraica cuvantul adresat unei fete necasatorite insemna “domnisoara” (termen folosit si in societatea noastra moderna), lucru care implica si faptul ca aceasta este fecioara. In zilele noastre aceasta ar presupune ca apelativul “domnisoara”, ar insemna in acelasi timp si “fecioara”, lucru valabil si pentru termenul folosit in lumea ebraica. In orice circumstanta acesta ar trebui sa fie intelesul, dar de cele mai multe ori nu este asa. (Din pacate, acesta este motivul pentru care evreii nu cred ca Vechiul Testament declara faptul ca cea care avea sa il aduca pe lume pe Mesia va concepe neaparat fara sa fi avut o relatie sexuala. Ei nu acorda astfel nici un fel de credit virginitatii Mariei ca fiind vreun semn ca Isus este Mesia.) Astazi se foloseste “domnisoara” pentru adresarea catre fetite si fete tinere pana in momentul in care acestea se casatoresc, cand apelativul se va schimba in “doamna”.

Deci, motivul pentru care intr-o nunta evreiasca fata intra fara sa aiba capul acoperit este simplu, ea era libera de autoritatea barbatilor. Dupa ceremonie ea isi acoperea capul ca semn al autoritatii sotului (Strack-Billerbeck).

Punctul Principal
Corintenii erau divizati in doua grupuri din punct de vedere teologic, pe de o parte cei ca Apolo si Petru care imbratisau libertatea pe care ne-o da Hristos (1:12) si de cealalta parte Pavel care trebuia sa lupte impotriva legaturilor stranse reprezentate de traditie si lege din cauza trecutului sau de lider in sinagoga. Mesajul lui Pavel este, da, aveti libertate in Hristos (9:19), dar n-o folositi ca sa pacatuiti (6:9-10), ca altii sa se poticneasca (8:9) sau ca altii sa nu se simta atrasi de Domnul din cauza acestor lucruri (9:20). Scopul vostru este sa-i atrageti pe ceilalti la libertatea lui Hristos si pentru ca sa realizati acest scop trebuie sa puneti limite in jurul libertatii voastre (9:19-24). O limita asupra libertatii voastre este ceea ce este acceptabil pentru oamenii pe care vreti sa-i castigati pentru Hristos.

Impreuna cu drepturile vin si responsabilitatile; femeile sunt responsabile pentru copiii lor (1Timotei 5:10,14), barbatii pentru intreaga familie (1Timotei 3:4,12). Chiar daca o femeie nu are sot, nu are dreptul sa curveasca si nici sa dea impresia ca este curva. O fata (necasatorita) are asupra ei ca autoritati: biserica si Dumnezeu (Matei 15:21-28, 1Timotei 3:5). O impresie rea asupra ei este o rusine asupra autoritatilor ei.

Punctul de vedere al lui Pavel este ca in ceea ce facem, nu trebuie sa actionam in cultura noastra ca sa facem de rusine sotul, sotia, Mirele (Hristos) sau mireasa (Biserica Lui). Mireasa lui Hristos a fost glorificata de El. Noi trebuie sa-L glorificam pe El si sa nu-L facem de rusine prin comportamentul nostru. De curand, oamenii din vest au reinceput sa expuna o parte a traditiei evreiesti prin acoperirea capului cu basmaua ca semn de respect pentru Dumnezeu. Au inlocuit cultura vestica cu cea estica. Desi acoperirea capului a reprezentat o traditie printre evrei pentru mii de ani, nu la fel stau lucrurile si pentru bisericile crestine din Apus.

Aplicare
“Vai de voi, invatatori ai Legii! Pentru ca voi ati pus mana pe cheia cunostintei: nici voi n-ati intrat, iar pe cei ce voiau sa intre, i-ati impiedicat sa intre.” (Luca 11:52).

Isus a luptat impotriva tiraniei multor legi pentru ca aceste legi aduc de la diavol deprimare, frica si o lipsa de initiativa si dragoste pentru oameni. La randul ei lipsa de initiativa este una dintre cele trei mari cauze ale saraciei (Landis D. The Poverty and Wealth of Nations – [Saracia si Avutia Natiunilor], Norton Publishers, 1997). Liderilor le place aceasta stare pentru ca oamenii depind mult de ei, iar ei se simt mai importanti. Aceasta sclavie si suferinta nu este de la Dumnezeu – care ne iubeste. Legalismul ii face pe oameni sa nu doreasca sa creasca spiritual (Bootsen R, Bower G, Crocker J, Hall E. Psychology Today – [Psihologia Astazi], New York: McGraw Hill, 1991, pagina 696). Oamenii eliberati prin Evanghelie au o dorinta mai mare pentru studiul Bibliei decat cei care se afla sub legea mortii.

Aceste cuvinte ale Domnului ne incurajeaza sa studiem, sa fim invatati si sa nu permitem altor persoane sa ne impiedice. Dupa ce ne-am deschis mintea, am descoperit substratul ideilor lui Pavel si al lui Dumnezeu prin patrunderea noastra in gandurile corintenilor, haideti sa ne intoarcem in Romania secolului XXI ca sa gasim aplicarea practica a versetelor acestea pentru gloria Lui. Am vazut ca mesajul lui Pavel a fost: “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu. Sa nu fiti pricina de pacatuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.” Ca raspuns la cultura lor, barbatii si-au descoperit capul, iar femeile si l-au acoperit. In cultura romaneasca, acoperitul capului nu are o mare semnificatie. Multe pocaite poarta basmaua, dar la fel fac si femeile in varsta. Din cauza reputatiei pocaitilor pentru lipsa de etica si neintelegere a Bibliei, crestinele au un motiv foarte bun sa nu poarte basmaua.

Evreicele si corintencele n-au purtat basmaua numai in adunare, asa cum este practicat astazi. De fapt, purtarea basmalei numai in biserica nu are nici o temelie biblica, insa harul lui Dumnezeu o permite. Daca va place sa va acoperiti capul, bratul sau piciorul in adunare, pe strada sau acasa, faceti-o. Dar daca o faceti, multumiti-i Domnului pentru harul Lui care a permis atat corintenilor, cat si voua sa faceti lucrul acesta si nu pentru ca cineva v-ar fi obligat la aceasta. Ca sa fie clar corintenilor, Pavel a introdus aceasta discutie cu cuvinte potrivite si pentru noi: “Deci, fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.”(1Corinteni 10:31)

In ultimii doua mii de ani nepurtarea basmalei in public a dus la pierderea publicitatii de acest fel pentru femei usoratice. In multumim lui Dumnezeu pentru acest lucru, altfel multe dintre femeile credincioase care poarta basma numai la biserica ar fi considerate astfel. Daca femeile poarta basma pe strada sau nu, au la indemana alte moduri in care pot sa arate cinstirea familiei si a lui Dumnezeu.

Daca cineva nu intelege cultura, gandurile lui Pavel si ale Duhului Sfant, nu va intelege nici pasajul acesta. Prin supunerea noastra fata de legile exegesis vom fi ajutati sa nu gresim. Daca nu intelegem legile sau nu ne supunem, vom pacatui cu sau fara voie.

Ce frumoasa ar fi lumea daca oamenii ar respecta Cuvantul lui Dumnezeu asa cum este el scris si nu asa cum vor ei sa-l auda. Trebuie sa primim lumina de la Domnul si sa ne supunem Cuvantului Sau asa cum este si nu cum asa vrem noi sa fie. Acesta este un exemplu bun pentru misionari si pentru fiecare om. Daca recunoastem ca Duhul Sfant locuieste in crestini, trebuie sa-I permitem sa-si faca lucrarea. Prea des oamenii nu inteleg Evanghelia libertatii (Iacov 1:25, Galateni 2:4) si a harului (Galateni 2:1-9) si cred ca sunt mai destepti decat Duhul Sfant. Aceasta este blasfemie! Trebuie sa-i ascultam cu mintea deschisa pe oamenii din alte culturi si sa nu credem ca putem face slujba Duhului Sfant mai bine decat El. Vai de oamenii cu credinta mica!! Cat de multa pace si armonie ar fi daca oamenii din alte culturi n-ar veni sa impuna legile lor celorlalti! Cat de multe persoane L-ar recunoaste pe Isus ca Print al Pacii si Domn al Domnilor daca slujitorii Lui ar exemplifica pacea si stapanirea Lui peste vietile lor!

Deci, daca acoperirea capului in adunare nu are o temelie biblica in cultura noastra si vedem pe cineva ca intra in adunare si isi acopera capul, ce trebuie facut? Biblia spune in Proverbe 29:19 si in Matei 28:20 ca putem sa-i invatam ce intelegem noi din Biblie. Acoperirea capului n-a fost mesajul de baza al lui Pavel in 1 Corinteni, ci unitatea trupului si o marturie buna pentru gloria miresei si a Mirelui. Deci, daca persoana nu accepta intelegerea noastra, harul Evangheliei in permite sa se imbrace cum vrea daca nu este o piatra de poticnire pentru altii. Dar, daca persoana da legea ca toti trebuie sa ne imbracam la fel ca ea, acea persoana trebuie tratata asa cum este scris in Matei 18, pentru ca oricine care aduce o alta evanghelie, care nu este Evanghelia lui Hristos, sa fie blestemat (Galateni 1:9). Dumnezeu este glorificat atunci cand Evanghelia Lui este predicata in adevar si cand mireasa Lui se supune si traieste o viata curata a iubirii. De-a lungul intregii istorii, sfintii Lui n-au nici un alt obicei (1 Corinteni 11:16). Slavit sa fie Numele Lui sfant!

Deci, istoria biblica ne spune ca esenta problemei in Corint era urmatoarea: acoperirea capului nu era ceva invatat din Biblie. Dar, pentru o femeie a nu-si acoperi capul insemna, in cultura lor, ca nu-i era credincioasa sotului ei. Vazand acest lucru, Pavel a vrut sa le spuna ca nu sunt sub o lege. Harul lui Dumnezeu se aplica si in modul in care slujim. “Cantati-I lui Dumnezeu o cantare noua!” (Psalm 149:1). Slava si rugaciunea catre Dumnezeu vin din inima si nu sunt facute mai slabe sau mai puternice prin ceea ce purtam in picioare sau pe cap.

Deci, ce facem noi in ceea ce le priveste pe cele care poarta basmaua in biserica si nu si in alte locuri? Chiar daca practica acest obicei, acest lucru nu are nici o temelie biblica, trebuie sa urmarim exemplul lui Pavel, Iacov si al altora: “daca cineva stie ceea ce este bine de facut si nu-l face, pacatuieste” (Iacov 4:17). Noi avem Duhul Sfant cel viu in noi sa ne calauzeasca (Luca 12:12). Trebuie sa respectam cu har credinta altor crestini cand nu este o vorba despre ceva de baza in Scriptura. Daca Pavel nu este sigur pentru toti ceilalti oameni, cum poate fi un om astazi hotarat pentru toti? Este clar ca fiecare trebuie sa ia o hotarate bazata pe cultura din care face parte.

Homeopatie, acupuntura, bioenergie, radiestezie, cristaloterapie si alte forme de medicina alternativa – o perspectiva crestina

Pentru că am văzut caţi oameni apeleaza la diferite “remedii alternative” (HOMEOPATIE,  ACUPUNCTURĂ,  BIOENERGIE, RADIESTEZIE,  CRISTALOTERAPIE), am hotarat sa postez un documentar foarte bine făcut de Radio Vocea Evangheliei şi cu care o să demontez ideea de “terapii alternative”. Culmea este ca auzi reclame la aceste “terapii” chiar pe posturi de radio creştine. Este dureros  ca  foarte mulţi creştini apeleaza la aceste asa zise remedii neluand in seama ceea ce spune Biblia despre acest lucru. Haideţi să vedem ce ne spune Cuvantul lui Dumnezeu despre aceste “remedii”.

HOMEOPATIE,  ACUPUNCTURĂ,  BIOENERGIE, RADIESTEZIE,  CRISTALOTERAPIE  SI  ALTE  FORME DE  MEDICINA  ALTERNATIVA

– o perspectivă creştină

Documentar

Radio Vocea Evangheliei

„Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni,

sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic”.

Iov, capitolul 13, versetul 4

„Nu căuta vindecare cu orice preţ.”

Iosif Ţon

Cuvânt înainte

În ultimele decenii am fost cu toţii martori la interesul crescând, manifestat atât de publicul larg, cât şi de lumea medicală, faţă de medicina alternativă. Aceasta cuprinde o ofertă bogată de terapii relativ cunoscute, cum ar fi: acupunctura, homeopatia, fitoterapia, reflexoterapia, osteopatia, aromoterapia, sau mai putin cunoscute, cum ar fi chiroterapia, bioenergia, medicina cuantică, medicina ayurvedică, cromoterapia, cristaloterapia, iridiologia, terapia cu remedii florale Bach, meloterapia, kinesiologia, neuralterapia, magnetoterapia, radiestezia, mezoterapia, shiatsu, Reiki etc.

Toate acestea asaltează pacientul român cu pretenţia, de puţine ori justificată, de a oferi vindecare, în mod special în acele situaţii în care medicina clasică nu (mai) are prea multe răspunsuri.

De ce există un interes atât de mare pentru aceste terapii? Explicaţia rezidă, fără îndoială, în modul în care a evoluat medicina clasică de-a lungul timpului. Dacă la începuturi medicul era şi terapeut şi confident al pacientului sau familiei, actualmente supraspecializarea, supratehnologizarea, sofisticarea, dar mai ales birocratizarea excesivă a medicinei face ca medicul să fie foarte ocupat şi distant, uneori chiar neinteresat de suferinţa subiectivă a pacientului şi în consecinţă să fie perceput mai puţin ca prieten şi mai mult ca expert.

Pacientul se îndreaptă, astfel, spre cel care îi oferă încredere, atingere consolatoare şi motivare pentru urmarea unui anumit tratament, spre cel care îi oferă, în primul rând, timpul său – terapeutul naturist.

Pe de altă parte, tratamentele disponibile în medicina clasică au evoluat suficient de mult pentru a crea aşteptări mari chiar şi în domeniile în care bolile rămân, totuşi, nevindecabile.

Medicamentele au, de asemenea, limitările lor, care sunt legate de toxicitatea directă, manifestată prin efectele secundare, de efectele adverse, uneori redutabile, sau de costurile din ce în ce mai mari.

Într-o societate care a ajuns să considere sănătatea ca fiind un drept inalienabil al oricărui individ, lipsa resurselor terapeutice în unele domenii medicale sau în anumite stadii ale bolii, devine, pentru consumatorul de servicii de sănătate un lucru inacceptabil, astfel încât căutarea unor alternative pare justificată.

De asemenea, nu este de neglijat nici nevoia de spiritualitate, pe care aceste terapii încearcă să o împlinească prin acea abordare holistică (în întregime – trup şi suflet – ca întreg) a individului. Pentru că ceea ce au în comun majoritatea acestor terapii este, în primul rând, faptul că, în general, sunt incluse şi prezentate nediscriminatoriu într-o ofertă mai largă, mai mult sau mai puţin explicită, împreună  cu  astrologia,  spiritismul,  ocultismul  Şi  filozofiile  orientale,  toate  fiind  parte  a  filozofiei  New  Age.

În al doilea rând, se remarcă faptul că sunt practicate, de foarte multe ori, de către persoane fără pregătire formală medicală şi care, în consecinţă, nu au înţelegerea mecanismelor de producere a bolilor şi practica elaborării unui diagnostic corect.

În al treilea rând, chiar şi atunci când aceste terapii sunt aplicate de către medici, se poate întâmpla ca pacientului să-i fie indusă ideea că tratamentul respectiv nu este eficient decât dacă el adoptă anumite convingeri legate de mecanismele de acţiune spirituală ale tratamentului respectiv. Aceasta în cel mai bun caz, pentru că, de multe ori ideile  Şi  practicile  oculte  ale  terapeutului  nici  măcar  nu  îi  sunt  dezvăluite  pacientului.

Toate aceste aspecte sunt ambalate convingător sub eticheta de „tratament naturist”, expresie care în accepţiunea generală înseamnă şi fără efecte dăunătoare, ceea ce este fals.

Ce probleme pun terapiile alternative creştinului autentic? Convingerea creştină, bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu, este că lumea spirituală există, dar că ea nu este neutră, şi că există nişte reguli după care putem evalua oferta spirituală, indiferent de unde provine aceasta.

Domnul Isus a spus foarte clar: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte” (Matei 12:30), iar apostolul Pavel, în 1 Tesaloniceni 5:21, şi apostolul Ioan, în 1 Ioan 4:1-2, ne îndeamnă la cultivarea discernământului spiritual legat de toate aspectele vieţii.

Acestea fiind spuse, este absolut necesară adresarea câtorva întrebări:

1. Care sunt tipurile de terapii alternative periculoase?

2. Cum putem să ştim care dintre ele sunt acceptabile?

3. Există criterii obiective, inspirate din Cuvântul lui

   Dumnezeu, după care putem evalua terapiile

    alternative?

4. În ce fel mă afectează sau ce implică din partea mea,

   din punct de vedere spiritual, acceptarea unui astfel de

    tratament?

5. Ce câştig şi ce pierd apelând la metode discutabile şi dovedite a

    fi fără efect, punându-mi încrederea în metode de vindecare

    dubioase?

6. Ce preţ sunt dispus să plătesc pentru sănătatea mea?

La aceste întrebări încearcă să răspundă cartea de faţă, într-o provocare pe care o adresează fiecărui cititor, la o informare şi evaluare corespunzătoare a ofertei terapeutice alternative.

Dr. Daniela Mariş, Bucureşti

Septembrie 2007

Din partea autorului

   Homeopatie, acupunctură, bioenergie, radiestezie etc. –

duhul şi puterea… cui?

            Încercăm să vă prezentăm pe scurt câteva pretinse „adevăruri” pe care le afirmă unele dintre aceste metode şi câteva principii pe care se bazează.

1. Radiestezia pretinde că există o „bancă de date universală”, din care orice om se poate servi după bunul plac cu orice informaţie, despre orice, din toate timpurile, cu condiţia să treacă în „starea de conştiinţă Alfa”, adică în transă, aşa cum procedează un radiestezist când pune un diagnostic. Această tehnică este de natură ocultă.

Apoi se susţine că OMUL  ESTE  ALCĂTUIT  DIN  MAI  MULTE  CORPURI – noesic, biosic, fizic – suprapuse şi paralele, conform antropozofiei lui Rudolf Steiner. Acesta este un principiu contrar definiţiei biblice a omului.

2. Acupunctura se bazează pe paradigma/MODELUL  ENERGETIC  AL  OMULUI,  DESCRIS  DE  TAOISM – RELIGIA  VECHILOR  CHINEZI.

„Iar legătura între acest adevăr ultim – Tao – şi fiinţa umană este realizată prin energia Chi, care permează corpul nostru prin 12 canale spirituale numite meridiane principale.

            În momentul în care fluxul acesta energetic care trece prin organismul nostru se blochează sau suferă o anormalitate sau un dezechilibru, în acel moment şi organismul fizic suferă.

            Iar cu această tehnică a acelor se intervine în respectivul loc unde s-a produs dezechilibrul şi se realizează redistribuirea energiei” (citat din Ernest Valea).

Dincolo de faptul că această filozofie nu se bazează pe Dumnezeul Bibliei, al Cărui nume este IEHOVA, avem de-a face cu o abordare anticreştină, deoarece principiul echilibrului energiilor YIN şi YANG spune că totul trebuie să fie în echilibru, adică  OMUL  TREBUIE  SĂ  SE  ARMONIZEZE  ŞI  CU  PRINCIPIUL  BINELUI  ŞI  CU  CEL  AL  RĂULUI,  CEEA  CE  DIN  PERSPECTIVĂ  CREŞTINĂ  ESTE  ABERANT!

Dacă ar fi să-i găsim acestei idei un corespondent în gândirea creştină, ar trebui să afirmăm ceva de genul:  „OMUL  AR  TREBUI SĂ  SE  ARMONIZEZE  ŞI  CU  DUMNEZEU  ŞI  CU  DIAVOLUL!”.

Acesta este, pe scurt, mecanismul pretins de acupunctură, care pretinde că reglează dezechilibrele energetice din trupul uman, dirijând „energiile universului” prin acele ace, care sunt ca un fel de „antene” de captare a energiilor cosmice, dirijându-le înspre interiorul trupului uman !

3. Homeopatia se bazează pe principiul: „Similia similibus curantur” sau „Cui pe cui se scoate”. Cu alte cuvinte, aşa cum afirmă homeopaţii: „Caută în tine însuţi. Cu aceste ‘remedii’ noi îţi transmitem doar o informaţie”.

Modul de preparare a remediilor homeopate – potenţare, dinamizare etc. – este o pretinsă încărcare cu „energii”, fără nici un fel de efect chimic sau fizic… Se vorbeşte din nou despre „energii” impersonale !!

Se vorbeşte despre Forţa vitală, Forţa vieţii, Energia universală a vieţii, Energie cosmică de vindecare, însă toate acestea sunt doar nişte simple speculaţii!

În noi NU există o „scânteie de dumnezeire”, care să ne poată ajuta să găsim resursele pentru vindecare în noi înşine, nici în remediile homeopate nu există nici un fel de informaţie – aşa cum pretind homeopaţii – care să înveţe corpul nostru cum să se vindece.

Ştiind că o singură celulă din corpul uman este mai complexă decât cel mai mare combinat chimic sau uzină construită de oameni, este ca şi cum ar pretinde cineva că rezultatul diluării unei picături de extract de „Coada şoricelului” în 1000 de litri de apă ar transmite unei mari uzine o informaţie care să o ajute să scape de faliment. Este o idee frumoasă J, dar fără nici un suport în practică.

……………………………………………………………………………………

Revenind la abordarea din punct de vedere creştin, NOI  AVEM  NEVOIE  DE  ALTCINEVA,  DIN  AFARA  ACESTEI  LUMI  –  AVEM  NEVOIE  DE  CRISTOS  CA  SĂ  NE  SALVEZE !

            Nu ne putem trage singuri de guler şi apoi să pretindem că noi înşine ne ridicăm în sus.

Este absolut clar că dacă cineva caută în sine însuşi, se prăbuşeşte acolo, deoarece Cristos spune:

                    „Căci din inimă ies gândurile rele,

                        uciderile, preacurviile, curviile,

                        furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele!” (Matei 15:19), iar Apostolul Pavel spune:

                    „Nimic bun nu locuieşte în mine” (Romani 7:18).

Aşadar această căutare în noi înşine – idee provenită de la Socrate – este o căutare disperată, fără rezultat, şi care ne duce la dezastru.

FĂRĂ  CRISTOS  SUNTEM  MORŢI !

4. Tehnica Reiki de punere a mâinilor – Un japonez – dr. Mikao Usui – a observat cum se roagă creştinii, punându-şi mâinile peste persoana bolnavă. Atunci el a iniţiat „tehnica Reiki de punere a mâinilor”, dar care nu se bazează pe relaţia personală a omului cu Dumnezeu, ci pe puterea bioenergetică din mâinile omului.

Este ca şi cum ai sări gardul în grădina lui Dumnezeu şi ai încerca să furi de acolo ce doreşti. Creştinismul spune clar că în absenţa credinţei în Dumnezeul Bibliei, simplul gest de punere a mâinilor nu are nici un efect.

…………………………………………………………………….

Este bine de precizat că o mare parte dintre produsele NATURALE, dacă sunt administrate corect, sunt bune şi folositoare omului. Mulţi oameni preferă să bea un ceai de muşeţel în loc de un medicament preparat chimic, de exemplu. Există atâtea plante binecuvântate, lăsate de Dumnezeu pentru oameni.

Însă treapta următoare – NATURISMUL – face deja apropierea de NEW  AGE,  la fel ca  ACUPUNCTURA,  HOMEOPATIA,  RADIESTEZIA,  BIOENERGIA,  CRISTALOTERAPIA  şi altele.

DAR ! Spiritualitatea creştină, adică închinarea înaintea Tatălui, în Numele Fiului Său Isus Cristos, prin puterea Duhului Sfânt, este  CU  TOTUL  ŞI  CU  TOTUL  ALTCEVA  DECÂT  SPIRITUALITATEA  NEW  AGE. Spiritualitatea  NEW  AGE  încearcă să-l pună pe om în legătură cu puteri oculte şi demonice.

Pe de altă parte, există creştini care practică aceste tehnici, având convingerea că nu se implică cu nimic în partea spirituală a lucrurilor.

Prof. dr. Iosif Ţon afirmă: „Nu poţi zice: ‘O practic numai până aici şi nu mă duc mai departe’. Pentru că, chiar dacă eu zic: ‘Preiau numai tehnica’ – tehnica aceea este produsul unui sistem de spirite rele.

            Tehnica în sine mă leagă de spiritele care au inventat-o. Aşa că mare atenţie pentru cei care cred că pot să preia  DOAR  tehnicile, fără să se implice sau să aibă legătură cu spiritele din spatele acestor tehnici.”

Romulus Câmpan spune: „Din păcate am auzit până şi creştini implicându-se în aşa ceva. Atunci când începem să GĂSIM  ALTERNATIVE  DUMNEZEULUI  ADEVĂRAT  ŞI  VIU, atunci am căzut în cea mai mare minciună, iar Satan este foarte bucuros că noi o luăm de bună”.

Desigur că avem mare nevoie de medicină şi de medici, dar când unii dintre aceştia încearcă în mod perfid să ne inoculeze puteri ale întunerecului, suntem datori să cercetăm lucrurile şi să ne oprim.

Scopul documentarului de faţă nu este o „vânătoare de vrăjitoare”, ci dorinţa de etică, chiar şi în aşa-numita „medicină alternativă”. Ce vreau să spun? Vreau să spun că dacă merg la Farmacie şi cumpăr Algocalmin, am pretenţia să NU mi se dea otravă în ambalaj de Algocalmin.

Cam aşa procedează medicii şi terapeuţii care folosesc medicina alternativă. Ei spun că nu ştiu exact ce este şi cum funcţionează, dar ţi-l vând pe Satan – culmea – pe banii tăi !! – îmbrăcat într-un ambalaj pe care scrie „dumnezeu”. Însă este vorba despre… dumnezeul veacului acestuia, care        le-a orbit ochii… adică diavolul sau Satan !

Este dezastruos să absolutizăm experienţa, chiar şi atunci când dă rezultate. Este dezastruos să căutăm principii creştine, chiar şi pe baza experienţelor „de mii de ani” ale medicinei chinezeşti, de exemplu.

„Ideea ‘Dacă mă vindecă, are dreptate!’ este falsă şi nocivă ! Şi vrăjitorii Egiptului au putut imita primele câteva minuni făcute de Moise, însă ei tot VRĂJITORI au rămas”, conchide Prof. dr. Iosif Ţon.

Pe de altă parte, nu vreau să cădem în bigotism şi „să aruncăm şi copilul odată cu apa din lighean”. Credem că este înţelept „să cercetăm toate lucrurile” şi să luăm ceea ce este bun, aşa cum ne învaţă Biblia.

Desigur că există şi ramuri absolut benefice ale medicinei alternative, cum ar fi, de exemplu, fitoterapia şi apiterapia (terapia cu extracte vegetale şi terapia cu produse derivate din miere).

Despre acestea, dr. Daniela Mariş spune:

            „În primul rând, ca şi creştini este bine să ne asigurăm că ele NU sunt oferite într-un context ocult [chiar dacă cei care ni le oferă – terapeuţi, practicieni, medici etc – au un crucifix mare pe perete sau rostesc fără probleme un „Tatăl nostru” – N.A.].

            În al doilea rând, înainte de a înghiţi orice extract din plante, trebuie să ne informăm despre calităţile lui, despre indicaţiile de administrare, doze, perioadă de administrare, efecte secundare, interacţiuni cu alte extracte din plante sau cu medicamentele luate concomitent, pentru că ‘natural’ nu înseamnă nici pe departe ‘lipsit de efecte secundare’.

Aceste informaţii trebuie actualizate permanent, pentru că studiile care se fac dovedesc că anumite extracte, în vogă la un anumit moment, pot ascunde efecte secundare devastatoare, necunoscute iniţial. Un exemplu în acest sens este tătăneasa, despre care s-a descoperit recent că este toxică hepatic.

Şi, de asemenea, trebuie să acordăm tratamentului cu extracte naturale locul pe care îl are, şi anume de tratament adjuvant, şi nu de tratament de primă linie, ca să ne scutim de multe dezamăgiri”.

Plantele sunt, într-adevăr, de foarte mult folos în practica medicală, lucru dovedit de-a lungul secolelor. Cu siguranţă că există multe comori nedescoperite încă în lumea vegetală, care pot fi de un real folos omenirii.

DAR !! Atunci când aceste remedii ne sunt oferite după ce au fost descântate, trecute prin ritualuri oculte, farmece şi vrăji, sau ne-au fost recomandate sub controlul spiritelor rele, cu ajutorul clarviziunii, prin metoda pendulului etc., atunci toate acestea au fost supuse unui contact cu duhurile celui rău, cu duhuri satanice, şi este înţelept  SĂ  FUGIM  de ele.

De ce poate fi ceva rău în astfel de practici, din moment ce şi alţi creştini folosesc astfel de remedii? Pentru că şi alţi creştini pot fi ignoranţi sau pur şi simplu nu-i interesează faptul că trăiesc în păcat dacă acceptă legătura cu astfel de practici.

Părerea mea este că ACUPUNCTURA,  HOMEOPATIA,  RADIESTEZIA,  BIOENERGIA*,  CRISTALOTERAPIA,  TEHNICA  REIKI  etc. funcţionează după principii străine creştinismului.

Asta nu ar fi încă nimic, deoarece nici în medicina alopată terapiile nu conţin nimic „creştinesc”, să spunem, în mod intrinsec. Însă aceste tehnici alternative, care vorbesc explicit despre vindecare cu ajutorul unor energii de factură necunoscută, se apropie foarte mult de „duhul si puterea Satanei”. Asta atunci când au rezultate. Când n-au nici măcar rezultate, rămân SIMPLE SPECULAŢII.

Fie ca Dumnezeu să ne dea înţelepciune să alegem ce este bine şi să ne ferim de orice pare a fi rău.                                                                                                                                                             Ioan Ciobotă

 

 

 

 

 

Homeopatie, acupunctură, bioenergie, radiestezie,                                                  cristaloterapie, etc.

Partea întâi

Reporter:

Domnule Ernest Valea, ce este medicina alternativă?

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Medicina alternativă este – după cum îi spune şi numele – o altă cale de vindecare, o cale ce refuză medicina clasică, bazată pe medicamente şi intervenţii brutale – cum spun adepţii ei – în organismul uman.

Se bazează pe principii străine medicinei clasice, principii care au o anumită legătură cu lucrurile spirituale, cu lucrurile de dincolo de lumea fizică. Principalele metode ale medicinei alternative ar fi :

1. Acupunctura şi reflexologia, ca metode derivate

din vechea medicină tradiţională chinezească;

2. Homeopatia;

3. Radiestezia;

4. Bioenergia;

şi altele mai puţin folosite, cum ar fi:

5. Tehnica Reiki de punere a mâinilor;

6. Cristaloterapia şi altele.

Reporter:

Homeopatia funcţionează pe baza unei aşa-zise „forţe vitale” care nu este definită, ne spun doi medici homeopaţi.

Dr. 1, homeopat:

Samuel Hahnemann a descoperit că în natură există o viaţă ascunsă în fiecare substanţă. Putem să mobilizăm şi să folosim această forţă dacă prelucrăm corect substanţa.

Diluţiile repetate şi sucursiunile remediilor homeopate duc la eliberarea unor energii uriaşe, cu proprietăţi curative, ţinând seama de „forţa vitală”, pentru că, din punct de vedere al terapiei homeopate, boala este un dezechilibru al acestei „forţe vitale”, care ne animă pe toţi.

Dr. 2, homeopat:

„Dinamisul” în homeopatie rămâne o denumire a unei forţe vitale care nu este definită neapărat, dar este considerată ca atare.

Reporter:

Nu ştim ce s-ar putea înţelege din definiţia nedefinită a acestui „dinamis” (sau „dynamis” în greacă). În Biblie Dumnezeu este definit  CLAR  ca fiind Creatorul universului şi totodată o Persoană cu care putem comunica şi cu care putem avea o relaţie personală, de genul Tată-fiu. Aşadar o posibilă concluzie este că acest „dinamis” nu are nimic de-a face cu Dumnezeul Bibliei.

Dar, ce ar putea fi, totuşi, această „forţă vitală” nedefinită, la care face apel homeopatia? Vom încerca să aflăm pe paginile care urmează.

Acum să menţionăm câteva lucruri despre o altă ramură a medicinei alternative, şi anume acupunctura.

Dr. 3, acupunctor:

Întâi şi întâi acupunctura trebuie să fie practicată după legile chinezeşti, iar legile chinezeşti au câteva principii, şi anume:

            1. intern-extern;

                        2. sus-jos;

                        3. cald-frig;

                        4. Yin şi Yang.

Aceste 4 principii contradictorii sunt cele prin intermediul cărora se poate pune diagnosticul şi se poate realiza o vedere clară asupra dereglării. În funcţie de acest diagnostic, se aplică apoi terapia cu ajutorul acelor.

Reporter:

Ce anume v-a atras spre acupunctură?

Dr. 3, acupunctor:

Enigma! Realmente enigma! Adică împungi cu acul în călcâi ca să îţi treacă o durere de cap. Asta nu poate s-o înţeleagă decât unul care pricepe tainele acupuncturii, respectiv reţeaua de meridiane, pentru că, practic, taina acupuncturii o reprezintă reţeaua de meridiane, care este uriaşă.

Reporter:

Doamnă, dumneavoastră folosiţi remedii homeopatice de peste 20 de ani. Nu ca specialist, ci doar ca simplu pacient. Vă pun aceeaşi întrebare: Ce energii intervin în procesul de vindecare, atunci când acesta are, totuşi, loc?

Pacientă 1, homeopatie:

Încă nu ştiu despre ce energii este vorba. Atâta ştiu că în primă fază, în clipa în care remediile respective încep să acţioneze, ele produc o agravare, după care începe încet-încet procesul de vindecare.

Culmea este că procesul este invers. Se atacă boala sau suferinţa cea mai recentă şi se merge treptat, descrescând, către o suferinţă mai veche. Într-un fel procesul este logic, dar, din păcate, OAMENII  DE  ŞTIINŢĂ             N-AU  ŞTIUT  SĂ  DEFINEASCĂ  ENERGIILE      RESPECTIVE.

Eu vreau să cred din toată inima că este vorba de Dumnezeu, care a pus aceste virtuţi în toată creaţia, în plante, în minerale, în animale. Şi nici nu-mi vine să cred că poate să fie o altă energie… malefică sau mai ştiu eu cum…

Reporter:

Dincolo de ceea ce vrem noi să credem sau ce ne place nouă să credem, care este adevărul din spatele acestor aparenţe?

Prof. dr. Iosif Ţon, pastor, absolvent al Universităţii

Oxford din Anglia:

Categoric nu te implica în aceste forme de medicină alternativă, pentru că vrând-nevrând ele te leagă de lumea spiritelor rele care au produs aceste alternative.

Fugi de ele şi refugiază-te în Domnul Isus. Prin Domnul Isus ascunde-ţi viaţa în Dumnezeu, iar prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ai toate energiile de care ai nevoie.

NU  CĂUTA  VINDECARE  CU  ORICE  PREŢ.

Romulus Câmpan:

Eu îmi aduc aminte când mergeam să mi se ghicească în cafea – cu asta am început. Prima mea introducere în lumea ocultului a fost cafeaua, ghicitul în cafea, plus nişte pene cu nişte mercur, ca să ne păzească familia de rău, stingerea de chibrite în apă etc.

Din păcate am auzit până şi creştini implicându-se în aşa ceva, iar apoi spun cu un aer aşa de nevinovat: „Nu ştim ce e, poate e fosfor sau altceva…”.

Când începem să găsim alternative Dumnezeului adevărat şi viu, atunci am căzut în cea mai mare minciună, pe care Satan este foarte bucuros că noi o luăm de bună.

Reporter:

În continuare vom aborda problema radiesteziei. Aici intervine o noţiune nouă, şi anume ceea ce ei numesc „banca de date universală”, aflată oarecum la cheremul oricui, spun radiesteziştii. Singura condiţie de acces la informaţiile acestei bănci este capacitatea de a intra în starea de transă.

Dar ce este mai interesant în concepţia lor este ideea că această bancă de date nu are nici un stăpân. Cum funcţionează, totuşi, radiestezia?

Radiestezist şi inforenergetician:

În mod conştient, adică în starea „beta”, se formulează cererea de informaţie, clară, fără echivoc, cum ar fi: „La ce adâncime este apă?”. Apoi se trece voit în subconştient, adică în starea „alfa”, când se emite un semnal.

Se face apel la „banca de date universală”, se recepţionează informaţia pe care operatorul o pune în evidenţă prin mişcarea instrumentului auxiliar, care poate fi pendul, baghetă sau ansă.

Se trece din nou în starea „beta”, adică a conştientului, pentru a interpreta informaţia dată de instrumentul auxiliar.

Deci, dacă avem acces la informaţiile acestea, avem posibilitatea de a cunoaşte totul, despre tot, din toate timpurile.

Reporter:

Dintotdeauna omul a dorit să cunoască totul, despre tot, din toate timpurile. Dar Dumnezeu Îşi atribuie această capacitate exclusiv doar  LUI  Însuşi.

În Biblie, prin profetul Isaia, capitolul 44, versetul 7, Dumnezeu spune: „Cine a făcut proorocii ca Mine, să spună şi să-Mi dovedească. De când am făcut pe oameni, din vremurile străvechi, să vestească viitorul şi ce are să se întâmple”.

Şi tot Dumnezeu Se adresează oamenilor, în capitolul 41 al cărţii Isaia, versetul 23: „Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei. Faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii”.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Intervenţia aceasta a spiritelor în radiestezie am putea să o asemănăm întrucâtva cu fenomenul care se produce în spiritism sub numele de „scriere automată”. Pe când în scrierea automată persoana este complet posedată şi îşi pierde conştiinţa de sine – nu ştie ce scrie – în diagnosticul radiestezic comunicarea rămâne conştientă, sau cel puţin aşa se vrea. Însă este important să reţinem că sursa sau diagnosticul vine din afară,  NU  vine din abilităţile terapetului, iar informaţia îi este transmisă de nişte entităţi din afara lui.

Reporter:

Informaţia îi este transmisă de duhurile demonice. Domnule Romulus Câmpan, înainte de a cunoaşte adevărul Mântuitorului Isus Cristos aţi fost implicat personal în sfera ocultului.

În Biblie scrie că diavolul este mincinos şi tatăl minciunii. Se primesc, totuşi, şi răspunsuri adevărate de la diavol şi de la duhurile necurate, duhurile celui rău, din moment ce ei sunt mincinoşi prin definiţie?

Romulus Câmpan:

Sigur că da. Pui întrebarea: „Sunt eu femeie?”.

Dacă eşti bărbat, ai răspunsul NU.

            „Sunt eu bărbat?” – ai răspunsul DA, în cazul în care eşti bărbat.

„Îmi trăiesc amândoi părinţii?”. Da.

„Mi-a murit vreun părinte?”. Nu.

„Mi-a murit bunica?” (care murise) – răspuns DA. Deci poţi să verifici, este ca şi cu poligraful, acelaşi lucru.

Reporter:

Deci nu a fost o intenţie de şarlatanie?

Romulus Câmpan:

NU, pentru că nu voiam să mă înşel pe mine însumi. Poţi să spui despre altcineva că s-o fi înşelând sau o fi înşelând el pe alţii, dar când este vorba despre tine însuţi, şi ajungi la concluzii mai „spirituale” şi mai „deştepte” decât cele cu care te ocupaseşi înainte, atunci ştii foarte bine că CINEVA  MIŞCĂ  PENDULUL…

Ştim că în afară de noi şi în afară de Dumnezeu, în această lume mai există şi duhuri pe care le cunoaştem sub numele de „diavoli” sau „demoni”.

Pentru cel care se îndepărtează de Dumnezeu, indiferent în ce direcţie se îndreaptă, tot una este. Direcţia în care mă îndepărtez de Dumnezeu este atât de neesenţială, din moment ce tragedia îndepărtării de Dumnezeu – şi s-ar putea a îndepărtării veşnice – este în curs…

Reporter:

Familia Tiriteu a renunţat la folosirea homeopatiei şi a remediilor homeopatice.

Daniel Tiriteu:

Fetiţa noastră cea mare – Rebeca – la vârsta de 3 ani şi câteva luni a început să aibă o mâncărime de piele. De obicei dimineaţa, după ce mânca, îi ieşeau pe corp nişte bubiţe mici, care după o jumătate de oră dispăreau.

Doctoriţa de familie ne-a spus să încercăm şi la homeopat. Ne-am zis să mergem să vedem exact ce se întâmplă, ce fel de consultaţii se dau acolo.

A fost o discuţie obişnuită, apoi ne-a prescris nişte medicamente. Am aflat despre modul cum sunt preparate, deci faptul că de la o anumită diluţie în sus nu mai există nici o explicaţie ştiinţifică, iar acea compoziţie de medicamente se făcea printr-o – spuneau ei – „energie cosmică”, idee care îşi are baza într-o filozofie păgână.

De asemenea, am aflat că medicul homeopat la care mergeam noi avea în spate o filozofie New Age, care este exact opusul credinţei noastre creştine. Noi credem într-un singur Dumnezeu, un Dumnezeu personal, care ne iubeşte şi cu care poţi avea o relaţie personală.

Pe baza acestor două lucruri – filozofia doctorului şi felul în care erau preparate medicamentele –  am decis să oprim complet tratamentul.

Reporter:

Care ar fi fost efectele de care v-aţi temut atunci când aţi decis să opriţi tratamentul?

Daniel Tiriteu:

În mod special ne-am temut de efectele spirituale. Aceste remedii homeopatice, care sunt preparate prin încărcarea cu acele energii cosmice, cum pretind ei, este foarte posibil să te expună spiritual la o influenţă demonică, la o stăpânire demonică.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Cred că nu putem neglija prezenţa anumitor entităţi sau spirite care ar putea mijloci această vindecare. De exemplu, radiestezistul este înconjurat, în momentul în care practică acea metodă de diagnostic, de „îngeri albi” sau de „spirite benefice”, numite aşa de către el.

De unde ştim că numai acestea sunt prezente? Deoarece el spune că toate celelalte au fost izgonite. El recunoaşte că există spirite bune şi rele, dar întotdeauna spune că cele rele au fost izgonite de acolo în momentul producerii diagnozei.

DAR!  Din moment ce radiestezistul operează pe sistemul de valori al lui Rudolf Steiner, care  nu  ARE    nimic  de-a  face  cu  doctrina  creŞtinĂ,  noi nu putem accepta pretenţia că spiritele acelea benefice sunt într-adevăr benefice.

Mai mult decât atât, se spune că spiritele acelea sunt cele care fac ansa sau pendulul să se mişte şi să pună diagnosticul corect. Deci rezultatul nu se datorează abilităţii radiestezistului, ci se datorează comunicării cu acele spirite prin care se transmite informaţia despre organele bolnave.

Deci intrăm undeva foarte adânc în tărâmul spiritual şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri.

Reporter:

Cum putem aborda medicina alternativă din punct de vedere etic şi din punctul de vedere al moralei creştine?

Dr. Ileana Radu, medic creştin:

Găsesc justificată toată explozia şi toată orientarea spre medicina alternativă în România, şi în mare parte aceasta este o reacţie la ceea ce nouă ne-a fost refuzat. O medicină foarte tehnologizată, o medicină foarte scumpă, o relaţie cât se poate de impersonală cu pacientul, toate acestea îi orientează şi pe medici şi pe pacienţi spre alte metode, spre alte abordări, spre alte paradigme.

În medicina tradiţională o consultaţie, în medie, durează 7 până la 10 minute. O consultaţie în medicina alternativă durează de multe ori 1 oră. Cred că orice pacient preferă un practician sau un medic curant care petrece 1 oră cu el, nu 7 minute, şi un medic care se interesează, dincolo de migrene, dincolo de durerea de stomac şi dincolo de palpitaţii, şi de alte coordonate ale vieţii lui personale, care astfel bineînţeles că are câştig de cauză.

Reporter:

Următorul intervievat practică bioenergia (bioenergoterapia) şi cristaloterapia – vindecarea cu ajutorul cristalelor. L-am întrebat ce vede atunci când pune un diagnostic.

Bioenergoterapeut şi „vindecător” cu ajutorul cristalelor:

Nu ştiu dacă ai auzit de „aura” umană. Aura se poate vedea şi se poate percepe tactil. În acest câmp, deci în aura umană, se poate lucra.

Aşa cum avem o anatomie fiziologică, avem şi o anatomie energetică. Ceea ce fac eu este să lucrez în vederea armonizării câmpului energetic.

Prof. dr. Iosif Ţon:

Dumnezeu a creat universul şi toate energiile care sunt în univers ar trebui să-I fie supuse Lui. Dar Dumnezeu, în suveranitatea Lui, a lăsat ca, pentru o vreme, aceste spirite revoltate să existe.

Modul în care înţeleg eu lucrurile, pe baza Sfintei Scripturi, este că atunci când Dumnezeu ne-a creat pe noi persoane, deci cu libertatea de a alege, Dumnezeu l-a lăsat pe diavolul să existe tocmai pentru a-i crea omului adevărata libertate. Eu nu am cu adevărat libertate decât atunci când am o alternativă.

Dumnezeu mi Se prezintă ca Dumnezeul Creator şi plin de dragoste, Dumnezeul adevărului, Dumnezeul bunătăţii, şi îmi spune: „Ia-Mă pe Mine, iubeşte-Mă pe Mine, fii al Meu şi fii ca Mine”. Dar tot El zice: „Am lăsat alături pe unul care-i totalmente opusul Meu, care-i nimicitorul, care e ura întrupată, care-i răutate, care-i nimicire.  Dacă-l vrei pe el, eşti liber să-l alegi pe el”.

Toate energiile lui Dumnezeu sunt concentrate în Duhul lui Dumnezeu – Duhul Sfânt. Eu am Duhul Sfânt numai dacă L-am primit pe Domnul Isus Cristos în viaţa mea, pentru că Duhul Sfânt e Duhul lui Cristos. Şi când am Duhul Sfânt, am toată energia dumnezeiască de care am nevoie.

Acum, vin aceşti oameni care zic: „Domnule, noi am descoperit nişte bănci de energie cosmică. Noi am descoperit nişte surse de energie”.

Este posibil !

DAR izvorul acelor energii este diavolul şi îngerii lui. Şi până la un loc ei pot să facă minuni, aşa cum s-a întâmplat cu Moise şi vrăjitorii din Egipt. Diavolul are o anumită putere, însă el are nişte limite, pentru că el nu este egal cu Dumnezeu. Diavolul este o persoană revoltată, pe care Dumnezeu îl lasă să existe pentru a crea libertate pentru noi, dar Dumnezeu întotdeauna îi pune limite: „Până aici şi nu mai departe !”.

Oamenii aceştia au reuşit cumva să intre în legătură cu aceste surse de energie, care nu sunt altceva decât spiritele celui rău – spiritele revoltate, împreună cu diavolul. Şi într-adevăr ei aduc energie, dar energia pe care o aduc ei este de esenţă demonică.

Reporter:

În remediile homeopatice, de la o anumită diluţie în sus nu mai rămâne nici măcar o singură moleculă de substanţă activă. Rămâne doar încărcătura spirituală, dinamizarea sau potenţarea de factură spirituală, aşa cum afirmă homeopaţii.

Dr. Ileana Radu, medic creştin:

Este recunoscut faptul că de multe ori diluţiile homeopatice se fac după un anumit ritual, rostindu-se anumite incantaţii, şi de cele mai multe ori într-un remediu nici nu mai există substanţa de origine.

Cu toate astea, remediile operează, pentru că – spune homeopatul – încărcătura lor este de factură spirituală. Atunci, vindecarea trebuie să aibă loc cu orice preţ?

Eu cred că vindecarea NU trebuie să aibă loc cu orice preţ, pentru că, de fapt, „preţul” îl plăteşte pacientul şi medicul care aplică remediul.

Intri într-o zonă în care pot să ţi se întâmple anumite lucruri pe care nu le controlezi nici tu, ca pacient, şi nici tu, ca medic.

Una dintre colegele mele, care practică bioenergia (bioenergoterapia), spune: „Ştiu că nu trebuie să mă ating de anumite tumori, pentru că energia negativă conţinută în acele tumori mă poate ataca pe mine. Şi mi s-a spus, şi maeştrii mei mi-au spus, pe ce domenii să nu intru, pentru că sunt vulnerabilă”.

Deci acolo este prezent un limbaj care anunţă ceva legat de lumea spiritelor, şi de cele mai multe ori, dacă ai discernământ şi dacă ai educaţie în acest domeniu, recunoşti tipare din magia albă sau neagră.

Daniel Tiriteu:

Le recomand cititorilor să treacă dincolo de aparenţe şi să gândească la rece.

Este  adevărat

că  ne  dorim  sănătate

mai  mult  decât  orice,

dar  să  nu  o  căutăm

cu  orice  preţ.

Să  nu  o căutăm

cu  preţul  sufletului.

Homeopatie, acupunctură, bioenergie, radiestezie,                                                  cristaloterapie, etc.

Partea a 2-a

Reporter:

Continuăm cu bioenergia sau bioenergoterapiile. Altfel spus – dirijarea „energiilor cosmice” spre pacientul bolnav, conform afirmaţiilor bioenergoterapeuţilor. Dar cum ajung unii oameni să aibă asemenea puteri?

Radiestezist şi inforenergetician:

Unii bioenergoterapeuţi posedă din naştere un corp energetic enorm – de 3 ori, de 10 ori sau chiar mai mare decât o persoană normală, putând să dirijeze cu uşurinţă energia către pacient, fără a fi necesară o altă încărcare. Aceştia, când ating vârsta pubertăţii, îşi descoperă aceste capacităţi întâmplător şi încep să practice treptat, la cererea celor din jur, tratamente bioenergetice, devenind bioenergoterapeuţi.

Persoanele obişnuite, cu un câmp energetic normal, pot trata şi ele prin metode bioenergetice sau radiestezice, dar au nevoie de o instruire din partea unor cunoscători, numiţi „iniţiaţi”, pentru a învăţa să se încarce şi să dirijeze în mod corespunzător energiile necesare la locul necesar.

Reporter:

La fel cum un creştin ştie de unde ştie ceea ce ştie, şi anume din Biblie, care a fost inspirată de Dumnezeu, fiind revelaţia dată de Dumnezeu oamenilor, la fel am putea să întrebăm: de unde ştie radiestezistul lucrurile pe care le afirmă?

Radiestezist şi inforenergetician:

Radiestezistul instruit a fost instruit de un cunoscător, de un învăţător care a avut această revelaţie care se transmite din om în om – totul vine de la Dumnezeu. Toate informaţiile, toate învăţăturile vin de la Dumnezeu.

Reporter:

Aşadar afirmaţi că cineva dintre radiestezişti a avut o revelaţie de la Dumnezeu, la fel cum au avut cei care au scris Biblia?!?

Radiestezist şi inforenergetician:

Da, absolut !

Reporter:

Dincolo de simple presupuneri sau speculaţii, ce spune Biblia despre aceste teorii legate de aceste energii cosmice nedefinite?

Dr. Ileana Radu, medic creştin:

Când ajungem exact la baze, la faptul că există aceste energii dirijate, pledoariile sunt inconsistente.

De cele mai multe ori este un fel de amestec de filozofie orientală, de teozofie şi de practici oculte, pe care, dacă le analizăm cu discernământ şi suntem şi educaţi şi instruiţi, putem să le detectăm.

Însă, pentru că uneori vindecarea are totuşi loc, iar pacientul se simte mai bine, colegii mei au spus: „Bănuim că sunt îngeri buni, bănuim că este o magie bună pentru că, de fapt, se întâmplă lucruri bune…”.

Reporter:

Este evident că dincolo de terapiile oferite de ramurile oculte ale medicinei alternative, cum sunt homeopatia, acupunctura, radiestezia sau bioenergia, dincolo de aceste false terapii există o încărcătură de factură spirituală. Atunci trebuie să căutăm vindecarea cu orice preţ?

În diverse interviuri pe care le-am avut cu medici care practică medicina alternativă, ei au recunoscut acest lucru, chiar dacă unii dintre ei nu pe înregistrare, ci doar în discuţii private, dar toţi au precizat că nu ştiu ce fel de spirite se află în spatele acestor lucruri.

Bănuiala este că se află spirite bune, bineînţeles. Iar pacientul spune: „Cel care vindecă are dreptate”.

Dr. Ileana Radu, medic creştin:

Pacientul spune că are dreptate, dar tot noi, ca practicieni, ne întâlnim cu situaţii în care, de exemplu, un pacient se duce la şedinţe de bioenergie pentru o criză evident ulceroasă – deci avea un ulcer gastro-duodenal dovedit prin toate mijloacele clasice de care ne folosim ca să punem un astfel de diagnostic.

În ulcerul gastro-duodenal, bineînţeles că stresul este o componentă majoră, iar pacientul a ales să meargă şi să facă şedinţe de bioenergie. După ce simptomatologia s-a ameliorat, el s-a sinucis. Soţia lui spunea că a fost aşa de modificat din punct de vedere psihic şi a dezvoltat o depresie neasistată şi neîngrijită, încât până la urmă s-a sinucis. Lucrurile acestea se spun mai puţin…

Există, de exemplu, multe incompatibilităţi între remediile herbaliste. Sau unele plante au un mare potenţial toxic. Sau este foarte riscant să faci anumite asocieri pe care nu le-a controlat şi nu le-a monitorizat nimeni.

Deci există riscuri. Şi acest risc probabil că ar trebui să şi-l asume mai ales practicianul, pentru că, chiar dacă aţi spus că unii nu au declarat pe înregistrare lucrurile acestea, toţi recunosc că este ceva… acolo… ceva din domeniul spiritelor…

Reporter:

Cum îşi tratează un bioenergoterapeut pacienţii?

Bioenergoterapeut şi „vindecător” cu ajutorul cristalelor:

În ceea ce mă priveşte, eu am o sensibilitate faţă de câmpul energetic uman sau animal, îl pot percepe vizual sau tactil, şi astfel îmi pot da seama de dizarmoniile sale.

Ceea ce se poate spune este că fiecare obiect, fiecare fiinţă animată este dotată şi cu un câmp energetic. Acest câmp există atât în interiorul, cât şi în exteriorul fiinţei. În momentul în care apar distorsiuni de câmp, apare şi boala în corpul fizic.

Pentru a rezolva această boală, trebuie să rezolvi armonia câmpului energetic, deci să dizolvi distorsiunile şi blocajele din câmpul energetic.

Reporter:

Maria Morariu a participat la simple cursuri de radiestezie şi a încercat să aprofundeze acest domeniu. Ce a înţeles acolo?

Maria Morariu:

Am ajuns să înţeleg la un moment dat că se poate intra în comunicare cu spiritele, dar mai târziu am găsit în Biblie – la vremea respectivă nu ştiam decât intuitiv, simţeam că nu este bine – am găsit în Biblie că  NU,  NU  asta este calea. Isus Cristos nu vrea să facem aşa ceva.

Şi cred că toate acestea sunt tehnici de înşelătorie. Amestecul acesta de 99% adevăr şi 1% minciună îl foloseşte tatăl minciunii, care este Satan, deci spiritul întunecat, pentru a ne abate de la singura cale care ne duce, de fapt, la Domnul Isus Cristos şi la Dumnezeu.

Reporter:

Cum putem şti că aceste lucruri sunt reale şi nu sunt doar nişte simple speculaţii, chiar dacă provin de la mari gânditori chinezi?

Dr. 3, acupunctor:

Da, întrebarea este foarte punctuală şi ca să ai acces la un răspuns trebuie să ai nişte cunoştinţe cu care să poţi să jonglezi. Faptul că există o energie nu mai este contestat de nimeni.

Reporter:

Vedem pe parcursul acestui documentar dacă într-adevăr nu contestă nimeni existenţa acestor energii, iar dacă acestea există, de unde vin.

În continuare, am întrebat o pacientă a unui medic homeopat ce crede despre tratamentul pe care îl urmează şi dacă, dincolo de conţinutul acestor produse, crede că există şi o intervenţie de natură spirituală.

Pacientă 2 homeopatie:

Nu ştiu. Poate că ar fi un pas înainte. Dacă ar fi aşa, ar fi foarte bine. Nu ştiu dacă toţi care vin aici fac o legătură chiar atât de serioasă, dar ştiu persoane care urmează Yoga şi vin aici ca pacienţi. Eu tot de la o yoghină am aflat. Deci mă gândesc că trebuie să existe o legătură serioasă, care are o bază, nu cred că e aiurea.

Romulus Câmpan:

Minciuna cea mai mare a diavolului este să-l ţină pe om într-o stare de acceptare a unei alternative la Dumnezeu. Asta este cea mai mare minciună.

Noi cunoaştem acel verset din Scriptură, care spune că diavolul este tatăl minciunii şi este mincinos şi ucigaş de la început – şi este perfect adevărat – însă nu cunoaştem dimensiunea reală a acestei afirmaţii a Scripturii în ceea ce-l priveşte pe Satan.

Cea mai mare minciună este că omul  NU  are nevoie de Dumnezeu. Ori toate aceste practici, care încearcă să-l lămurească pe om că există alternative la Dumnezeu – alternative care funcţionează uneori – sunt o minciună uriaşă. Unii spun: „Păi, merge – uite mie mi-a arătat tabla, mie mi-a arătat pendula, mie mi-a citit destinul în cafea etc.” şi atunci oamenii zic că funcţionează.

Eu am fost întotdeauna curios cu privire la viitor şi nu numai la viitor, ci eram curios şi cu privire la prezent. În loc să mă ocup de lucrurile „de sus”, mă ocupam de lucrurile „de jos” şi de cele şi de mai jos… adică începusem o căutare în ocult.

La început am citit horoscoape, apoi am continuat cu tot felul de tehnici de ghicire şi de punere de întrebări spiritelor, pentru a obţine răspunsuri concrete.

Apoi am continuat cu pendulul*, care îmi dădea răspunsuri mai mult sau mai puţin, însă destul de concrete… Puneam întrebări concrete şi primeam răspunsuri concrete.

Ceea ce mă deranja din ce în ce mai mult, era un sentiment de disperare şi de panică şi care însoţea toată comunicarea asta cu demonii – pentru că  ESTE  O  COMUNICARE  CU  DEMONII !

Reporter:

Ce te face să crezi că folosirea pendulului radiestezic sau alte astfel de tehnici constituie o comunicare cu demonii?

Romulus Câmpan:

Un om care nu este conştient că există o forţă ocultă care mişcă acel pendul poate să creadă că individul care se ocupă de pendul este un şarlatan. Şi atunci spune: „Lasă că ştiu eu, tu ţii pendulul şi îl învârţi tu cum vrei”.

Însă cei care s-au ocupat de aşa ceva, iar apoi au ajuns la cunoaşterea Dumnezeului mântuitor prin Domnul Isus Cristos, ştiu foarte bine că ne feream sau mă feream să mişc acel pendul, care începea să se rotească singur de la stânga la dreapta sau invers, în mod violent.

Deci nu era vorba de o mişcare a unui curent de aer sau o mişcare amplificată de un tremur al mâinilor, ci era o mişcare circulară, care se amplifica din ce în ce mai mult. La o întrebare consecutivă opusă celei anterioare, pendulul se mişca în direcţia inversă, adică mişcarea se oprea, apoi începea să se mişte în cealaltă parte.

Aşadar,  EU  NU  mişcam pendulul, în al doilea rând nu era nici un curent de aer care să-l mişte, iar în al treilea rând era o mişcare foarte clară, o mişcare coerentă, o mişcare indusă de cineva… sau ceva… este cumplit…

Reporter:

Deci nu era o intenţie de şarlatanie ?

Romulus Câmpan:

Nu, pentru că nu voiam să mă înşel pe mine însumi. Poţi spune despre altcineva că ar fi încercat să înşele pe alţii, dar când este vorba despre tine însuţi, şi ajungi la concluzii mai spirituale, atunci ştii foarte bine că  CINEVA  MIŞCĂ  PENDULUL…

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

De obicei un creştin apelează la asemenea metode de vindecare neştiind prea multe despre ele. Poate a auzit de la cineva că a fost vindecat sau că altuia i-a mers ceva mai bine şi încearcă şi el această variantă – mai ales că medicina în România este într-o stare precară, iar metodele acestea sunt ieftine şi uneori dau şi rezultate.

Dacă un creştin merge la aceşti terapeuţi, în necunoştinţă de cauză, mai ales fără să aibă prea multă încredere în aceste tehnici, probabil că rezultatele vor fi slabe.

Interesant este că rezultatele sunt cu atât mai bune cu cât încrederea pacientului în aceste terapii este mai mare. Pe de altă parte, cu cât vindecarea este mai profundă sau de mai mare amploare,  CEL  VINDECAT  ESTE  ATRAS  CĂTRE  SISTEMUL  DE  VALORI  AL  RESPECTIVEI  RAMURI  A  MEDICINEI  ALTERNATIVE,  adică spre modul în care acolo este definită persoana umană, Dumnezeu şi relaţia cu Dumnezeu.

Aici intervine adevăratul pericol. Pentru că, de exemplu, cineva care a fost diagnosticat corect şi vindecat folosind radiestezia şi bioenergia, va vrea să ştie mai multe despre ce sunt ele, cum definesc omul şi ce este energia care l-a vindecat.

Dorind să ştie mai mult, este introdus în doctrina ezoterică a corpurilor spirituale, a credinţei că avem în noi o scânteie divină, care este de aceeaşi natură cu Dumnezeu.

În momentul acela, credinţa lui începe deja să se clatine. Credinţa lui iese din doctrina creştină şi îmbrăţişează alte sisteme de valori.

Nu de puţine ori creştinii au ajuns să nu se mai poată ruga, să nu mai citească Biblia cu aceeaşi fervoare şi să simtă o înstrăinare faţă de adevăratul Dumnezeu, după ce au fost vindecaţi printr-o metodă a medicinei alternative.

Reporter:

Dumneavoastră folosiţi remedii homeopatice. În ce măsură acestea v-au fost de folos?

Pacientă 1, homeopatie:

Eu mă tratez homeopatic pentru că am avut o criză de dischinezie biliară şi n-am vrut să mă operez în spital. Astfel am ajuns la acest tratament alternativ.

Am fost fermecată. Mi-a dat chelidonium, care este rostopască. Acestea erau nişte bobiţe infinitezimale şi am fost fermecată de efectul miraculos pe care l-a avut asupra mea tratamentul respectiv. În 2 săptămâni au cedat crizele acelea puternice de dischinezie biliară şi am început să mă simt bine.

După aceea, o lungă perioadă de timp n-am mai avut absolut nimic, nici nu mai ştiam că am vezică biliară.

Atunci am început să citesc şi să mă interesez mai mult de această ştiinţă sau artă a vindecării…

Reporter:

Prof. dr. Iosif Ţon a avut o experienţă personală cu una dintre aceste tehnici ale medicinei alternative.

Prof. dr. Iosif Ţon:

Într-o biserică era o doamnă care practica presopunctura şi masajul la tălpi. Eu mă simţeam puţin obosit şi m-am gândit că ar fi bine să-mi facă un masaj.

Am chemat-o şi, după ce mi-a făcut masajul la tălpi, am observat-o că închide ochii, întinde mâinile spre genunchii mei, apoi cu ochii închişi începe să-şi retragă mâinile până la tălpi, apoi să-şi scuture mâinile…      Atunci i-am spus:

            „Ce faci ?”.

            „Asta-i bioenergie” mi-a răspuns ea.

Am lăsat-o atunci să văd ce face, unde ajunge.

Apoi am început o discuţie cu ea despre implicarea spirituală. A reacţionat imediat:

            „A, toate acestea sunt făcute cu Dumnezeu” şi îi

dădea înainte cu Dumnezeu şi Dumnezeu…

La un moment dat i-am spus:

            „Dar de ce nu-L aminteşti pe Domnul Isus?

              Observ că niciodată nu-L pomeneşti pe

              Domnul Isus Cristos, ci numai pe Dumnezeu”.

Ea mi-a răspuns:

„Păi, da’ ce, Isus nu-I Dumnezeu?”

Am continuat:

„Ba da, dar tu nu ai nimic de-a face cu Domnul

              Isus Cristos. Şi dacă n-ai nimic de-a face cu

              Domnul Isus, tu nu ai legătură cu adevăratul

              Dumnezeu.

                        Adu-L pe Domnul Isus în centrul gândirii

                        tale şi în centrul vieţii tale, pentru că

                        dumnezeul cu care te lauzi tu nu este

                        adevăratul Dumnezeu”.

Acesta este cazul unei credincioase – ea era membră în Biserică. Ea pretindea că este o fiică a lui Dumnezeu, dar când am discutat despre Domnul Isus, s-a tulburat şi a plecat.

Ce spune aceasta în mod clar? Că dumnezeul despre care vorbea ea nu este adevăratul Dumnezeu, pentru că la adevăratul Dumnezeu ajungem  NUMAI  prin Domnul Isus.

Reporter:

Domnule doctor, aţi spus că vedeţi că omul se vindecă şi respectaţi această forţă divină care dă vindecarea. Ce intuiţi, ce energie este implicată acolo ca să vindece? Ceva trebuie să acţioneze, totuşi. Ce intră acolo ca să vindece?

Dr. 2, homeopat:

Nu ştiu ! Şi nici nu fac teorii asupra acestui lucru. Eu respect „corola de minuni a lumii”. Mie mi-e de-ajuns că merge…

Reporter:

Ce succese aţi avut şi ce afecţiuni aţi tratat până acum?

Dr. 2, homeopat:

Există câteva afecţiuni care pot fi vindecate doar prin homeopatie. Care sunt acele afecţiuni? Sunt afecţiunile „stranii”, cele în care apar simptome curioase, cele care nu pot fi bine încadrate într-un diagnostic alopat. Acolo alopatia, care lucrează mereu şi mereu cu diagnosticul ca şi cum ar fi un pat al lui Procust, este neputincioasă.

„Lărgirea” în domeniu, pe care o face homeopatia, este de multe ori singura şansă. Vă dau un exemplu: migrenele. Migrenele sunt netratabile sau prost tratabile cu alopatia. Şi sunt înspăimântător de chinuitoare.

Apoi infecţiile repetate ale copiilor. Copiii noştri iau în 2 ani mai multe antibiotice decât am luat noi toată viaţa.

De asemenea, micile probleme somato-psihice sau chiar boli alergice, cum este astmul bronşic şi multe alte boli.

Reporter:

Ce informaţie se transmite, informaţie care să ajute la vindecarea pacientului?

Dr. 2, homeopat:

Aici este foarte interesant. Se transmite informaţia pe care planta respectivă sau mineralul respectiv sau „remediul”, cum îl numim noi, o are înmagazinată în sine şi care se manifestă ca şi simptome atunci când este administrată oamenilor sănătoşi.

Reporter:

Pentru remediile homeopatice întrebarea apare atunci când se prescriu remedii cu potenţe mai mari de 30, 50 sau 100, în care, din punct de vedere chimic, nu mai există nici o moleculă de substanţă activă. Ce rămâne totuşi acolo ca să-l ajute pe pacient?

Dr. 2, homeopat:

Vedeţi dumneavoastră, fotonii sunt nişte particule atât de mici încât practic sunt incomensurabili, şi totuşi, tot ce se întâmplă în jurul nostru se datorează lor. Ceea ce este mic poate să determine ceea ce este mare, şi nu neapărat invers.

Această teorie nesfârşită în legătură cu dozele infinitezimale reflectă doar incapacitatea gândirii noastre mecaniciste de a înţelege subtilităţile materiei.

Pentru un informatician homeopatia nu reprezintă nici un fel de problemă.

În ceea ce aveţi dumneavoastră în acest reportofon, pe un disc de câţiva centimetri, înmagazinaţi 2 sau 3 ore de înregistrare şi apoi această înregistrare devine un fişier, care este o iconiţă undeva pe un calculator.

Care este problema? Este complet fals felul în care se pune problema. Felul în care paradigma medicală actuală priveşte homeopatia este completamente fals şi nu ţine cont de faptul că trăim în era cibernetică.

Reporter:

Mă refer la faptul că dincolo de substanţa activă, rămâne o încărcătură spirituală acolo !

Dr. 2, homeopat:

Nu se ştie ce rămâne. Cert este că rămâne ceva şi acţionează…

Reporter:

Doamnă doctor, pentru această informaţie care rămâne în substanţă, despre ce fel de încărcătură este vorba? Este vorba despre o încărcătură spirituală, este vorba despre o încărcătură energetică, ce rămâne în acel remediu?

Dr. 1, homeopat:

Este foarte greu să defineşti cât este spiritual, cât este informaţie şi cât este energie. Pentru că întotdeauna când te rogi, spui: „Lumea văzută şi nevăzută”. Ori lumea aceasta văzută este doar ceea ce percepem noi cu ochiul. Nu înseamnă că altceva nu există. Cu ochiul percepi doar ceea ce este sub viteza luminii, care este, de fapt, o energie condensată. Tot ceea ce depăşeşte această viteză a luminii, nu se mai percepe cu ochiul, dar asta nu înseamnă că nu există.

Reporter:

O întrebare care se ridică în cazul homeopatiei este atunci când remediul depăşeşte diluţia 6 centezimală. Ce rămâne, pentru că din punct de vedere al substanţei chimice nu mai există nici o moleculă din substanţa activă iniţială?

Dr. 1, homeopat:

Este „energia informaţională”, care intră în rezonanţă şi în vibraţie cu aceste mecanisme subtile ale organismului şi ea este cea care vindecă. Este cea care stimulează „Forţa vitală”.

Foarte mulţi ani nu a putut fi definită. Secolele 19 şi 20, prin excelenţă, au fost secole în care s-au dezvoltat foarte mult mecanica şi ştiinţele tehnice. Probabil că acest secol 21 ne va lămuri foarte multe lucruri, inclusiv cele legate de energiile subtile, pe care va reuşi să le demonstreze. Atunci o să pot spune: „Da, asta se întâmplă!”.

Reporter:

În concluzie, cei care au legătură cu medicina alternativă – medici, practicieni sau simpli pacienţi – afirmă că acolo există anumite energii pe care ei le invocă şi care acţionează. Care ar putea fi sursa acestor energii?

Prof. dr. Iosif Ţon:

Cei mai mulţi dintre cei care practică astăzi aceste lucruri îţi vor spune:

            „Da, eu sunt în legătură cu aceste spirite. Ele

              nu sunt malefice”, adaugă ei.

                        „Ele sunt spirite ajutătoare. Deci e bine

                         să mă cuplez cu ele pentru că mă

                         încarc cu energie.

              Eu doar îţi dăruiesc energia cu

              care m-au încărcat aceste spirite”.

Vreau să stabilim clar următorul lucru: singurul nostru contact cu lumea spirituală trebuie să fie contactul cu Dumnezeul Sfintei Scripturi. Iar contactul cu Dumnezeul Sfintei Scripturi se realizează numai prin Domnul Isus Cristos. Orice altă intrare în lumea spirituală, în lumea spiritelor, este interzisă de Dumnezeu.

Ghicitori, vindecători, vrăjitori, magie albă sau neagră – indiferent ce e, Dumnezeu ne interzice categoric să avem vreo legătură cu oricare dintre acestea.

Reporter:

Dar din punct de vedere tehnic sunt posibile !

Prof. dr. Iosif Ţon:

Sunt posibile, sigur că da ! De aceea le interzice Dumnezeu, că dacă Dumnezeu nu le-ar interzice, ne-ar spune: „Nu sunt reale, sunt jocuri de copii sau sunt fantezii şi n-au în ele nimic malefic”. Şi Dumnezeu n-ar fi insistat atât de mult în Sfânta Scriptură să ne interzică orice legătură cu această lume spirituală.

Această lume spirituală este lumea spiritelor rele, a spiritelor care s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu, a spiritelor care doresc să ne acapareze, să ne stăpânească, să ne înăbuşe şi în final să ne ducă cu ele în ceea ce Domnul Isus spune:

            „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor,

              în focul cel veşnic,

                        care a fost pregătit diavolului

                        şi îngerilor lui”.

Toate spiritele acestea sunt îngerii diavolului. Ei alcătuiesc un sistem întreg de lume spirituală, pe care Domnul Isus l-a numit „Diavolul şi îngerii lui”.

Prin urmare, orice contact cu aceste spirite este TOTAL interzis de Dumnezeu.

Dar acest contact este real, este posibil – aceste spirite există, însă ele sunt malefice, adică sunt răufăcătoare şi au interesul final să ne ducă şi pe noi în focul cel veşnic.

Homeopatie, acupunctură, bioenergie, radiestezie,                                                  cristaloterapie, etc.

Partea a 3-a

Reporter:

Vorbim despre homeopatie, radiestezie, acupunctură, reflexoterapie sau presopunctură, bioenergie, cristaloterapie şi alte tehnici asemănătoare.

În ce măsură aceste tehnici pot fi de folos şi în ce măsură pot fi dăunătoare?

Prof. dr. Iosif Ţon:

Tehnica în sine mă leagă de spiritele acelea care au inventat-o şi care au introdus-o. Aşa că mare atenţie pentru cei care cred că pot să preia doar tehnicile, dar să nu aibă legătură cu spiritele care au inventat aceste tehnici.

Reporter:

Ce este radiestezia şi cum funcţionează?

Radiestezist şi inforenergetician:

Se poate spune că radiestezia este arta de a utiliza indicatoarele radiestezice, făcând să intervină voluntar activitatea  INCONŞTIENTĂ,  pentru a ajuta la descoperirea a tot ce este ascuns facultăţilor normale ale individului.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

În aproape toate cazurile – şi aceasta ar trebui să ne atragă atenţia – persoana umană este definită altfel decât în creştinism.

Omul este definit fie ca o entitate energetică, fie ca o sumă de mai multe corpuri, din care unul singur este cel pe care îl ştim în mod tradiţional ca fiind trupul fizic, fie ca o părticică din „energia universală”.

Faţă de creştinism, unde se spune că omul este o fiinţă personală, creată cu personalitate, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi care îşi găseşte „energia” – ca să folosesc acelaşi termen – în Dumnezeu, adică NU poate subzista prin sine însuşi, ci numai prin harul lui Dumnezeu, diferenţa este colosală.

Reporter:

Vindecarea trebuie să aibă loc cu orice preţ ?

Dr. Ileana Radu, medic creştin:

Un medic responsabil şi care practică medicina cu o atitudine etică, trebuie să se gândească la acest „preţ”.

Este aproape ciudat că unii doctori sau unii oameni educaţi cred că există Dumnezeu – poate un dumnezeu aşa, de tipul unei idei abstracte sau un dumnezeu care este o forţă universală sau o energie universală, dar când este vorba despre diavol, unii dintre ei nu cred că există şi diavol.

Reporter Cosmin Ciui:

Are vreun rol Cristos în procesul de vindecare a unei persoane?

Bioenergoterapeut şi „vindecător” cu ajutorul cristalelor:

Persoana care se doreşte vindecată energetic este bine să fie cât mai aproape de credinţă şi să Îl aibă pe Domnul Isus Cristos în suflet.

Reporter Cosmin Ciui:

Cât de importantă este credinţa unei persoane pentru vindecarea ei? Vindecarea este direct proporţională cu credinţa persoanei?

Bioenergoterapeut şi „vindecător” cu ajutorul cristalelor:

Există aşa-numita „vindecare prin credinţă” – sunt persoane care se pot autovindeca doar prin credinţă.

Apoi există persoane care sunt ajutate de această credinţă care creează un suport între acestea şi terapeut.

Şi există persoane total necredincioase, dar cu care totuşi se poate lucra prin credinţa terapeutului.

Reporter:

Care sunt implicaţiile spirituale în homeopatie?

Dr. 2, homeopat:

Ceea ce este „forţă vindecătoare” în om, este numit „dinamis” şi este de natură – spune Hahnemann – „de nenumit”, de natură divină.

Este important faptul că medicamentele homeopatice, remediile homeopatice nu provoacă o acţiune la modul direct în organism, ci iscă o reacţie care este individuală şi care pune în mişcare „forţa vitală” a persoanei. Această „forţă vitală” a persoanei este în acelaşi timp şi forţa vindecătoare, şi ea este de natură divină.

Reporter:

Există cumva un sistem ideologic în homeopatie în legătură cu Dumnezeu sau Isus Cristos ?

Cum este definit Dumnezeu – este o forţă divină, este o Persoană sau este o energie?

Dr. 2, homeopat:

Dumnezeu este o forţă divină. Homeopatia este o disciplină pur medicală, deşi „forţa vindecătoare” este considerată de natură divină. În multe scrieri homeopatice o să găsiţi invocat numele lui Dumnezeu, dar, fiind o disciplină ştiinţifică, nu are o legătură directă.

Reporter:

Până acum aţi spus că în homeopatie vindecarea nu este produsă de nimic fizic sau din lumea aceasta, ci de o forţă divină. Acum spuneţi că, de fapt, homeopatia este o disciplină pur medicală, fără nici o legătură cu vreo forţă sau entitate din afara celor cunoscute. Este o contradicţie între afirmaţiile dumneavoastră.

Reporter:

Biblia Îl defineşte pe Dumnezeu ca fiind o Persoană, cu care se poate comunica în mod direct. Omul poate aduce laude sau cereri înaintea lui Dumnezeu, poate să stea de vorbă cu Dumnezeu, iar Dumnezeu îi răspunde în mod     direct, prin Duhul Sfânt.

Şi Maria Morariu L-a căutat cu ardoare pe Dumnezeu şi această relaţie personală cu El. Chiar dacă era sinceră în căutările ei, ea a căutat această cunoaştere şi comunicare într-un loc greşit.

Maria Morariu:

La un moment dat a existat o invazie de literatură şi de persoane care se ocupau cu tot soiul de tehnici de percepere a acestui „suprasensibil”, a „metafizicului”.

Una dintre aceste tehnici era radiestezia. Am zis: „Doamne, vreau să văd, vreau să încerc, ce-i asta, cum e, ajung la Tine, ce fac, cum se întâmplă?”.

Am mers la acele cursuri şi, dacă e să o luăm de la început, ceea ce se numeşte intuiţie sau glasul inimii – instinctul – am simţit o barieră, o reţinere în clipa în care l-am cunoscut pe acel om.

Dar el prezenta nişte informaţii destul de logice şi documentate. Faptul că există spiritul, există sufletul, nu putem nega – percepţiile acestea la avem cu toţii în noi – dar modul în care intrăm în comunicare, pe care acest om îl prezenta, folosind acea bară metalică numită „ansă”, mi se părea suspect.

Prin aceste cursuri, prezentate cu o „ansă”, cu un „raportor”, cu tot felul de grafice şi scheme, puteai să evaluezi în funcţie de cum se mişca ansa în mâinile tale – la ce nivel sub pământ se află izvoare sau metale rare sau ce anume doreai să cauţi.

La un moment dat am zis: „Ceva nu este în ordine cu tehnica aceasta, ceva nu este în ordine aici”. Simţeam că ceva nu este în ordine, că nu este, de fapt, ceea ce eu doream să caut.

Şi faptul că informaţiile prezentate la acele cursuri erau amestecate – cursurile începeau cu o rugăciune – şi erau prezentate multe citate din Biblie, toate acestea erau folosite de acel om tocmai pentru a învinge orice reticenţă din partea unor persoane care erau credincioase şi care căutau, în mod sincer, comunicarea cu Dumnezeu.

Dar, la un moment dat, intuiţia mea a fost mai puternică decât nevoia de a şti şi de a cunoaşte, şi am simţit că orgoliul şi mândria, toate aceste lucruri bine mascate în acea persoană şi în altele din anturajul său, nu puteau fi de la Dumnezeu.

Deci o persoană care este un maestru şi care trebuie să ne înveţe pe noi, dar care are asemenea „tare” de caracter, nu poate să fie după voia lui Dumnezeu.

Reporter:

Cum circulă „energiile universului” prin om sau cum s-ar putea creiona aceste energii, conform definiţiilor din acupunctură?

Ce sunt aceste „energii” – un flux de particule, o reverberaţie de unde, un flux de spirite?

Dr. 3, acupunctor:

Energia este o undă cuantică, o vibraţie. Vă dau un exemplu: la baza gâtului se găsesc o serie de puncte care fac un cerc la nivelul bazei gâtului, care se numesc în acupunctură „ferestrele cerului”.

Aceste „ferestre ale cerului” pot să fie uneori obstruate, blocate. Atunci individul are fie o durere de cap imensă, pentru că energia care urcă nu mai coboară şi parcă se umflă ca un balon în care sufli, fie are senzaţia de ameţeală, de cap gol, palid, semn că energia nu urcă prin aceste ferestre, nu poate să urce prin „ferestrele cerului”, care sunt o barieră.

Dar această barieră este selectivă, desigur, şi lasă să treacă ceea ce trebuie şi când trebuie, şi nu lasă să treacă atunci când nu trebuie să lase.

Deci faptul că există o energie care circulă, este foarte clar. În clipa în care ai dat drumul la „robinetul” reprezentat de „ferestrele cerului”, în câteva secunde individul zice: „Îmi este mult mai uşor capul, mult mai uşor”.

Este clar că nu poate fi vorba decât de o energie care nu poate fi cuantificabilă niciodată.

Reporter:

Cum se integrează omul în univers?

Dr. 3, acupunctor:

În medicina chinezească nici nu se concepe altfel această idee decât de integrare a omului în univers, considerând fiecare părticică a lui ca fiind împărţită în 3 părţi: cer, om, pământ.

De exemplu, capul este împărţit în 3 părţi – zona calotei craniene este cerul, zona masivului facial este omul şi zona mandibulară este pământul. La torace, zona superioară este cer, zona mijlocie este om şi zona inferioară este pământ.

Dacă este să considerăm întregul organism, atunci capul este cerul, trunchiul este omul şi picioarele sunt pământul. Deci nu există în filozofia chinezească o altfel de gândire decât de integrare pură şi absolut completă a omului în univers.

Reporter:

Romulus, tu ai cochetat o vreme cu practici de natură ocultă. Se crede că există, totuşi, cazuri de vindecare.

Pendulul dă uneori răspunsuri corecte la anumite întrebări, chiar legate de diagnosticul unor boli. Cel care practică metoda respectivă poate întreba pendulul despre anumite boli.

Dincolo de minciuna care spune că „cel care vindecă are dreptate”, crezi că ar fi indicat pentru un creştin să nu apeleze sub nici o formă la astfel de practici, chiar dacă i-ar aduce vindecare?

Romulus Câmpan:

Răspunsul este: un creştin să  NU  apeleze sub nici o formă şi pentru nici un motiv la serviciile oricât de credibile ale unui individ sau ale unei individe care, chiar dacă încearcă să se apere cu Numele lui Dumnezeu, de fapt, ei lucrează cu forţe demonice, oculte.

Deci să nu aibă nimic de-a face un creştin cu aşa ceva, pentru că astfel calcă pe un tărâm interzis şi va trebui să suporte consecinţele.

Nu are ce să caute un creştin la aşa ceva, deoarece Scriptura spune în mod clar că nu are ce să caute omul la alţi dumnezei.

Reporter:

În cazul ceaiurilor din plante, efectul este explicabil pe baza substanţelor chimice conţinute de acele plante.

Însă în remediile homeopatice cu diluţii mari nu mai există nici o moleculă de substanţă activă, atunci când diluarea (potenţarea sau diluţia) substanţei de bază trece de D24, respectiv de Numărul lui Avogadro, care este 6×10 la puterea 23. Rămâne doar „potenţarea” de natură spirituală, aşa cum o definesc homeopaţii.

Pacientă 1, homeopatie:

Da, aşa este. Este doar informaţia în legătură cu ceea ce provoacă acel remediu în organism.

Reporter:

Cei care prescriu aceste remedii cu diluţii mari, în care rămâne doar potenţarea de natură spirituală, ce explicaţii oferă, ce energie spirituală există în acel remediu homeopatic?

Pacientă 1, homeopatie:

Este exclus să nu observi că există o forţă mai puternică şi mai mare decât forţa omenească în aceste remedii.

Eu de 20 de ani n-am mai luat nici măcar o aspirină, datorită tratamentului homeopatic, iar pe copiii mei la fel i-am tratat – homeopatic. Mi se pare o metodă extraordinar de eficace.

Prof. dr. Iosif Ţon:

Din experienţa pe care am avut-o eu până acum cu bioenergia şi cu alte practici, am văzut că fraţii noştri  N-AU  DISCERNĂMÂNT  şi fără să-şi dea seama, zic:

            „Dacă aici se vorbeşte de Dumnezeu, mă duc şi eu, că doar toţi vorbesc despre Dumnezeu”.

Dar ei nu văd că, fiind absent Domnul Isus Cristos de acolo, dumnezeul despre care vorbesc acei oameni nu este Dumnezeul Bibliei, Dumnezeul adevărat, ci este „dumnezeul veacului acestuia”.

Uitaţi-vă în Biblie, la 2 Corinteni capitolul 4, versetul 4, unde spune că „dumnezeul veacului acestuia” le-a orbit mintea necredincioasă, „ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu”.

Când nu-L mai vezi pe Domnul Isus Cristos şi în El toată gloria lui Dumnezeu, atunci ţie dumnezeul veacului acestuia ţi-a orbit ochii.

Reporter:

Ce sugestie aveţi pentru cititorii care nu sunt prea familiarizaţi cu noţiunile teologice sau cu cele de medicină alternativă?

Prof. dr. Iosif Ţon:

În primul rând, împacă-te clar cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Cristos. Cere-I Domnului Isus să vină necondiţionat în viaţa ta. Lasă-L pe El să spele tot ce-i rău acolo şi să schimbe tot ce nu-I place Lui în tine. Să scoată afară tot ce e rău acolo.

Cere-I să rupă orice legătură dintre tine şi duhurile rele. Pentru că prin păcatele tale, prin viaţa ta, tu automat ai dat autoritate celui rău asupra vieţii tale.

Când Îl chemi pe Domnul Isus în viaţa ta, Îl chemi să te spele de păcate, să rupă legăturile care există între tine şi cel rău, şi Îl chemi să Se instaleze El ca Domn în viaţa ta.

El aduce Duhul Sfânt acolo şi te naşte din Dumnezeu.

În momentul în care te-ai născut din Dumnezeu, tu Îi poţi spune: „Tată”, şi

            „Tată, în Numele Domnului Isus

              şi prin puterea Duhului Sfânt,

                        dacă Tu vrei să mă vindeci,

                        Tu mă vindeci.

              Dar, dacă Tu vrei să mă duc  ACASĂ,

              atunci bucuria mea e mai mare

              să mă duc  ACASĂ  la Domnul”.      

Aşa cum spune Apostolul Pavel, în 2 Corinteni, capitolul 5, versetul 8:

            „Da, suntem plini de încredere

              şi ne place mult mai mult

                        să părăsim trupul acesta,

                        ca să fim  ACASĂ  la Domnul”.

Copiii lui Dumnezeu nu se tem să moară, pentru că ei nu mor, ci ei merg  ACASĂ  la Domnul. Pentru ei nu există disperare: „Vai de mine, mor”. Pentru ei este bucuria de a merge  ACASĂ.

Când Domnul a îngăduit să am cancer, în urmă cu câţiva ani, eu am zis: „Poate asta-i calea, poate acum mă cheamă Domnul  ACASĂ”. Dar Domnul mi-a spus: „Nu. Mai stai acolo”. Însă eu eram fericit că mă duc la Domnul.

Reporter:

Ne întoarcem la radiestezie. Pentru practicarea radiesteziei este nevoie de o pregătire prealabilă?

Radiestezist şi inforenergetician:

Practicarea acestor tehnici fără o pregătire minimă necesară nu este benefică sau poate duce chiar la înrăutăţirea situaţiei. În literatura de specialitate au fost semnalate şi cazuri în care terapeutul neinstruit a preluat afecţiunile bolnavului.

În afară de aceasta, ca în orice domeniu, au apărut falşi tămăduitori, care nu realizează nici un tratament şi care urmăresc obţinerea de câştiguri simulând o astfel de activitate, profitând de disperarea bolnavilor sau de naivitatea lor.

Reporter:

Pe baza convingerilor de natură creştină, familia Tiriteu a renunţat să o mai trateze homeopatic pe fetiţa lor, de teama implicaţiilor spirituale negative asupra fetiţei.

Ce le-aţi recomanda celor care poate nu mai găsesc soluţii în medicina clasică şi atunci apelează la medicina alternativă, la metode homeopate, în cazul dumneavoastră?

Daniel Tiriteu:

Le recomand ceea ce ne recomandă şi Apostolul Pavel: „Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun”.

Reporter:

În afară de alte implicaţii, remediile homeopatice pot avea şi un efect placebo?

Dr. 2, homeopat:

Efectul placebo există la orice prescriere de medicamente. Dar, pacienţii mei sunt pacienţi care au mers 10 ani de zile la alţi medici. În 10 ani de zile, nici un medic   n-a fost în stare să le dea un placebo care să-i vindece, şi vin fix la homeopat, care le dă un placebo cu care să se vindece?

Cu această situaţie mă întâlnesc zilnic. Pacienţii mei sunt de obicei pacienţi care au fost aruncaţi la coşul de gunoi al alopatiei (medicinei clasice). Nu neapărat pentru că au fost foarte grav, ci pentru că nu li s-a dat de cap.

Aceştia au avut prilej să ia placebo timp de 10 ani de alopatie, şi medicamente foarte scumpe. Pe când aici, cu câteva biluţe, se vindecă sau se fac foarte bine. Deci în nici un caz nu este vorba de un placebo.

Cum funcţionează? Vindecarea este un mister. Eu respect „forţa vindecătoare” şi mi-e de ajuns că funcţionează, iar treaba mea nu este să gândesc aşa.

Eu ştiu care sunt principiile pe care trebuie să le respect cu stricteţe pentru a prescrie corect homeopatic.

Reporter:

Care sunt, totuşi, posibilităţile prin care poate interveni vindecarea?

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Există mai multe posibilităţi prin care poate interveni vindecarea. În primul rând trebuie să menţionăm că bolile care se vindecă prin aceste metode sunt de natură funcţională, adică nu de natură organică. Cu alte cuvinte se vindecă în special dureri reumatice, dureri de cap etc.

Una dintre explicaţiile posibile este efectul placebo. Efectul placebo operează prin administrarea unui remediu care n-are absolut nici un efect de natură organică, deci nu poate vindeca o boală prin capacităţile sale biochimice, ci induce pacientului o stare de încredere în acel preparat. Această stare de confort interior, de acceptare a remediului, declanşează în organismul său anumite mecanisme necunoscute încă ştiinţei, care duc la vindecare.

Este bine cunoscut cazul producerii endorfinelor prin anumite preparate de tip placebo. Endorfinele sunt nişte substanţe secretate de organismul uman, care funcţionează precum morfina, deci reduc durerea.

Probabil că în cazul acupuncturii efectul de eliberare a endorfinelor este mai puternic.

Reporter:

În ce constă tratamentul prin homeopatie?

Dr. 1, homeopat:

Ca remediu homeopat, în proporţie de 80% el provine din regnul vegetal – extrase de plante. Cealaltă proporţie de 20% o reprezintă minerale, săruri naturale sau chiar veninuri de şerpi sau de paianjeni foarte rari. Pentru că la diluţii foarte înalte, acolo unde nu mai există Numărul lui Avogadro, există foarte multă energie.

Ca să fiu pe înţelesul tuturor – dacă în urmă cu 20 de ani cineva ar fi venit şi ne-ar fi prezentat un CD şi ne-ar fi spus: „Aici am o bibliotecă întreagă, am 60.000 de pagini”, probabil, cu inocenţa sau ignoranţa care ne caracteriza pe mulţi dintre noi la vremea aceea, i-am fi spus: „Cum să fie aici 60.000 de pagini?”.

Extrapolând, ceva asemănător se întâmplă în remediul homeopat.

Reporter:

Cum a evoluat starea dumneavoastră spirituală după începerea tratamentelor homeopatice?

Pacientă 1, homeopatie:

Primul avantaj al tratamentului homeopatic a fost că am început să fiu mult mai atentă asupra modului de funcţionare a organismului meu. Discuţia cu medicul homeopat este foarte largă – el te întreabă cum dormi noaptea, care este starea ta sufletească, starea mentală.

Deci te întreabă foarte multe lucruri care aparent n-au nici o legătură cu suferinţa respectivă. Atunci am început să mă cunosc mai bine, să mă introspectez şi să văd exact cum funcţionează organismul meu.

Reporter:

Cum funcţionează principiul diluţiei?

Pacientă 1, homeopatie:

Este o întrebare foarte bună, pentru că nu se ştie exact cum funcţionează J. George Vitulkas, un inginer grec, are o teorie care spune că aceste diluţii acţionează asupra organelor bolnave, intrând în rezonanţă.

Organul bolnav emite nişte unde care sunt de o anumită frecvenţă, şi remediile respective, care sunt de o anumită diluţie, pot să intre în rezonanţă cu organul respectiv pe baza acestor unde sau radiaţii, nu ştiu cum să le spun.

Deci el a emis această teorie, care – din păcate –  N-A  PUTUT  FI  VERIFICATĂ.

Reporter:

Căutăm să înţelegem ce-i determină pe oameni să creadă teorii speculative, doar emise, DAR  NEDEMONSTRATE  şi neverificate.

Sunt doar nişte enunţuri care se dovedesc a fi aberaţii şi care nu au nici un fel de suport în practică, ci singurul lor merit este că au fost emise aiurea, de mintea cuiva, cândva.

Ce-i determină pe unii să creadă aceste lucruri, chiar dacă recunosc că nu sunt verificate şi nici demonstrate?

Mai mult decât atât, în spatele unora dintre aceste tehnici stau practici discutabile, de natură ocultă. Este îndreptăţită dorinţa omului de a se vindeca cu orice preţ?

Prof. dr. Iosif Ţon:

Nu căuta vindecare cu orice preţ. „Preţul” este prea scump. Preferă să te încrezi în Dumnezeu şi să spui:

            „Eu am pus boala aceasta

              în mâna lui Dumnezeu.

              Ne-am rugat pentru copilul acesta,

              ne-am rugat pentru bolnavul acesta.                        

                        Dacă Dumnezeu vrea să-l vindece,

                        este bine, dacă nu,

                        atunci acceptăm voia lui Dumnezeu,

                        că el pleacă  ACASĂ”.

Aceasta ar trebui să fie atitudinea unui credincios.

Să mergem acum la principiul biblic. În 1 Ioan, capitolul 4, apostolul Ioan dă nişte jaloane, cum să cunoască oamenii dacă un duh este de la Dumnezeu sau nu.

În acea vreme gnosticii credeau că poţi să intri în legătură cu lumea spiritelor, că sunt 9 categorii de spirite şi că te duci de la cele de mai jos până la cele de mai sus.

Pentru ei Domnul Isus nu era decât al 9-lea cerc de spirite. Trebuia să ştii parola ca să treci de la un spirit la altul.

Toată această teorie este acum convertită în teosofie, iar teosofia nu este altceva decât o actualizare a gnosticismului din vremea aceea.

Ţineţi cont că antropozofia lui Rudolf Steiner este doar o formă modernă de gnosticism.

Apostolul Ioan a văzut că aceşti gnostici nu credeau că Domnul Isus a venit pe pământ ca om şi că s-a întrupat aici. De aceea el le-a dat o cheie:

                          Fiţi atenţi !

                          Dacă cineva vine la voi

                          şi nu mărturiseşte

                                    că Domnul Isus este Dumnezeu

                                    venit în trup la noi,

                                    acela nu este de la Dumnezeu.

Cheia pe care ne-o dă Ioan acolo este atitudinea oamenilor acestora faţă de Domnul Isus.

Degeaba vorbesc ei despre Dumnezeu. Dacă ei     nu-L au pe Domnul Isus în centru, dacă ei nu mărturisesc: „L-am primit pe Domnul Isus în viaţa mea şi relaţia cu Dumnezeu o am prin Domnul Isus”, dacă el nu-ţi spune clar că Domnul Isus este Domnul vieţii lui şi că tot ce face el este sub autoritatea Domnului Isus şi că el trăieşte după învăţătura Domnului Isus, aşa cum este spusă în Evanghelii, omul acela chiar dacă vorbeşte despre Dumnezeu,  NU-I  DE  LA  DUMNEZEUL  CEL  ADEVĂRAT.

El vine de la dumnezeul înşelăciunii, dumnezeul veacului acestuia, care orbeşte minţile oamenilor ca să nu vadă frumuseţea Domnului Isus.

Domnul Isus trebuie să fie centrul vieţii fiecăruia dintre noi. Tehnica în sine mă leagă de spiritele care au inventat-o şi care au introdus-o.

Aşa că mare atenţie pentru cei care cred că pot să preia  DOAR  tehnicile, dar fără să aibă nici o legătură cu spiritele care au inventat acele tehnici.

Homeopatie, acupunctură, bioenergie, radiestezie,                                                  cristaloterapie, etc.

Partea a 4-a

Reporter:

În cazul în care cineva are un copil sau alt membru al familiei foarte grav bolnav, iar medicina clasică nu mai are nici o soluţie, este bine să apeleze la medicina alternativă?

Prof. dr. Iosif Ţon:

În primul rând trebuie să ştim că valoarea terapeutică a acestor tratamente este extrem de limitată. Şi pentru că sunt foarte rare cazurile în care ajută, se presupune că ajutorul este pe bază psihologică, efectul placebo sau să zicem o minune, dar o minune produsă de spiritele rele.

Când eu accept tratamentul acesta, eu accept să pactizez cu spiritele rele. Mă interesează atât de puternic vindecarea încât zic:

            „Plătesc orice,

              oricât mă costă, chiar şi viaţa mea veşnică,

              doar să mă vindec sau să mi se vindece copilul”.

Merită? Merită să-mi pierd sufletul ca să-i dau câţiva ani de viaţă în plus acelui copil, în loc să-I zic lui Dumnezeu:

            „Tată, dacă Tu vrei să-mi iei copilul acesta,

              Tu ştii, Tu l-ai făcut.

              El este gata pentru a veni la Tine.

                        Şi dacă Tu mi l-ai dat numai pentru atâţia

                        ani, eu accept că numai pentru atât mi

                        l-ai dat şi Ţi-L dau înapoi.

                        Este al Tău. Eu nu mă opun

                        să mi-l iei, pactizând cu duhurile rele”.

Pentru că nu mă implic doar pe mine cu duhurile rele, dar îl pun şi pe copilul acela sub robia acelor duhuri rele. Ne  salvăm  trupurile,  ca  să  ne  pierdem  sufletele?

Reporter:

Să revenim acum la acupunctură.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Acupunctura derivă dintr-o străveche religie chineză, adică din Taoism, care spune că adevărul ultim al lumii noastre este Tao, sau „Eterna cale a Universului”.

Toate lucrurile îşi găsesc rădăcina în acest Tao, care este un principiu impersonal, care a creat lumea sau, mai bine zis, a „manifestat” lumea, inclusiv pe noi, oamenii. Iar legătura între acest adevăr ultim, Tao, şi fiinţa umană este realizată printr-o energie Chi, care permează corpul nostru prin 12 canale spirituale principale numite „meridiane”.

Se spune că omul este o reflectare a cerului, deci lucrurile de jos sunt o imagine a lucrurilor de sus, conform proverbului: „Cum este sus, aşa este şi jos”.

Trecând acum la domeniul medicinei alternative, se spune că în momentul în care fluxul energetic prin organismul nostru se blochează sau suferă o anormalitate, un dezechilibru, atunci şi organismul fizic suferă, pentru că între corpul energetic şi cel fizic există o strânsă interdependenţă.

Iar ce se realizează cu tehnica acelor este intervenţia în locul unde s-a produs dezechilibrul şi redistribuirea energiei.

Ar fi mai multe de spus aici despre diagnostic, care nu se punea conform medicinei clasice, ci se punea pe căile străvechi chinezeşti – pe baza observării ochilor, a limbii, pe baza luării pulsurilor – cele 12 pulsuri corespunzătoare fiecare câte unui organ vital şi aşa mai departe.

Astăzi nu se mai folosesc aceste metode de diagnostic, ci se vine direct cu diagnosticul de la medicul alopat şi se urmează tratamentul cu ace.

Reporter:

Ce reprezintă variaţia energiei Yin şi Yang?

Dr. 3, acupunctor:

Energia Yin şi Yang este o energie permanentă în organism şi care trebuie să fie în echilibru.

În zori, când începe să se crape de ziuă, este momentul în care Yang-ul intră în Yin, pentru că miezul nopţii – ora 24:00 – este momentul de Yin maxim, după care ziua, lumina, începe să intre în întunerec.

Reporter:

Dar orele sunt diferite în zone diferite ale globului şi sunt legate de soare şi de rotirea pământului în jurul soarelui şi în jurul propriei axe. Într-o zonă de pe glob este ora 24:00, dar în altă zonă este ora 15:00 după masa. Orele nu sunt aceleaşi pe întreg pământul !

Aşadar, aceste energii nu sunt identice în acelaşi moment pe toată planeta, ci au legătură cu soarele şi cu rotirea pământului?

Dr. 3, acupunctor:

Sigur, pentru că însăşi noţiunea de Yang implică întâi şi întâi lumină, soare, căldură. Noţiunea de Yin înseamnă întunerec, rece, stagnare.

Reporter:

De unde provine această energie, ce legătură este între această energie şi Dumnezeu?

Dr. 3, acupunctor:

Această energie este „suflul vital” – şi noi, creştinii, considerăm că existăm datorită acestui „suflu vital”, dumnezeiesc – această energie reprezintă practic puterea individului, aşa cum i-o dă dumnezeu.

Omul este integrat între cele 2 mari puteri, cele 2 energii: energia celestă şi energia terestră.

LIPSA  DE  COMUNICARE  (ARMONIZARE) CU  UNA  DINTRE  ENERGII,  DUCE  LA  PROBLEME  GRAVE.

Reporter:

Se pare că tocmai aici este problema acupuncturii şi nu doar a acupuncturii. Şi anume faptul că se pretinde o armonizare sau o comunicare echilibrată cu cele 2 energii – celestă şi terestră.

Analizând lucrurile din punct de vedere biblic, Dumnezeu spune că urăşte o inimă împărţită. Altfel spus, privind lucrurile din perspectivă creştină, nu putem spune că omul ar trebui să se armonizeze sau să comunice echilibrat şi cu diavolul şi cu Dumnezeu.

Asta ar însemna că-şi bate joc şi de unul şi de celălalt. Dumnezeu numeşte aşa ceva pur şi simplu „curvie spirituală”.

Revenind la acupunctură, Yin şi Yang nu corespund lui Dumnezeu şi diavolului, ci sunt considerate 2 energii sau 2 principii impersonale. Însă trebuie să vedem paralela între aceste principii de bază al filozofiei chinezeşti, care sunt implicit şi suportul acupuncturii – şi care spun că în „rău” există şi puţin „bine”, iar în „bine” există şi puţin „rău” – şi adevărul biblic. Ideea aceasta nu are nimic de-a face cu învăţătura Bibliei, ci este opusă creştinismului.

În Dumnezeu NU există şi puţin diavol, iar în diavol NU există şi puţin Dumnezeu.

Aceasta  este  o  aberaţie !

Dumnezeu şi diavolul sunt complet separaţi şi nu au absolut nimic de-a face unul cu celălalt, doar că la sfârşit Dumnezeu îl va arunca pe diavol, pe îngerii lui şi pe oamenii care au slujit diavolului în chinul cel veşnic.

Să trecem acum la un alt domeniu al medicinei alternative: reflexoterapia sau presopunctura.

Doamna 5 – Terapeut pe bază de reflexoterapie şi presopunctură:

Dumnezeu a creat omul cu reflexele în talpă. Toate terminaţiile nervoase din corp sunt în punctele de reflex din talpă. Fiecare organ, până şi pleoapele, separat, au         corespondent în talpă.

Am înţeles de ce trebuie să umble omul desculţ: ca să apese punctele de reflex, să se trateze fără să ştie, pentru că zilnic trebuie să se trateze, deoarece reflexele se moleşesc. Dacă nu le agiţi în fiecare zi, nu te ajută.

Pentru că nu umblăm desculţi, trebuie să masăm cu mâna punctele din talpă, ca să fim sănătoşi.

Este importantă şi apăsarea, pentru că aşa este creat omul, dar trebuie să ai şi încredere în Dumnezeu.

Reporter:

Care sunt principiile reflexologiei (reflexoterapiei)?

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Reflexologia seamănă întru câtva cu acupunctura, în sensul că acceptă existenţa unor canale energetice în trupul nostru fizic, însă deosebirea este că aceste canale energetice ale fiecărui organ îşi găsesc corespondentul în talpa piciorului, iar blocajele energetice se întâlnesc în talpa piciorului şi în câteva puncte apropiate tălpii piciorului.

Intervenţia se realizează nu prin ace, ci prin masaj, masaj care se face fie cu degetul, fie cu un instrument.

Despre rolul masajului am întâlnit 2 puncte de vedere: fie se redistribuie energia prin canalele acestea energetice, fie se elimină nişte blocaje de natură materială, în sensul că toxinele se acumulează în talpa piciorului şi blochează funcţionarea normală a organelor, iar atunci masajul face ca aceste toxine să fie reintroduse în circuitul sanguin şi eliminate prin rinichi.

Reporter:

Există mai multe grade de specializare în practicile alternative?

Radiestezist şi inforenergetician:

Există mai multe trepte de perfecţiune, din care amintim prima treaptă: este gestul de punere a palmei pe locul dureros al copilului mic care plânge, de către mama lui. Urmează liniştirea copilului.

Apoi, în cazul durerii adulţilor, prinderea în palme a locului dureros, după care urmează aceeaşi liniştire.

Treptele următoare sunt metoda Reiki, prin punerea palmelor în locuri bine stabilite, în funcţie de afecţiune, apoi bioterapia prin apropierea palmelor de zonele afectate.

Urmează radiestezia, cu determinări mai precise şi proceduri unde intervine puterea gândului, şi în sfârşit inforenergetica cu care se ajunge la performanţe remarcabile, ultimele 2 apelând şi la „banca de date universală”.

În acest caz, tratamentul se poate efectua pe al 3-lea corp, cel noesic.

Reporter:

Cum trebuie privite aceste teorii care afirmă că omul ar avea mai multe corpuri?

Prof. dr. Iosif Ţon:

Ideea lor de bază este că la Dumnezeu intri urcând din treaptă de spirite în treaptă de spirite, până ajungi la Dumnezeu. Domnul Isus – spun ei – nu este altceva decât o treaptă în această ascensiune către Dumnezeu.

Izvorul acelor energii este diavolul şi îngerii lui.

Reporter:

Familia Tiriteu a renunţat la tratamentul homeopatic pentru fetiţa lor, de teama unei posedări demonice ulterioare, datorată acestor remedii.

Când aţi întrerupt tratamentul cu aceste remedii homeopatice, bubiţele de pe piele au reapărut în continuare sau au dispărut?

Daniel Tiriteu:

Nici în timpul tratamentului nu au dispărut complet, ci a fost doar o uşoară ameliorare. După încetarea tratamentului, simptomele au revenit la forma iniţială, ca înaintea începerii tratamentului homeopatic.

Reporter:

V-au ajutat remediile respective?

Daniel Tiriteu:

Da şi nu, în sensul că îi apărea alergia şi după ce lua remediile respective, dar parcă nu mai ţinea aşa de mult ca înainte. Apoi în timpul zilei nu mai apărea aşa de des cum apărea înainte. Dar nu a dispărut complet.

Reporter:

Există cumva şi efectul placebo în tratamentele homeopatice?

Dr. 1, homeopat:

Atunci când vorbim despre om, putem crede că este placebo. Dar ceea ce foarte puţini ştiu este că homeopatia are excelente aplicabilităţi în medicina veterinară, unde biata fiinţă nu are această noţiune, şi în agronomie.

Vă dau câteva exemple. Am avut ca pacient un căluţ de la herghelie, care, sărăcuţul de el, era ruşinea hergheliei. Însă după un tratament homeopat a ajuns vedetă şi a fost prezentat la televiziune – Harem parcă era numele lui.

Am dat remedii homeopate pisicilor, am dat remedii găinilor şi s-au vindecat.

Pacientă 1, homeopatie:

Niciodată remediile homeopatice nu fac rău. De exemplu, nu poţi să iei un remediu homeopatic ca să elimini o sarcină. Dimpotrivă, mai multe remedii homeopatice ajută femeile să ţină sarcina.

Eu însămi l-am ţinut pe al doilea copil cu „sepia”, care este un remediu homeopatic. În momentul în care medicii care practicau medicina clasică mi-au spus că nu voi mai putea ţine copilul decât dacă voi sta nemişcată în pat timp de 3 luni, atunci am luat „sepia” şi cu „sepia” am ţinut copilul până la 9 luni şi a ieşit un copil minunat.

Vreau să vă mai spun un lucru: copilul meu cel mic a fost tratat exclusiv homeopatic. Atunci când l-am născut ştiam deja despre homeopatie. El niciodată nu a luat nici măcar un antibiotic sau o aspirină. Copilul acesta nu are o carie – are 15 ani şi până acum are toţi dinţii aşa cum i i-a dat Dumnezeu – sănătoşi şi frumoşi.

Dr. Ileana Radu, medic creştin:

De multe ori am fost confruntată cu situaţii în care eu nu am avut soluţii, iar colegii mei care practică medicina homeopată au avut soluţii. Cu smerenie şi cu realism a trebuit să recunosc că lucrurile pe care ei le-au făcut au avut efect.

În acelaşi timp au fost şi situaţii aproape dezastruoase, în care eu, ca medic pediatru, a trebuit să trag de un copil şi să-l scot dintr-o situaţie în care l-a adus colegul meu, care i-a aplicat remedii homeopatice pentru o criză de astm sau pentru o otită supurată sau pentru un sindrom convulsiv, căruia îi scosese medicaţia.

Aş pleca de la un caz clasic pe care l-am avut. O colegă foarte bine informată, dar cu probleme de sănătate personală, a apelat la serviciile unui coleg endocrinolog şi ale unui coleg ginecolog pentru hemoragii recurente şi greu de controlat pe cale medicamentoasă. Colegul ginecolog i-a recomandat un medic homeopat.

Am analizat împreună posibilitatea să apeleze sau nu. Eu mi-am exprimat rezerva, dar, de fapt, colega mea era cea care avea hemoragii, colega mea era cea care se anemia, colega mea era cea care făcea hipotensiune până la colaps. În esenţă, remediile homeopatice au ajutat-o.

Pe de altă parte, în timp, când ea a analizat toată situaţia, a ajuns la ceea ce acum aş îndrăzni să spun că se scrie în literatura de specialitate. Atunci când încercăm să facem un scrutin de ordin ştiinţific, să vedem ce stă în spatele unor tehnici de ordin alternativ, sau care sunt evidenţele în plan ştiinţific – ele sunt foarte sărace.

Colega mea, care a fost ea însăşi în situaţia respectivă – bineînţeles că a fost foarte încântată de consultaţia pe care i-a oferit-o colegul meu homeopat şi care a durat 1 oră, a fost foarte încântată de abordarea complexă, mai puţin lapidară decât cea pe care i-a făcut-o ginecologul, dar în esenţă ea a recunoscut că efectele au fost pe toate dimensiunile personalităţii ei, şi probabil efectul a fost de tip placebo – să mă ierte homeopaţii.

O altă colegă, însărcinată fiind în luna a 3-a, când nu se administrează medicaţie, a făcut o criză de lumbago acută şi foarte dureroasă, care a chinuit-o timp de o lună. Specialiştii n-au putut să-i administreze nici un analgezic serios şi, de fapt, cam ce i s-a administrat n-a funcţionat, iar singurele remedii care au funcţionat au fost cele homeopatice. Dar după 2 luni a pierdut sarcina.

Acum, dacă eu sunt un medic creştin foarte reducţionist, pot să spun: „Bineînţeles, dacă a făcut terapie alternativă şi a luat remedii homeopatice, era evident că o să piardă sarcina”. Dar, să fim serioşi. Sarcina a putut să o piardă şi din alte motive, deşi nu putem ignora faptul că probabil a putut-o pierde şi din cauza remediilor homeopatice.

Romulus Câmpan:

Multe dintre problemele psihologice emoţionale se pot rezolva medicamentos, pentru că sunt dezechilibre de multe ori hormonale, dezechilibre vitaminoase, anumite substanţe chimice lipsă sau în surplus în organismul respectiv, şi acestea se pot rezolva medicamentos.

Însă sunt şi din acelea de natură spirituală. Păcatul care afectează viaţa omului duce la angoasă, la isterie şi la frustrări, dacă nu rezolvi vina care te apasă.

Te poţi duce liniştit la cineva să-ţi „scoată argintul viu”, dar ceea ce o să-ţi scoată vor fi doar „arginţii” din buzunar… O să-ţi scoată încrederea în Dumnezeu şi o să-ţi arunce pe masă nişte argint viu şi o să-ţi spună că l-a scos de la tine, dar, de fapt, te adânceşte în întunerec şi în prostie şi te îndepărtează de Dumnezeu.

Mă miră naivitatea unor oameni serioşi care apelează la aşa ceva.

Reporter:

Există şi practicieni creştini?

Prof. dr. Iosif Ţon:

Există practicieni creştini, credincioşi, care fac acupunctură, bioenergie, reflexologie, radiestezie, cristaloterapie, homeopatie şi altele asemănătoare. Ei spun:

            „Eu am eliminat toate legăturile cu lumea

              spiritelor, eu păstrez doar tehnica.

              Aşa că eu nu mă mai implic în lumea spiritelor.

                        Eu pot să o practic ca pe o tehnică pură.

                        Tehnica dă roade

                        şi eu o practic ca pe o tehnică pură”.

Ce să le spunem în primul rând acestor oameni şi apoi celor care se duc la ei?

Să luăm de exemplu Yoga. Yoga aparţine hinduismului. Hinduismul susţine că persoana ca atare este răul din lume. Scopul hinduismului este:

– anihilarea persoanei

                                    – stingerea persoanei

                                    – contopirea ei cu neantul

Yoga este tehnica stingerii. Yoga te învaţă în primul rând cum să-ţi stăpâneşti mintea, cum să-ţi concentrezi gândirea la un singur punct. Până aici ai impresia că Yoga te învaţă cum să meditezi, te învaţă cum să-ţi stăpâneşti gândurile, cum să te controlezi. În acest fel, yoga te face mai puternic, te face un om mai adevărat, te împlineşte.

DAR !!  Oamenii aceştia nu văd că scopul tehnicilor ăstora este să te înveţe în final cum să-ţi blochezi mintea, cum să-ţi anihilezi persoana, ca în felul acesta să încetezi să mai exişti, să te contopeşti cu Nirvana. Este o tehnică drăcească şi care doreşte anihilarea persoanei.

Dumnezeu ne-a creat ca persoane, Dumnezeu vrea să ne împlinească persoana. Dumnezeu a pus nişte capacităţi în noi, nişte potenţialuri, iar prin legătura noastră cu Domnul Isus şi cu Duhul Sfânt, El vrea împlinirea noastră ca persoane, care vom intra apoi în părtăşia eternă a Persoanelor din Sfânta Treime.

Noi nu suntem chemaţi să ne „stingem” personalitatea, noi suntem chemaţi să ne împlinim personalitatea, prin relaţia noastră cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt.

De exemplu, unii zic: „Noi nu luăm tot hinduismul. Luăm doar tehnica Yoga”. Dar ei nu văd că tehnica Yoga în final urmăreşte anihilarea persoanei şi personalităţii lor.

Nu poţi spune: „O practic numai până aici şi nu mă duc mai departe”, deoarece, chiar dacă ei zic: „Preluăm doar tehnica” – tehnica aceea este produsul unui sistem de spirite rele.

Tehnica aceea nu poate fi neutră. Tehnica aceea a fost concepută de acei gânditori şi practicieni, cărora acele duhuri le-au inspirat acele tehnici.

Homeopatie, acupunctură, bioenergie, radiestezie,                                                  cristaloterapie, etc.

Partea a 5-a

Reporter:

În afară de metodele cunoscute, cum se mai poate interveni pentru a vindeca un bolnav?

Radiestezist şi inforenergetician:

Se mai poate interveni şi pe cale bioenergetică, acţionând asupra corpului energetic, fără atingerea corpului fizic, astfel: întâi se anihilează şi se elimină energiile negative existente, care au produs îmbolnăvirea, apoi se încarcă cu „energie benefică” zona deficitară.

Instrumentul de lucru sunt palmele bioterapeutului, care reprezintă nişte concentratoare şi radiatoare de bioenergie, prin care se realizează transferul de energie de la bioterapeut la pacient, după ce acesta în prealabil s-a încărcat cu „energie” preluată din „oceanul energetic”, prin comenzi realizate mental în stare „alfa”.

Prof. dr. Iosif Ţon:

Aceste practici sunt de origine păgână. Ele sunt un produs al unui sistem spiritual şi sunt reflectarea în practică a relaţiilor unor oameni cu lumea spiritelor. Pentru că este lumea păgână, este relaţia oamenilor cu spiritele rele.

Reporter:

Din nou despre homeopatie.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Homeopatia este o tehnică inventată în urmă cu vreo 200 de ani, de către un german pe nume Samuel Hahnemann. Este o tehnică descoperită dintr-o eroare de procedură.

Hahnemann era un medic fără succes, care într-o zi a ingerat accidental chinină – chinina tocmai începuse să fie folosită pentru a trata malaria – şi a observat că simptomele pe care le-a produs au fost tocmai simptomele produse de malarie, adică friguri, tremurături şi greţuri.

Pacientă 1, homeopatie:

De fapt, aceste remedii homeopatice trezesc forţa reactivă a organismului, capacitatea de autoapărare a organismului şi în felul acesta îndepărtează boala.

Acesta este principiul similitudinii, popular spus: „Cui pe cui se scoate”.

De exemplu, dacă eu am febră, în loc să combat febra cu antitermice, dau un remediu, de exemplu aconit, care este obţinut dintr-o plantă care întreţine febra. Îmi face o febră un pic şi mai mare, ca să pot eu lupta cu febra din organismul meu, să o elimin în mod natural.

Medicina homeopată a rămas ca acum 200 de ani – nu a evoluat aproape deloc. Aceleaşi remedii, care erau cunoscute pe vremea lui Hahnemann, se folosesc şi astăzi.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Hahnemann a început apoi să experimenteze asupra sa foarte multe substanţe extrase din plante şi materiale anorganice, făcând liste foarte lungi asupra simptomelor produse. Apoi le-a clasificat şi a început să emită principii, afirmând că anumite boli ar fi vindecate de anumite remedii.

Reporter:

Doamnă dr. Ileana Radu, aveţi patru copii. Dacă unul ar fi într-o situaţie gravă şi vi s-ar spune că singurul remediu este de natură homeopată, ce-aţi face?

Dr. Ileana Radu, medic creştin:

Copiii mei sunt mari acum. Din păcate, cu copiii mei am traversat situaţii dramatice din punct de vedere medical.

Cred că primul lucru pe care l-aş face ar fi să mă sfătuiesc cu soţul meu, apoi aş discuta inclusiv cu copilul meu lucrurile acestea.

Însă dacă aş avea aceste indicii care frizează clar ocultismul, cred că  NU  AŞ  APELA  LA  ELE.  Deoarece mi-ar fi foarte clar că aş putea obţine o vindecare într-o zonă, dar poate aş pierde iremediabil şi profund într-o altă zonă, care este viaţa noastră veşnică, de fapt, şi legătura noastră cu Dumnezeu, care ne-a făcut şi care este la urma urmei stăpânul vieţii şi Cel care ne dă sănătate şi bucurie.

Probabil că aş pune problema în termenii aceştia: ce pierd şi ce câştig?

S-ar putea să câştig ceva ce ţine de viaţa asta trecătoare, de trup, dar aş pierde ceva ce ţine de suflet, de viaţa veşnică şi de dimensiunea eternă.

Reporter:

Care este un alt principiu al homeopatiei?

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Un alt principiu este cel al diluţiei. Nu este potrivit să foloseşti remediile acestea în stare naturală, pentru că efectele ar fi prea puternice. Aşa că aceste remedii se diluează în proporţie de 1 la 10 sau 1 la 100.

Cum se face? Luând de exemplu 1 mililitru dintr-un extract de plantă – de exemplu 1 mililitru de extract de violete se diluează cu 9 mililitri de solvent – apă sau alcool – şi se obţine în felul acesta diluţia D1. „D” de la „decimal”, deci diluţia 1 la 10.

Din această soluţie obţinută se ia iarăşi 1 centimetru cub sau un mililitru, se diluează cu alţi 9 mililitri de solvent şi se obţine diluţia D2.

Apoi tot aşa până se ajunge la diluţii impresionante, până la 1000 chiar. Ceea ce ne pune pe gânduri este faptul că în urma acestor diluţii repetate, la un moment dat nu mai rămâne nici o moleculă de substanţă activă în preparatul homeopatic.

Aceasta deoarece una din legile chimiei spune că un mol de substanţă are 6 x 10 la puterea 23 molecule, aşa că dacă diluăm preparatul homeopatic undeva dincolo de diluţia D 23, în cazul solubilităţii celei mai bune, nu mai rămâne acolo nici o moleculă din substanţa iniţială.

Atunci întrebarea este: Ce rămâne în preparat şi ce produce vindecarea? Iar răspunsul este dat de următorul principiu – „principiul potenţării”.

Prin aceste diluţii se spune că preparatul homeopatic înmagazinează „energie cosmică”, iar această energie este cea care produce cu adevărat vindecarea…

Din nou ne întoarcem la un model energetic al organismului uman, care spune că dezechilibrele care produc boli în trupul fizic sunt de natură energetică, iar preparatul homeopatic vine şi suplineşte acest „gol energetic”.

Pacientă 1, homeopatie:

Sunt nişte restricţii la tratamentul homeopatic – nu ai voie să bei cafea sau ceai negru. Ceaiurile de plante medicinale sunt admise, deşi uneori şi acestea interferează cu remediile homeopate, dintre care unele sunt produse chiar din plantele respective.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Un alt principiu, care probabil este răspunzător, în parte, de efectele produse, este cel al dietei.

Pacientul supus tratamentului homeopatic trebuie să se abţină de la orice substanţe toxice, adică: alcool, cafea, ceai negru, băuturi răcoritoare etc.

Radiestezist şi inforenergetician:

Şi în acest domeniu performant există mai multe trepte de evoluţie, cu rezultate de la simplu, cum ar fi măsurarea şi influenţarea scăderii tensiunii arteriale sau ameliorarea durerilor, până la complex, ca eliminarea calculilor biliari sau renali, stoparea tumorilor şi în timp eliminarea acestora pe căi naturale.

Apoi reanimarea în cazul comelor datorate crizelor cardiace sau cerebrale, şi mai departe şi mai complexe, cum ar fi depistarea viitoarelor suferinţe sau afecţiuni ale fiinţelor vii, previziunile fiind uluitoare.

Se poate prevedea cu luni sau ani înainte apariţia cancerului, de exemplu, şi se pot lua măsuri de prevenire. Sunt posibile toate acestea, nu sunt pure fantezii sau speculaţii? Nu.

Reporter:

Ce rol are filozofia chinezească, şi în special principiul Yin şi Yang, care spune că în bine există şi puţin rău, iar în rău există şi puţin bine?

Bioenergoterapeut şi „vindecător” cu ajutorul cristalelor:

Principiul Yin şi Yang este principiul echilibrului, deci nu prea mult dintr-una, nu prea mult din cealaltă.

Yin şi Yang este masculin-feminin, pozitiv-negativ etc. Foarte multă lume vorbeşte despre energii negative. Sunt energii care sunt negative pentru o persoană, dar sunt bune pentru alta…

În cazul cristaloterapiei, cristalele se montează în jurul corpului, într-o reţea bine determinată, exact ca şi acele în acupunctură, şi acţionează asupra câmpului prin locurile unde au fost montate. Se lasă persoana împreună cu cristalele un timp determinat, pentru ca acestea să poată acţiona.

Este cunoscut faptul că cristalul de cuarţ şi alte tipuri de cristale au o acţiune energetică.

Reporter:

Revenim la radiestezie.

Radiestezist şi inforenergetician:

O fiinţă vie este constituită dintr-un corp fizic, deci carne, oase şi organe, dintr-un corp energetic, care pune în funcţiune toate componentele şi organele trupului, care se mai numeşte şi „corp vital” sau „biosic” sau „biocâmp”, şi un corp spiritual numit şi „noesic”.

Acesta din urmă primeşte informaţii, le prelucrează, ia decizii şi conduce celelalte 2 corpuri. Aceste corpuri sunt concentrice, suprapuse, corpul biosic fiind cel mai mare din punct de vedere spaţial. Prezenţa acestui corp înseamnă viaţă, iar absenţa lui înseamnă moarte clinică.

Acest corp este un câmp de energii, cu o multitudine de frecvenţe.

El poate fi cedat, pierdut sau amplificat prin comenzi primite de la corpul noesic. În zonele în care fiinţa vie are o lipsă de energie, deci un gol de cîmp energetic, sau un surplus, apare suferinţa, iar dacă situaţia persistă, atunci apare boala manifestată în componentele corpului fizic, carnal.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Radiestezia este o metodă care pleacă de la o teorie spirituală lansată de Rudolf Steiner, fondatorul antropozofiei.

El spune că omul este o sumă de mai multe corpuri. Este corpul fizic, dar el nu poate să trăiască singur, prin sine, pentru că el trebuie însufleţit, trebuie menţinut în viaţă împotriva legii entropiei.

Aşadar există un alt corp care face asta şi anume corpul eteric. Acest corp eteric îmbracă corpul fizic şi îl menţine în viaţă. Fiecare organ din corpul fizic îşi are un corespondent în corpul eteric. De exemplu: inima fizică are corespondent o inimă eterică, şi aşa mai departe.

Corpul eteric dă formă şi structură substanţelor şi forţelor minerale din corpul fizic, iar fiecare organ al corpului fizic îşi are corespondentul în corpul eteric. Acest corp eteric este de natură energetică şi modificările pe care le suferă pot fi măsurate, folosind anumite proceduri, spun radiesteziştii.

Terapeut pe bază de reflexoterapie şi presopunctură:

Şi cancer am vindecat. Un rinichi blocat sau o glandă blocată o pornesc în 15 minute. Descarc fierea, dacă este încărcată, în 15 minute. Eu n-am avut nici un caz la care să nu am rezultate. N-am avut !

La toate punctele, când nu ştiu ce să fac sau să spun ce are omul, Dumnezeu îmi dă imediat. Imediat îmi dă: „Uite aşa, aşa, aşa” sau „Fă aşa, aşa, acum fă aşa”.

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

În afara corpului eteric, se spune că avem şi un corp astral, cel care ne defineşte starea de veghe, care ne însufleţeşte. Iar corpul care dă adevărata natură umană, care ne dă esenţa noastră constitutivă este sufletul sau eul. Sufletul are 3 laturi: sufletul raţiunii, sufletul senzaţiei şi sufletul conştienţei.

Am prezentat aceste idei ale lui Steiner pentru că sufletul conştienţei este considerat a fi de aceeaşi natură cu Dumnezeu. Este acea „picătură” numită de Steiner – în cartea sa Ştiinţa spirituală – „picătura din oceanul spiritualităţii atotcuprinzătoare”. Este părticica sau picătura de energie din noi de aceeaşi natură cu Dumnezeu, spune el.

Reporter:

Profesorul Ernest Valea, specialist creştin în religii orientale şi doctrine oculte, ne-a prezentat o trecere în revistă a teoriilor din domeniul medicinei alternative. Aşa cum sugerează această expunere,

ACESTE  TEORII

RĂMÂN  DOAR  SIMPLE  SPECULAŢII,

NEDOVEDITE  ŞI  NEDEMONSTRATE.

SUNT  DOAR  NIŞTE  IDEI  INVENTATE  şi propagate de Rudolf Steiner, care – din păcate – au fost preluate de mulţi oameni, fără nici un fel de cercetare.

Dar cum se face dinamizarea sau potenţarea în cazul remediilor homeopatice?

Dr. 2, homeopat:

La început se făcea manual. Este vorba de o sucursiune, adică o scuturare repetată a respectivei substanţe, după care se diluează din ce în ce mai mult.

Actualmente marile companii fac această operaţiune cu maşinării de potenţat.

Este foarte important faptul că remediul nu este doar diluat, nu este o picătură într-o găleată, ci este şi „potenţat”, adică o picătură în 10 mililitri, apoi iarăşi scuturat şi iarăşi scuturat şi iarăşi scuturat. Este ca şi cum acea moleculă de substanţă activă ar atinge toate moleculele de apă şi le-ar colora, le-ar transmite o informaţie.

Exemplul pe care îl dau deseori la cursuri este faptul că dacă pui o picătură de cerneală într-un pahar cu apă, acea picătură colorează toată apa, şi chiar la a 2-a, la a 3-a sau la a 4-a diluţie cerneala încă mai există acolo.

Reporter:

Exemplul este greşit, pentru că de la diluţia 24 în sus sigur nu mai există acolo nici măcar un mol de cerneală, ci doar apă goală. Iar în homeopatie remediile considerate a fi cele mai bune sunt cele cu diluţii mult mai mari de 24.

Pe de altă parte, este ciudată această pendulare ideologică: până la urmă homeopatia se bazează pe substanţa activă iniţială, ca în exemplul cu cerneala, sau se bazează doar pe informaţia care se pretinde a fi transmisă de remediul homeopatic?…

Ernest Valea, licenţiat în teologie creştină şi religii orientale:

Revenind la radiestezie, ca metodă de diagnostic radiestezia foloseşte măsurarea corpului eteric sau a integrităţii acestuia, folosind fie ansa, fie pendulul radiestezic.                Pe scurt, terapeutul plimbă această ansă sau pendul de-a lungul corpului şi spune că poate măsura disfuncţiile corpului eteric, în sensul că observă un gol energetic în dreptul unui organ afectat.

Atunci trage concluzia că, după cum inima eterică suferă de un gol energetic, tot aşa şi inima fizică are şi ea o anumită problemă. Radiestezia este o metodă de diagnostic.

Ca tratament se foloseşte uneori homeopatia, în sensul că după ce a fost diagnosticată problema, se foloseşte tot ansa sau pendulul pentru a se măsura capacitatea anumitor preparate homeopate de a rezolva acest deficit de energie.

Alteori se apelează la vindecare bioenergetică, făcându-se binecunoscutele „pase” şi „masaje energetice” pentru refacerea deficitului de energie al corpului eteric şi implicit obţinerea vindecării fizice – pretind aceştia.

Reporter:

Ce succese şi insuccese aţi avut în practicarea homeopatiei?

Dr. 1, homeopat:

Este foarte greu să apreciez. Au fost pacienţi care au venit într-o stare foarte gravă şi după 2 luni de tratament eu nu i-am mai recunoscut în sala de aşteptare.

Sau au fost, de pildă, cazuri simple pentru care         mi-au trebuit 4-5 ani.

Am avut destul de recent un caz – şi este un sentiment pe de-o parte de bucurie, pe de altă parte de tristeţe – un pacient care a venit cu o ciroză hepatică, şi căruia i s-au dat câteva luni de viaţă, dar care a mai trăit câţiva ani. Analizele s-au normalizat, dar pentru că există o ironie a sorţii, a făcut o hemoragie digestivă şi în decurs de câteva minute s-a prăpădit…

Prof. dr. Iosif Ţon:

Nu căuta vindecare cu orice preţ. Dumnezeu a creat Universul. Toate energiile care sunt în univers ar trebui să-I fie supuse lui Dumnezeu, însă, ca să-mi creeze mie libertate, Dumnezeu îl lasă pe diavolul cu spiritele lui să existe.

Acum, Dumnezeu mi se revelează prin Domnul Isus, şi când eu Îl primesc pe Domnul Isus în viaţa mea, Domnul Isus aduce Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu în viaţa mea.

Iar când Îl am pe Duhul Sfânt, am toată energia dumnezeiască de care am nevoie.

Este adevărat că omul fără Dumnezeu este omul fără energie dumnezeiască. Îi lipseşte energia lui Dumnezeu şi de aceea nimic nu funcţionează bine în el.

Acum, vin aceşti oameni, care zic: „Noi am descoperit nişte bănci de energie cosmică, noi am descoperit nişte surse de energie”.

Este posibil ! Dar  

                        izvorul  acelor  energii 

                        este  Diavolul  Şi  îngerii  lui.

Până la un loc, ei pot să facă minuni, aşa cum s-a întâmplat cu Moise în Egipt – când făcea el o minune, veneau şi vrăjitorii şi făceau o minune asemănătoare. Şi până la un punct, toţi vrăjitorii au putut să facă ce făcea şi Moise. Dar ei tot vrăjitori erau.

De la punctul acela încolo, ei au spus: „De aici încolo noi nu mai putem face ce face Moise !”.

Diavolul are o anumită putere, dar el are nişte limite, pentru că el nu este egal cu Dumnezeu. El este o persoană revoltată, pe care Dumnezeu o lasă să existe pentru a crea libertate pentru noi, dar Dumnezeu totdeauna îi pune limite: „Până aici şi nu mai departe !”.

Oamenii aceştia, cumva, au reuşit să intre în legătură cu aceste spirite, care nu sunt altceva decât spiritele celui rău, spiritele revoltate împreună cu diavolul. Şi într-adevăr, ei aduc energie!  DAR  energia pe care o aduc ei este de esenţă demonică.

Încă o dată, există energie dumnezeiască, dar această energie este în Acela care a spus: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ”, în Cel care este Fiul lui Dumnezeu – Isus Cristos – întronat la dreapta lui Dumnezeu.

Când eu mă unesc cu El şi El aduce Duhul Sfânt în mine, Duhul Sfânt este Duhul puterii lui Dumnezeu în mine şi El restabileşte toate echilibrele mele lăuntrice, El restabileşte toate energiile care-mi trebuie, eu n-am nevoie de alte energii decât de energiile sau puterile care-mi vin prin Domnul Isus şi prin Duhul Sfânt.

Epilog sau o posibilă concluzie:

Dragi cititori, acest documentar nu este o pledoarie pentru medicina alopată (clasică), ci este un simplu demers jurnalistic pe marginea subiectelor atinse. Am încercat să căutăm adevărul despre aceste tehnici şi filozofiile din spatele lor, motiv pentru care am prezentat mai multe puncte de vedere, şi pro şi contra. Dumneavoastră decideţi.

Aş vrea să accentuez încă o dată importanţa şi binecuvântarea tratamentelor  NATURALE  – ceaiuri, plante, apă, aer, etc.

Dar totodată vreau să subliniez diferenţa între   NATURAL  şi  naturist. Aşa cum spuneam şi la începutul acestui documentar, naturismul face trecerea spre implicare în ocult.

Dumnezeu să ne dea înţelepciune să alegem ceea ce este bun şi pentru sănătatea noastră, DAR  în primul rând pentru viaţa noastră eternă.

*************************************

Sarea, zaharul,grasimile si transferul informational catre creier

Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii “prostimii”.  Lipsa sarii din sange!! Interesant,dar LOGIC.Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita  superioara a “normalului”. Sa aiba aceeasi justificare? Va dezvaluim azi o  taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii “prostimii”.  Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii ! Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!! La prima citire, exces înseamna.prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!!  Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de  kilograme… e o marja de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte… care  bea apa puternic magnetizata si aproape  pura si cel de la ses sau de la oras care primesc apa cea mai infecta, cel de la munte va “dizolva” si  elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu  avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul – purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai  multi, au Fierul (RH pozitiv)!  Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda: – orice reactie a apei cu sarea produce… caldura!!!  Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge,reduce de… 11 000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sarii din sânge…prosteste!!! Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasa, la televizor.unde ni se repeta zilnic prostiile astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza  grav sanatatii!  Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect?  De ce nu se fac campanii contra etnobotanicelor ???  Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor…nu mai conteaza!!!  Este vorba de profituri imense, accize si taxe!  Si în fond este bine sa ai multe “legume”  în sistem ! Pentru ca legumele îsi platesc taxele, la zi!  Amintiti-va! Ce face medicul prima data când ajungi în spital?  Îti schimba regimul alimentar: fara sare!!!! Adica taie legaturile informationale cu creierul,  ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii! Dar zaharul?  Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii ! Nu vorbim de “clasicul” zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei ! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine,  naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evolutiei. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. Genetica! Grasimile ?! Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului,  induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si mai ales o slaba functionare a sistemului imunitar.  În  trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele!  Sa le coboare la 200! Imediat, au aparut 36 de milioane de “bolnavi”, si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc!. Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!… tot cu slana, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine… cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii?  Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani… cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna? Acum, trageti dvs concluziile. APA?  *Ce face  apa  daca e  bauta  inainte de  a  manca si  imediat  dupa masa!*  Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord. Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apa rece. Poate e timpul sa adoptam *obiceiul lor* la masa.  Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct. Este frumos sa bei un pahar cu apa rece dupa masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, se va rupe si va fi absorbita de*intestine* mai repede decat mancarea solida.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la *cancer*.  Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa mancare. Simptome comune de atac de cord. Un punct serios referitor la atacul de cord. Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord este *durerea bratului stang*. Atentie la dureri intense *in zona falcilor*. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima *durere in piept* in timpul atacului de cord.*Nausea* (ameteala) si *transpiratia intensa*sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la falci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti.  Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe  sanse de supravietuire. Un *cardiolog* spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata.

Pocăinţa adevărată, de Leonard Ravenhill

“Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare!” (F.Ap. 3:19)

  Cuvântul “pocăinţă” este unul dintre cele mai puţin dorite şi folosite cuvinte ale limbii noastre. Omului firesc pur şi simplu nu-i place să audă acest cuvânt, nicidecum să îl accepte ca pe o acţiune neapărat necesară pentru a se apropia de Dumnezeu. Dacă atunci când vorbim despre “credinţă” vom găsi poate câţiva ascultători, nu la fel stau lucrurile cu pocăinţa. De aceea, mulţi falşi slujitori ai Evangheliei l-au scos din vocabularul lor, îndemnând oamenii doar “să creadă”.

  Cu toate acestea, Scriptura rămâne fermă, atât în Vehiul Testament, cât şi în Noul Legământ. Prorocii din vechime au chemat oamenii la pocăinţă, la fel şi Ioan Botezătorul, apoi Domnul Isus. Apostolii au continuat cu acelaşi mesaj afirmând că: “…Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” (F.Ap. 17:30)

   Ce vom face noi astăzi? Vom continua să trăim acest adevăr în viaţa noastră spirituală şi să-l proclamăm fără teamă în mijlocul unei lumi care îşi astupă urechile? Sau vom încerca să ne “îndulcim” mesajul, chemându-i pe oameni la binecuvântare?

   Pocăinţa este condiţia necesară pentru trezirea Bisericii lui Hristos din vremurile de pe urmă. În şase din şapte cazuri, Domnul porunceşte Bisericilor din Apocalipsa să se pocăiască. Vom asculta de acest mesaj, pocăindu-ne pentru ca “să vină de la Dumnezeu vremurile de înviorare”, sau îl vom ignora, ca de atâtea alte ori?

   Domnul să lucreze  în noi şi să ne trezească spre a ne apropia de El cu semerenie, cu pocăinţă şi cu încrederea că El are lucruri neimaginate pe care vrea să le facă cu noi şi prin noi!

 

Sursa:  http://trezireazi.wordpress.com/

Apocaliptic event – Fenomene meteorologice extreme – Pamantul se schimba- profetii Biblice (August 2013)

Zac Poonen – Biserica este chemata sa-l reprezinte pe Hristos

BISERICĂ, TREZESTE-TE! (WAKE UP, CHURCH!)

Tot mai clar, către finalul epocii Bisericii (sau a Neamurilor), se aude glasul Duhului Sfânt strigând: “Iată Mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” De fiecare dată, El alege oameni pe care îi cufundă în întristare și mijlocire, al căror glas devine glasul Duhului Sfânt. Acesta este și cazul fragmentelor desprinse din mesajele celor cinci slujitori ai Cuvântului: David Wilkerson, Keith Daniel, Carter Conlon, Jim Cymbala și Leonard Ravenhill. Domnul încă mai cheamă la o adevărata viață prin puterea Sa, atenționând asupra stării de căldicel, sau de apostazie caracteristică vremurilor de pe urmă.

Mesajele cutremurătoare pe care oamenii lui Dumnezeu au fost călăuziți să le adreseze Bisericii din America au astăzi o aplicare generală, având în vedere reala nevoie de revenire la viața din abundența Duhului Său. Care este situația noastră azi?

Domnul încă ne mai atenționează, ca să ne putem îndrepta, înainte de a fi prea târziu: ”Atunci și cei ce se tem de Domnul au stat de vorbă unul cu altul. Domnul a luat aminte la lucrul acesta și a ascultat și o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul și cinstesc Numele Lui” (Mal.3:16)

 

Sursa: http://trezireazi.wordpress.com